Company of Heroes: Opposing Fronts – RePlay Review

Company of Heroes: Opposing Fronts – RePlay Review

    Dacă nu aş fi jucat Company of Heroes nici nu m-aş fi atins de acest expansion pack. Dacă nu aş fi fost uimit de notele imense acordate acestuia nici nu aş fi citit review-urile respective. Dacă nu i-aş fi acordat câteva minute, apoi câteva ore şi apoi câteva săptămâni de joc, aş fi pierdut mult ca şi cultură de gaming şi aş fi catalogat CoH drept „un-alt-RTS-în-timpul-celui-de-Al-Doilea-Război-Mondial”. Din fericire, nu am făcut-o şi am asistat cu uimire la o revoluţie, căci Relic a făcut ceea ce aşteptam de mult timp: o revigorare a genului, fără schimbări majore şi neavenite. Pur şi simplu a adăugat elemente care au transformat un joc cu o mecanică cunoscută într-un drog care te ţine ore în şir lipit de monitor şi conectat la jocurile multiplayer.
        După succesul înregistrat, producătorii au făcut pasul pe care îl aşteptam şi au revenit cu Opposing Fronts, expansion care aduce pe partea de single-player exact ce mi-am dorit de la predecesorul său: se poate juca acum şi cu alte tabere, căci, oricât de atrăgătoare ar fi fost campania cu forţele americane, la final se simţea o dorinţă nebună de a pune mâna pe un King Tiger german în single-player. Dorinţa ne este acum îndeplinită şi soldaţii armatei Panzer Elite se vor afla sub controlul rozătorului nostru, alături de aceştia având acum posibilitatea să folosim şi tehnicile interesante de luptă folosite de British 2nd Army.
        Astfel, în Opposing Fronts avem la dispoziţie două campanii, ce pot fi abordate pe rând sau în paralel, dar care nu se întretaie direct ca şi poveste. Operation Market Garden prezintă o parte importantă a războiului, când forţele Aliate au încercat ocuparea unor poziţii strategice în Olanda pentru a trece Rinul către Germania folosind forţe aeropurtate. Însă povestea se concentrează în jurul a doi fraţi din armata nazistă care trebuie să respingă atacurile Aliaţilor şi să fortifice diferite locaţii strategice. De data aceasta, forţa armată pe care o veţi avea sub comandă se bazează pe viteza, rezistenţa şi versatilitatea tancurilor şi unităţilor motorizate, astfel că acum veţi putea folosi extensiv puternicele vehicule germane, care par de multe ori impenetrabile.

        Însă cea mai interesantă caracteristică a armatei Panzer Elite mi s-a părut posibilitatea forţelor de infanterie de a repara tancurile pe câmpul de luptă , astfel că se pot organiza de multe ori mici sesiuni de service direct pe front, foarte folositoare pentru reluarea cu rapididate a atacurilor. Această caracteristică este completată de Bergetiger, unitate care poate repara tancurile chiar şi după distrugerea acestora, un fel de necromancer, care poate readuce la viaţă o întreagă armată motorizată distrusă prematur pe câmpul de luptă. Însă timpul mare necesar pentru recuperarea efectivă face din această unitate o investiţie periculoasă în multiplayer, dar în campanii, folosind cu atenţie terenul şi trigger-ele AI-ului inamic, se poate transforma într-un adevărat Mesia.
        A doua campanie se desfăşoară tot în vara anului 1944, forţele britanice aflate sub comanda ta luptând în Franţa pentru a elibera oraşul Caen. Spre deosebire de Panzer Elite, British 2nd Army va fi folosită preponderent de cei care doresc să folosească fortificaţii puternice pentru a apăra poziţiile ocupate. Infanteria este foarte scumpă şi necesită de multe ori ajutorul unui locotenent care trebuie recrutat separat, tancurile nu pot face faţă în general unei lupte 1 la 1 cu unul german, dar inginerii au capacitatea de a produce relativ rapid linii întregi de apărare, de la saci de nisip până la puternicele tunuri Howitzer. De asemenea, buncărele pot fi echipate cu mitraliere mai puternice sau se pot săpa rapid tranşee care reprezintă adăposturi excelente pentru infanterie.

