Dragon Age: Origins – Awakening Review

Dragon Age: Origins – Awakening Review

Precum ardeleanul molcom ieșit la vânătoarea de melci, când vine vorba de orice fel de conținut adițional pentru titlurile importante ale momentului, trebuie să exclam și eu “no, ho, mă, unde vă grăbiți?”.

Explicația: curiozitatea a omorât pisica și printr-un paralelism dubios (dar nu inexplicabil pentru cei care mă cunosc), Return to Ostagar mi-a transformat și mie reflexul de a saliva pentru DLC-uri Dragon Age într-o amintire neplăcută. Așa că atunci când ceva-mai-răsăritul expansion pack Awakening a început să râme prin mocirla Internetului cu reclame și filmulețe demonstrative, m-am dat temătoare înapoi. Deja vizualizam cum mi se bagă pe gât cu pâlnia obiecte noi, confruntări inutile pentru personajele mature și exterminări viscerale, mute și mecanice de Darkspawn.

Așa că luăm o mică pauză pentru a mulțumi anturajului că ne-a sugerat “bunăciunea” expansion-ului și ne-a dat astfel șansa (și entuziasmul) să ne luăm la trântă cu Dragon Age: Origins – Awakening. Și într-adevăr, deși expansion-ul ia cât un sfert din campania originală, cel puțin la nivel de gameplay este exact ce ar fi trebuit să fie tăticul lui. Nu tu bug-uri, luptele sunt mult mai cinstite, misiuni al căror briefing merită citit și niscava abilități care să îți facă viața mai ușoară. În plus, matematica elementară ne va demonstra că la cele 100/4=25 de ore de joc incluse, Awakening are mai multe de oferit decât multe din titlurile de peste 50 de euro de pe piață, chiar dacă preţul poate fi înşelător (fiindcă aveţi nevoie de Dragon Age ca să-l jucaţi).

Dar gata cu mulțumirile. În Awakening se face că au trecut șase luni de la învingerea Archdemon-ului și împingerea neamului războinic (și hâd) de Darkspawn înapoi sub pământ. În aceleași șase luni, pe alte meleaguri, cele ale realității, echipa Mass Effect 2 ieșea la suprafață pentru a invada căminele personale după lansarea jocului mai sus menționat, așa că BioWare i-a dat un șut înapoi în studio, de data aceasta la secția fantasy, că doar costurile trebuie reduse în perioada de criză.

Așa că nu trebuie să vă mire faptul că în Awakening puteți folosi personajul principal din campania-mamă, nici că NPC-urile reacționează diferit în funcție de deciziile luate înainte de eradicarea orătăniilor subterane. Şi chiar dacă firul narativ din Origins nu are un impact la fel de serios asupra celui din Awakening precum în cazul Mass Effect (1+2), cel puțin la nivelul discursului referințele istorice sunt satisfăcătoare.

De exemplu, eu fiind în campania principală dovada vie că Alistair nu era de partea “femeiuștilor”, a trebuit să îi suport și în Awakening amorul siropos (și regal pe deasupra). Talk about bad decisions… Desigur, izul Mass Effect se simte și la nivelul expunerii.

Chiar dacă lipsește efectul “film grain” care a exasperat fanii SF din lumea întreagă, scenele de luptă randate cu engine-ul jocului sunt acum mult mai realiste, fluide și alerte, dialogurile au acel farmec de duel în cuvinte pe care l-am observat la eroii din spațiu, iar unele scene devin de-a dreptul pitorești prin violență. Încercați să vizualizați doar tabloul de la începutul expansion-ului, când un soldat orbit de furie începe să pocească cu o ploaie de pumni fața unui Darkspawn mort.

Nicăieri nu e ca acasă

Dar să nu sărim prea departe de trunchi, ci să ne întoarcem la narațiunea noastră. Salvatori ai ținutului Ferelden sau doar Grey Warden de Orlais (BioWare a inventat o nouă origine, doar ca să justifice faptul că nu ați avut de-a face cu suprimarea mișcării de Darkspawn, cunoscută drept Blight – caz în care deciziile din campania principală vor fi cele alese implicit de designeri), veți fi “răsplătiţi” de rege cu propria voastră cetate (Vigil’s Keep) în ținutul Amaranthine și cu misiunea sfântă de a pune în jur lucrurile în ordine.

Și fiindcă nicăieri nu e ca acasă, ajunşi în primitoarea cetate aflați că toată lumea e moartă și că trebuie să mai faceți și pe de-darkspawnizatorul. Colac peste pupăză, orătăniile au dezvoltat și câteva celule neuronale și au acum, ca orice nevastă frustrată, pretenții la comunicare. Adică da, cantitatea s-a transformat în calitate.

Onomatopeele din campania-mamă au fost înlocuite de planuri sofisticate de învrăjbire a diferitelor rase și se pare că inteligența brusc dobândită a dus chiar la împărțirea Darkspawn în două tabere: cea a Arhitectului și cea a Mămicii. Mai multe nu zic, că risc să stric surpriza din spatele Blight-ului.

Mai trist este că nici Awakening nu spune prea multe, ci vorbește de alde Arhitectul și inamicul lui cu șase perechi de lăptării de parcă ne-am născut cu ei în casă. Se pare că aceste figuri enigmatice sunt foarte bine conturate într-unul din romanele conexe seriei (The Calling), așa că vă sugerez să vă puneți pe citit dacă vreți ca acest expansion să nu vi se pară puțin absurd din punct de vedere narativ.

Chiar și fără lectură, treaba e “oablă”: trebuie să puneți cetatea pe picioare și să le veniți de furcă rămășițelor Darkspawn. Asta înseamnă nu doar să recrutați hăndrălăi în rândurile Grey Warden sau să verificați punctele sensibile în apărare, ci și lucruri mai casnice, cum ar fi cumpărături pentru fierar. Ce mai, o să ajungeți chiar și la situații plictisitoare de curte, în care trebuie să-l convingeți pe țăranul Ion că țăranul Gheorghe are dreptate.

Pentru a calma sufletele din ținut veți încerca să păziţi rutele de negustorie, în timp ce unele misiuni vă vor determina chiar și să jucați feste bogătanilor din oraș pentru distracția copiilor orfani.

Atenție doar la decizii. Veți avea constant de ales unde să vă distribuiți trupele, dacă să sprijiniți piața neagră sau fluxul cinstit de mărfuri și chiar dacă să salvați cătune întregi. Iar totul se face, ca și în cazul lui Origins, de pe și prin harta ținutului, care conține de data aceasta un singur oraș, Amaranthine, dar compensează cu zone sălbatice mai interesante.