0000   0141700

Dimensiune font:

IMAGINI FABULOASE cu o femeie de 75 de ani: A ieșit cu o bâtă de baseball la protestatari

| 06-06-2020 12:23

 

O femeie din Michigan în vârstă de 75 de ani a fost filmată în timp ce încerca să oprească cu o bâtă de baseball protestatarii care participau la un marş pentru George Floyd, potrivit Mediafax.

 

 Într-un clip care circulă pe reţelele de socializare, se vede cum Karla Anderson îi aşteaptă pe protestatari cu o bâtă de baseball în oraşul East Grand Rapids miercuri.


  „Îmi voi proteja proprietatea. Nu aveţi dreptul să faceţi revolte!” le strigă femeia protestatarilor, după care încearcă să îi lovească pe unii dintre ei.

Mai mulţi tineri din grup intervin şi încearcă să-i ia bâta din mână, în timp ce îi opresc pe ceilalţi să o împingă, iar apoi o trag pe marginea drumului, pentru a lăsa protestatarii să treacă mai departe.

 

Femeia a declarat într-un interviu acordat presei locale că încerca pur şi simplu să-şi protejeze casa de eventualele vandalizări sau jafuri.

Ea a mai spus că crede că grupul militant de extremă stânga Antifa a fost implicat în protest. „Nu este vorba despre Black Lives Matter, este vorba despre diviziunea rasială”, a declarat bătrânica.

Protestul a fost paşnic şi nu a existat nicio dovadă că Antifa a fost implicată, scrie The New York Post. 

 

 

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Cozi kilometrice la vama Kulata! MAE, demersuri de urgență pentru a soluţiona întârzierile înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria și Grecia
02/07/2020 15:01

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a discutat, joi, la telefon cu omologul grec Nikos Dendias pentru a soluţiona intarzierile inregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă ...

Coronavirus Romania: 450 de cazuri noi inregistrate in ultimele 24 de ore. 20 de bolnavi au decedat
02/07/2020 14:12

 Autoritatile din Romania au raportat joi, 2 iulie, 450 de cazuri noi de COVID-19 inregistrate in ultimele 24 de ore. In acelasi timp, 20 de pacienti au decedat in acelasi interval. Pana joi, 2 iulie, p ...

Anunț de ultim moment de la DNA: Director adjunct la Administrația Națională Apele Române, trimis în judecată pentru luare de mită
02/07/2020 12:07

Un director adjunct la Administratia Natională Apele Romane a fost trimis in judecată pentru luare de mită, fiind bănuit că a primit 100.000 lei pentru plata a lucrărilor făcute de o firmă. Procurorii ...

 Meteo: Primul cod galben de canicula, din acest an. Cod portocaliu de instabilitate   HARTA METEO LIVE  VEZI METEO IN TIMP REAL
02/07/2020 11:07

 VEZI AICI METEO PENTRU: IASI,BACAU,BOTOSANI,NEAMT, SUCEAVA,VASLUI   Precipitatii Acum Radar Romania ANM.  

Nebunie TOTALĂ la vămile din România: Aproape 90.000 de oameni au trecut granițele, DOAR 28 au fost refuzați
02/07/2020 10:55

 Ridicarea dispozitiilor privind izolarea sau carantinarea cetătenilor care intră in Romania din mai multe state au dus la o crestere a tranzitului prin vămi. Peste 88.000 oameni au trecut frontierele R ...

HAOS în Grecia - Coada de la SINGURA vamă rămasă deschisă pentru români se întinde pe kilometri întregi
02/07/2020 10:53

 E haos total pentru romanii care au plecat in vacante in Grecia, după ce tara a decis ca doar un punct turistic să rămană deschis. Turiştii romani sustin că s-a format o coadă de 5 kilometri la sin ...

A inceput testarea nationala pentru COVID-19:
02/07/2020 09:59

 Testarea nationala anti- COVID-19 a inceput cu judetul Ialomita, dar au fost recoltate si cateva probe din Bucuresti, anunta Adriana Pistol, directorul Centrului National de Supraveghere si Control al Bol ...

Crimă oribilă în Capitală! Principalul suspect s-a predat poliției
02/07/2020 08:57

Bărbatul bănuit că a injunghiat mortal, miercuri, o femeie, intr-un apartament din Capitală, s-a predat la Politiei, anuntă Mediafax. Miercuri, Sectia 13 Politie a fost sesizată, prin apel 112, cu privir ...

Toți românii dintr-un avion care a aterizat în Creta, testați, deși autoritățile elene anunțaseră altceva. Pasager:
02/07/2020 08:36

Romanii care au aterizat in Creta pe Aeroportul Heraklion, cu o cursă care a adus turisti din Bucuresti si Cluj Napoca, au fost testati COVID. Testarea a durat peste 3 ore, a povestit unul dintre pasagerii ...

California inchide barurile, restaurantele, cinematografele si alte facilitati, din cauza cresterii numarului de infectii cu coronavirus
02/07/2020 08:31

 California a interzis activitatea restaurantelor interioare, cinematografelor si a altor facilitati, in cea mai mare parte a statului, pentru o perioada de cel putin trei saptamani, din cauza cresterii nu ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!