Genesis Rising: The Ultimate Crusade Review

Genesis Rising: The Ultimate Crusade Review

       Strategiile în general au la bazã un set de reguli bine definit, iar studiourile care au curajul să încerce să se abată de la drum introducând elemente noi pot numãrate pe degete. Astfel, lansarea lui Genesis Rising, un titlu produs de nu tocmai renumiții Metamorf Studios, care încearcã sã schimbe câteva lucruri în ceea ce privesc strategiile spaţiale şi de ce nu sã împrospãteze genul, aducând idei noi şi inovative, nu poate fi privit decât cu scepticism.
        În Genesis Rising veți intra în rolul lui Iconah, comandantul unei flote de nave spaţiale organice trimis într-o misiune specialã pentru a gãsi Universal Heart – încercând în acelaşi timp sã-şi gãseascã și tatãl pierdut în prima misiune cu acest scop. Deloc surprinzător, Universal Heart stã la baza unei întregi religii. Cu ceva timp în urmã, când omenirea se apropia cu pași rapizi de dispariție, un martir a unit întreaga rasã umanã în timpul rãzboiului. Datoritã acestuia, oamenii au reuşit sã se impunã şi sã-şi recapete un loc în Univers, devenind chiar mai puternici decât înainte. Universal Heart este locul în care universul şi tot ceea ce existã a luat naştere, şi de unde se considerã cã salvatorul omenirii şi-a luat puterea. Astfel, comandantul Iconah este trimis în ultima locaţie neexploratã a Universului (ultima frontierã se poate spune) pentru a gãsi Universal Heart, eveniment care va marca supremaţia oamenilor. Astfel, povestea este oarecum tipicã unui Sci-Fi, dar cu câteva mici scãpãri şi exagerãri (“ultima locaţie rãmasã neexploratã din univers”?!) şi în acelaşi timp fãrã întorsãturi de situaţie sau momente impresionante, nefiind astfel tocmai punctul forte al acestui joc.
        La capitolul gameplay, Genesis Rising este un cuţit cu douã tãişuri. Pe de o parte, acest joc are la bazã câteva idei foarte interesante, pe care le pot numi chiar inovaţii, un termen din ce în ce mai puţin întâlnit în ultima vreme. Astfel, pricipalul atu al lui Genesis Rising îl reprezintă navele organice (numite Organids). Folosirea navelor organice aduce douã mari beneficii: întrebuinţarea sângelui ca unicã resursã şi îmbunãtãţirea navelor cu ajutorul genelor. Sângele reprezintã viaţa navelor, fiind în acelaşi timp elementul folosit în producerea de noi nave, arme şi gene. Goana dupã o singurã resursã scade timpul de aşteptare la acest aspect adăugându-se şi faptul cã orice navã inamicã distrusã poate deveni o “sursã de venit”.

        Genele sunt o adiţie interesantã, şi un element care conferă complexitate jocului. Acestea sunt împãrţite în 7 categorii: short range, long range, cripplers, boosters, warps, abilități și special items. “Short range” sunt armele de atac de la distanţã micã, fiind reprezentate în principal de lasere, în timp ce “long range” reprezintã proiectilele şi rachetele (ghidate sau nu) ce pot fi folosite la distanţe considerabile. “Cripplers” sunt arme menite sã încetineascã oponenţii în lupte, precum neutralizarea unei nave inamice pentru o anumitã perioadã de timp. “Boosters” reprezintã abilitãţile de apãrare, precum scuturile sau curățarea navelor de efecte dãunãtoare în timp ce abilitățile sporesc anumite atribute ale navelor precum viteza de deplasare sau oferã noi atribute, precum capacitatea de a cuceri bazele inamice.
        Genele sunt sinonime cu tehnologia în Genesis Rising. Fiecare nouã rasã întâlnitã, pe lângã diferenţa în arhitectura navelor şi bazelor, va avea alte tipuri de gene. Cu excepţia raselor considerate inamice sau prietene prin prisma poveştii în campania single-player jucãtorul poate obţine noi tehnologii (gene) prin comerţ sau pur şi simplu prin distrugerea unei nave inamice care are echipatã una dintre genele dorite. Utilitatea genelor este evidentã în îmbunãtãţirea navelor, și pe lângã limitarea genelor în funcţie de clasa navei, posibilitatea de a combina genele va încuraja jucătorii să creeze o flotă cât mai echilibrată pentru a putea face față oricărei situații.
        Ce-i drept, luând în considerare multiplele posibilitãţi tactice pe care diversele gene le pot oferi în fiecare bãtãlie, este cel puţin regretabil cã schimbarea lor în timpul confruntãrilor este cvasi-imposibilă. Asta din cauză că în Genesis Rising bãtãliile se desfãşoarã într-un ritm alert, mai apropiat de un arcade decât de un RTS, urmãrile oricãrei decizii greşite apãrând aproape instantaneu. Așa că va trebui sã vã setați toate navele corespunzãtor înainte de a înfrunta inamicii.

