Command & Conquer Generals: Zero Hour Review

Command & Conquer Generals: Zero Hour Review

V-ati gandit vreodata ce luati in serios si ce nu? Pe cine? Eu nu iau aproape nimic in serios. Puteti sa ma acuzati cat vreti, asta e. Acolo unde exista seriozitate nu exista placere si distractie, iar din cauza ca pentru mine totul e o joaca, mie imi place sa traiesc. Este acel tip de sentiment la care nu voi putea renunta niciodata pentru ca vreun sef batos se ratoieste la mine ca nu urmez regulile impuse la locul de munca. Nu imi pasa. Sunt, insa, anumite situatii in viata fiecaruia cand un dram de seriozitate se impune si anume, in momentul in care chestia devine personala. Dar ce e chestia? Pentru mine, o chestie este un subiect care se discuta sau care se petrece la prezentul continuu din limba engleza. In momentul in care ea devine personala, inseamna ca am fost atacat si trebuie sa raspund, cel putin cu aceiasi moneda. Unde ti-e spiritul crestin?, o sa urle moralistii. Ei bine, asta-i alta chestie, iar asa cum spunea Oren Ishi-i in Kill Bill, „nici un subiect nu este tabu, cu exceptia celui tocmai discutat”.

Cu C&C Generals: Zero Hour chestia devine arzator de personala. Lasand la o parte campania single-player care bate apa in piua pe aceleasi vechi conflicte intre cele trei mari factiuni, cea mai interesanta imbunatatire adusa acestui joc este modul Challenge. Fara el, nici macar nu exista ratiunea de a-l numi Generals. Pot spune ca avem intr-un final un joc complet. De fapt, ideea din spatele unui add-on clasic este de a prelungi viata jocului, oferind diferite modificari, harti sau moduri de joc noi care sa atraga din ce in ce mai multi jucatori. Cu Zero Hour lucrurile stau un pic altfel, pentru ca abia acum se poate afirma ca Generals este ceea ce am asteptat inca de la inceput si asta deoarece doar odata cu acest add-on este introdus conceptul de „general”, existand cate trei pentru fiecare factiune. Modul Challenge, cel care iti permite sa iti alegi unul dintre ei si sa joci contra celorlalti, este posibil si in single-player si in multiplayer. Nu stiu cati au avut rabdarea sa termine macar una dintre cele noua campanii (cati generali, atatea campanii), insa ultimul adversar a lui Townes este Leang, o chinezoiaca rupta parca de pe podiumurile de prezentare a modei. Ea nu apare nicaieri, nimeni nu stie de existenta ei si, ceea ce m-a deranjat, a fost ca nu am putut sa ma joc si cu ea – stiu la ce va ganditi, dar nu am gasit alta formulare.

Despre ce vorbeam? Ah, da, sunt noua generali disponibili, iar dintre ei doar unul este o femeie, Alexander. Cu toate ca face parte din fortele armatei americane, ea arata precum actritele care joaca roluri de naziste dure prin filmele pentru adulti. O alta observatie interesanta este ca generalii chinezi tind sa fie mai grasuti si mai respingatori, in timp ce americanii sunt niste batranei plini de haz si foarte prezentabili pentru varsta lor inaintata. De cealalta parte, Juhziz arata ca scos din cutie, Prince Kassad ranjeste de parca ar juca intr-o comedie frantuzeasca, iar fata lui Dr Thrax este acoperita, pentru a sugera probabil lipsa banilor pentru mastile de gaze, el fiind generalul specializat in toxine. M-as fi asteptat ca Prince Kassad sa aiba fata acoperita deoarece el este cel specializat in stealth ops, insa probabil nu s-a tinut cont de acest mic amanunt neinsemnat. Juhziz, pe langa prezenta sa impunatoare, arata ca un barbat bine trecut de prima tinerete si care zambeste in poza ca la meeting. Daca mai adaug si faptul ca muncitorii GLA striga ca ei vor sa traiasca in pace, atunci trebuie sa recunosc ca perceptia producatorilor asupra dezvoltarii acestei factiuni cam lasa de dorit.