   Aşa cum declarau şi producătorii, British 2nd Army reprezintă alternativa ideală pentru jucătorii care nu au un stil de cotropitor şi preferă să ocupe câteva teritorii principale pe care să le apere apoi cât mai bine. Acest tip de strategie poate fi folosit contra AI-ului în jocurile skirmish, dar în multiplayer este necesară o planificare minuţioasă, deoarece hărţile oferă multiple căi de acces şi nu toate buncărele îşi pot roti armamentul în mai multe direcţii. Altfel riscaţi ca un singur vehicul rapid să distrugă un lanţ întreg de apărare, mai ales dacă acesta nu a fost plasat astfel încât să acopere toate zonele vulnerabile. Cu toate acestea, britanicii reprezintă o alegere interesantă, cu siguranţă adresată unor jucători experimentaţi şi care poate aduce mari satisfacţii, cum ar fi o lovitură de artilerie bine plasată care poate distruge un şir întreg de clădiri sau câteva tancuri care nu au fost scoase la timp din zona vizată.
        Un aspect interesant de notat este persistenţa misiunilor în timpul campaniilor single-player. Astfel, în loc să fii purtat dintr-o locaţie în alta, de obicei fără vreo legătură între ele, de data aceasta misiunile se desfăşoară pe acelaşi câmp de luptă, aşa că de exemplu poţi fi pus în postura de a cuceri o serie de puncte strategice, după care să le aperi imediat de un contraatac. Acest lucru contribuie foarte mult la imersiune, deoarece continuitatea acţiunii nu mai este chiar atât de fragmentată şi ai sentimentul că ce realizezi într-o misiune nu se duce brusc pe apa sâmbetei în următoarea.
        Mecanicile generale de joc însă nu au fost schimbate, aşa că sunt folosite în continuare cele trei resurse principale: Manpower – obţinut prin controlarea de teritorii, Combustibil – ce provine de la teritoriile ce produc această resursă şi Muniţie – la fel ca şi în cazul combustibilului. Ele trebuie gestionate cu mare grijă pentru că în general sunt necesare combinaţii ale acestora pentru crearea unităţilor mai puternice şi par aproape mereu insuficiente. Deşi gameplay-ul este foarte bine pus la punct şi oferă multe posibilităţi strategice şi multe combinaţii de unităţi create pe baza principiului clasic piatră-foarfecă-hârtie, există în continuare mici probleme care strică puţin impresia generală. Una dintre ele este pathfinding-ul defectuos în cazul vehiculelor, prezent încă din primul titlu. Şi cu toate că au fost promise îmbunătăţiri la acest aspect, nu s-au rezolvat foarte multe. Am asistant la câteva scene hazlii cu arme anti-tanc mobile care se blocau în obstacole invizibile sau cu tancuri care, odată ce dădeau peste o tranşee, pierdeau aderenţa, motorul fizic preluând controlul şi tancul sărind ca un cangur prin peisaj.

        CoH a fost printre primele jocuri care a anunţat suport DirectX 10 şi screenshot-urile aferente au fost folosite pentru a face comparaţii pe site-urile de profil, dar în afară de modificări la umbre acestea sunt prea subtile pentru a fi observabile în mijlocul nebuniei din timpul luptelor. Cu toate acestea, jocul arată în continuare absolut incredibil. Este cu siguranţă cea mai bună prezentare grafică dintr-un RTS pe care am văzut-o vreodată, poate că nu la absolut toate capitolele tehnice, dar cu siguranţă la impresia artistică. La fel ca şi în cazul predecesorului, motorul fizic Havok este prezent la datorie în Opposing Fronts, aşa că tancurile trec cu nonşalanţă prin ziduri, clădirile sunt complet distructibile – bucată cu bucată – exploziile sunt foarte detaliate iar trupurile neînsufleţite sar în aer într-un mod spectaculos, însă nu exagerat. Pe lângă toate astea, au fost introduse efecte meteo, ploaia şi fulgerele amintind de peisajele dezolante din S.T.A.L.K.E.R., ele afectând vizibilitatea şi viteza de deplasare a unităţilor.
        Sunetul este de asemenea o componentă bine realizată şi foarte folositoare. Asta deoarece este extrem de important să auzi o mortieră pentru a-ţi putea feri soldaţii la timp sau bubuitul distinctiv al unui Howitzer pentru a-ţi da seama că adversarul a investit timp şi reurse importante în construirea unui astfel de mamut, deci trebuie evitată zona de acţiune a acestuia. Pe partea artistică, coloana sonoră este de calitate şi, cu toate că melodiile nu ies în evidenţă, fiind acelaşi melanj de surle şi trâmbiţe menite te introducă în spiritul eroic promovat de acest tip de jocuri, ele completează foarte bine acţiunea din timpul luptelor.
        Deşi partea de single-player nu este deloc de neglijat, ea având chiar mai multe misiuni faţă de original (17 vs. 15), proba adevărată pe front se face cu prietenii pe Internet, aşa că în cazul unui RTS acest capitol este foarte important. Pentru multiplayer. Relic a folosit un sistem foarte inspirat, care permite o integrare fără probleme între expansion şi predecesor. Astfel, indiferent dacă deţii CoH sau OP (sau ambele), te poţi conecta la serviciul Relic Online şi ai acces la jocuri în funcţie de titlurile pe care le-ai cumpărat. Astfel, un jucător care are doar CoH poate lupta cu Wermacht-ul împotriva armatei britanice a unui jucător care are doar expansion-ul. Este o metodă folosită şi în cazul seriei Warhammer 40.000 şi reprezintă o soluţie foarte bună pentru cei care nu vor să fie constrânşi să cumpere două sau mai multe titluri doar pentru a juca de fapt unul dintre ele.