    Tot din cauza mecanicilor de joc este de înţeles de ce în Genesis Rising nu veţi avea parte de bãtãlii epice, numãrul navelor prezente în timpul luptelor fiind destul de limitat. Aşa cum am spus, bãtãliile se desfãşoarã într-un ritm alert, iar jucãtorii au destul de multe lucruri de fãcut în timpul confruntãrilor la partea de micromanagement încât sã fie concentraţi total asupra acestora. De exemplu, dacã sunteţi atenţi (şi va trebui sã fiţi, dacã ţineţi la navele voastre) puteţi evita rachetele neghidate prin repozitionarea rapidă a navelor luate în colimator. De partea cealaltã stã deplasarea navelor în spaţiu pe distanţe mari. Ținând cont de faptul cã totuşi ne aflãm în spaţiu, este de înţeles cã hãrţile sunt destul de extinse ca mãrime. Problema apare prin faptul cã navele se deplaseazã mereu cu aceaşi vitezã mereu, deplasarea navelor dintr-un colţ al hãrţii în celălalt devenind în scurt timp… plictisitor, ca sã fiu indulgent. Astfel combinând toate cele trei elemente (imposibilitatea schimbãrii genelor în timpul confruntãrilor, ritmul prea alert în bãtãlii, şi ritmul prea încet din timpul navigãrii) pot spune fãrã a sta pe gânduri cã posibilitatea de a opri / accelera curgerea timpului ar fi fãcut minuni pentru acest joc.
        Un alt minus în Genesis Rising este imposibilitatea alegerii dificultãţii. Acest lucru face ca o mare parte a campaniei single-player să fie (prea) ușoară, în timp ce ultimele două misiuni sunt enervant de dificile. Ceea ce amplificã frustrarea este faptul cã jocul nu oferã posibilitatea salvãrii în timpul misiunilor, acesta salvând automat doar la începutul misiunii. Desigur, acest lucru poate fi considerat (în linii mari) un plus vizavi de dificultate, forțând jucãtorul sã se gândeascã de douã ori înaintea oricãrei decizii, dar în opinia mea aceste douã lucruri nu sunt admisibile. Este cel puţin ciudat cã aceeaşi producãtori care au venit cu ideea inovativã a navelor organice au preferat sã facã astfel de compromisuri. Eu personal nu le înţeleg decizia oricât de mult aş încerca.

        Tot la capitolul scãpãri de neînţeles aş mai avea câteva lucruri de adãugat. Dupã secvenţele cinematice camera este mutatã la o distanţã considerabilã faţã de unitãţile proprii, și luând în considerare cã uneori imediat dupã aceasta începe o confruntare şi adãugând și faptul cã harta din joc este total inutilã (o bulinã neagrã cu ceva puncte colorate indescifrabile) uneori veţi pierde cel puţin o navã fãrã a avea vreun cuvânt de spus. Trecând peste acestea, jocul suferã şi de probleme majore, de la bug-uri grafice pânã la blocãri şi ieşiri subite în desktop, care accentuează și mai mult lipsa opțiunii de Save Game în timpul misiunilor.
        La tot pasul Genesis Rising încearcã sã parã un joc nelinear, atât în ceea ce privește misiunile cât şi dialogurile din timpul secvenţelor cinematice. Din pãcate, totul este doar un lucru de faţadã, şi chiar şi aici apar probleme. În primul rând, în timpul dialogurilor alegerea dintre rãspunsurile “bune” sau “rele” nu influenţeazã acţiunea, ceea ce face această “alegere” redundantă. În al doilea rând, apar probleme din cauza “libertãţii” oferite în alegerea misiunilor urmãtoare în anumite momente ale campaniei. Astfel, jucãtorului i se va oferi la un moment dat posibilitatea de a alege douã cãi pe harta stelarã pentru a continua (fãrã a primi prea multe informaţii suplimentare). Alegând calea 1 veţi întâlni o rasã nouã, față de care veți avea o anumitã reputaţie. Dupã terminarea misiunii respective, dacã vreţi sã încercaţi şi a doua cale, jocul nu vã împiedicã, însă aceeaşi rasã întâlnită anterior se va comporta ca şi cum nu v-ar mai fi întâlnit niciodatã, lucu cel puțin deranjant.
        Din fericire pot spune cã multiplayer-ul este ceva mai interesant decât campania single-player. Meciurile online eliminã mare parte din elementele frustrante din single-player precum filmuleţele şi navigarea înceatã şi inutilã dar din pãcate, nu veţi gãsi prea mulţi jucãtori online. Dacã aveţi însă câţiva prieteni dispuşi sã încerce acest joc în LAN, atunci veţi avea parte garantat de o distracţie mai mare decât cea din single-player.