In single-player, challenge este cat se poate de simplu. Fiecare general are harta sa, iar tu esti oaspetele. Teoretic exista noua campanii, insa pratic sunt rulate aceleasi harti, dar in alta ordine. Mai mult decat atat, replicile adversarului tau, acide si haioase la inceput, devin monotone pentru ele nu difera in functie de generalul pe care l-ai ales tu, ci de cel contra caruia joci. De fiecare data cand il vei avea pe generalul Granger ca adversar, cel specializat pe unitati aviatice, el iti va adresa la inceputul jocului cuvintele: „General, I own the skies”. Din nefericire nu poti sa-i raspunzi. In single-player nu ar fi insemnat mare lucru, dar in multiplayer, acolo unde chestia devine cu adevarat serioasa, asta ar fi adus un plus duelului intre cei 2 sau 8 jucatori.
Teoretic, fiecare general are avantajele si dezavantajele sale. S-a spus ca odata ce ai descoperit punctul slab al unuia, metoda sau metodele prin care il poti anihila cat mai usor, nu prea mai ai chef sa joci. Problema e insa cu dus si-ntors. In general, functioneaza rationamentele de genul: impotriva lui Granger poti alege cu destul de mult succes sa joci cu Townes, specialistul in arme laser, sau impotriva lui Alexander, tipa specializata in arme de distrugere in masa care isi doteaza baza cu rachete Patriot ce pot scurtcircuita orice vehicul sau avion, poti alege un general GLA care poate lansa SCUD Storms. Cu toate acestea, va recomand sa analizati mai atent puterile si slabiciunile fiecarui general si mai ales felul si ordinea abilitatilor pe care ei le primesc odata cu rangul. Am dat de multe ori vina pe alegerea proasta pe care am facut-o, doar pentru a realiza mai tarziu ca puteam totusi sa fac fata daca aplicam un alt tip de strategie. Exista si alegeri proaste, este adevarat, dar veti vedea intr-un timp relativ scurt cum sta chestia.

Aceasta specializare de care va vorbesc de vreo doua paragrafe incoace se reflecta in primul rand in tipul si abilitatile unitatilor sau in anumite modificari aduse cladirilor de baza ale jocului. Asa cum am mai spus, abilitatile generalilor pot fi amplasate diferit dar si unele upgrade-uri pot fi sau nu disponibile de la caz la caz. Nu este obiectul acestui review sa va prezint toate detaliile legate de fiecare general, insa ma voi stradui in cateva cuvinte sa va fac un rezumat. Granger, „the owner of the skies” cum se autoproclama, poate construi King Raptor si Combat Chinook. Cel de-al doilea este elicopterul folosit in joc de americani pentru a strange resursele iar primul este o varianta imbunatatita a Raptorului. In mod similar il avem pe generalul chinez Kwai care in loc de un „simplu” Overlord (cel mai puternic tanc chinezesc) poate construi Emperor. In materie de upgrade-uri, cei doi generali dobandesc Stealth Comanche, respectiv Battlemaster Autoloader. Daca primul este clar la ce se refera, cel de-al doilea da posibilitatea tancului Battlemaster de a incarca mai repede.

Townes, specialistul in arme laser, poate construi Laser tank care insa depinde de nivelul de energie al bazei si Laser tower in loc de Patriot Missile, fiind capabil sa-si construiasca poate cea mai reusita aparare a bazei dintre toti. Alexander, grasuta blonda americana, este specializata pe super weapons, mai clar Particle Cannon. Ea construieste multe reactoare pentru a duce in spate consumul imens de energie iar rachetele Patriot pot scurtcircuita orice vehicul sau avion. Singurele solutii eficiente contra unei baze impanzita de o astfel de aparare sunt infanterie cata frunza si iarba si pot sugera aici generalul Fai – ei macar pot trage pana mor in timp ce orice vehicul este scos din functiune in momentul in care prima racheta il atinge – sau cateva SCUD Storms care sa-i distruga reactoarele si de ce nu SCUD Launcher de la GLA sau chinezescul Nuke Cannon, elicopterele lui Granger sau cele ale lui Townes fiind ineficiente.
De remarcat ar fi noul elicopter Helix al chinezilor. Acesta are destul armura si este destul de mare incat se poate monta pe el un bunker cu tot cu 8 soldati. Sa nu faceti insa greseala sa-l trimiteti impotriva lui Alexander. El se va prabusi din prima si veti pierde si unitatile de la bordul sau. Contra celorlalti generali el este destul de eficient insa. O alta constatare a fost ca toti soldatii lui Fai sunt veterani, la fel ca tancurile lui Kwai, din momentul in care ies pe usa baracilor. Referitor la acesta din urma, am pomenit deja de Emperor si Battlemaster Autoloader, dar nu de Battlemaster Paradrop. De obicei abilitatea Paradrop se refera la infanterie. Acum insa, avioanele aduc tancuri, iar cum bonusul de hoarda s-a pastrat ele pot face adevarate ravagii.

Dr. Thrax (cele 5 litere care urmeaza dupa An in cuvantul „Anthrax”) este singurul doctor care trateaza acasa si care iti cere sa-l scuzi pentru o clipa deoarece trebuie sa rezolve probleme minore legate de controlul toxinelor sale. Sincer sa fiu, el iti da cele mai haioase replici, iar vocea sa este atat de prietenoasa incat nu iti vine sa crezi ca joci impotriva unui reprezentant GLA. Fiind specializat pe substante toxice, celebrele tunele GLA au deasupra o tureta care scuipa o zeama ciudata, iar SCUD Launcher-ele sunt echipate cu Anthrax asa ca mai mult otravesc decat distrug, fiind foarte eficiente impotriva infanteriei. La polul opus este printul Kassad care cu o voce extrem de grava te avertizeaza: „Now you see me, now you’re dead.” Principala sa arma este posibilitatea de a camufla cladirile, iar daca nu posedati unitati care au posibilitatea de a detecta cladiri si unitati stealth puteti sa cautati mult si bine pe harta pana va cresc peri albi. Uneori veti vedea RPG troops sau cate un muncitor stand aparent aiurea intr-o anumita zona. Acolo ori se contruieste o cladire defensiva ori deja exista una. Juhziz este specializat in explozibili asa ca SCUD si SCUD Storm vor folosi din plin asemenea incarcatura. El nu beneficiaza de camuflarea unitatilor insa poate construi Advanced Demo Trap odata ce are deja Supply Stash.

Acestea nu sunt absolut toate diferentele intre cei noua si poate nici cele mai interesante pentru ca ar fi fost pacat sa va distrug placerea de a descoperi singuri. Sunt destule noutati pe cele doua CD-uri care se afla in pachet, dar, printre ele, este si o mare dezamagire: calitatea AI-ului si a pathfinding-ului. In primul rand mi se pare revoltator faptul ca mi-a fost atat de greu sa comand cateva tancuri. Pe langa faptul ca unele dintre ele se misca extrem de incet (Overlord/Emperor) si ca de multe ori exista intre tabere obstacole de genul orase sau poduri, mi-a fost imposibil sa le manevrez intr-o maniera cat de cat folositoare. Un pod este o adevarata problema pentru ele. Cele din fata ori le blocheaza pe cele din spate, ori cauta sa se intoarca inapoi daca tancul dinaintea lor sta nemiscat si atunci produc o adevarata debandada printre cele care vor sa intre pe pod. La fel se intampla si printr-o vale sau intr-un oras. Este strigator la cer ca ele nu pot rupe formatia pentru a parcurge strazi diferite, care insa, se reunesc in acelasi punct, cel de destinatie. Mi se pare ca producatorii in mod deliberat nu au imbunatatit acest aspect, pentru a descuraja grupurile mari de unitati, dar de aici si pana la erorile de care va vorbesc este cale lunga. Picatura a umplut paharul in momentul in care am blocat o unitate adversa (GLA in speta) cu un simplu dozer (unitatea cu ajutorul caruia USA isi construieste cladirile) asezat transversal, asa cum puteti vedea si intr-una dintre pozele atasate acestui review. Nu mi-a venit sa cred. Unitatea adversa a ramas nemiscata. Nu a schimbat directia de mers si nu a tras in dozer-ul meu. Mai mult, un SCUD launcher a venit putin mai tarziu si nici nu i-a pasat de unitatea blocata. Asa ceva se poate intampla cu sanse mari de reusita doar in single-player, cu toate ca un jucator bun poate executa aceasta manevra si in multiplayer contra unui adversar neatent.