Iron Man – Xbox 360 Review

Iron Man – Xbox 360 Review

Deşi am fost dezamăgit de majoritatea jocurilor bazate pe filme de succes, de fiecare dată când mai apare ceva nou pe această piaţă devin foarte entuziasmat; cine ştie, poate de data asta va fi ceva diferit. Din păcate, entuziasmul nu durează mai mult de două ore, timp în care reuşesc să parcurg primele nivele. Odată cu filmul Iron Man, care a adus pe marele ecran celebra bandă desenată creată de Stan Lee, SEGA nu a ratat ocazia să lanseze jocul omonim, pentru a mai ciupi nişte bani. Însă, cum era de aşteptat, acesta nu s-a ridicat la nivelul filmului, care personal m-a surprins într-un mod plăcut.

Şi aşa începe totul…

Cu un meniu tipic, în care omul de oţel îşi face apariţia în tot felul de imagini artistice. Acţiunea demarează foarte brusc, cu Anthony "Tony" Edward Stark – un renumit inventator şi producător de arme – captiv într-o peşteră în mijlocul deşertului, împreună cu un alt om de ştiinţă. După aceea, fară sa mi se explice motivul, trebuie să omor câţiva zeci de talibani. Pe parcursul misiunii, Tony observă în ce fel sunt folosite armele pe care le creează şi, odată ajuns înapoi în Statele Unite, decide să se retragă din industria armamentului. Însă cei mai loiali cumparători ai săi se revoltă, dorind în continuare acces la arme hi-tech, şi lansează mai multe atacuri asupra companiei. Astfel, Tony este nevoit să pornească o "cruciadă" împotriva celor care deţin arme Stark Industries, luptându-se cu inamici precum A.I.M. (Advanced Idea Mechanics), Maggia (un fel de Mafie hi-tech) şi Army of the Rings.

Acţiunea se desfăşoară pe parcursul a 13 misiuni, iar în funcţie de nivelul de dificultate jocul poate fi terminat lejer în 5-6 ore. Pe cel mai ridicat nivel însă poate apărea o problemă: din 2-3 rachete, Tony va fi pus la pământ, cu tot cu costumul său de oţel, şi dat fiind faptul ca în orice secundă a jocului sunt cel puţin 10 rachete care te urmăresc, şansele de supravieţuire nu sunt prea favorabile. La polul opus, pe modul de dificultate cel mai scăzut jocul poate fi lăsat de izbelişte timp de câteva minute, omul de oţel supravieţuind fără nicio problemă.

Deoarece producătorii au mers pe ideea ca jucătorii vor vedea în prealabil filmul înainte de a încerca titlul de faţă, povestea nu are niciun sens, iar cutscene-urile sunt introduse doar de formă. De asemenea, personajele intră în scenă fără nicio introducere şi dispar din peisaj la fel de repede, dar într-o încercare de a compensa toate aceste lucruri, SEGA a introdus o serie de inamici tip boss care nu apar în film. Aceştia dispun la rândul lor de un costum foarte avansat din punct de vedere tehnologic, dar eliminarea lor nu reprezintă o problemă, AI-ul stupid fiind de mare ajutor, pe lângă armele protagonistului.

Va prezentăm costumul

Armele folosite de Tony sunt foarte eficiente, fiind împărţite în trei categorii: Unibeam, repulsoare şi rachete. Unibeam este o rază extrem de puternică, a cărei punct de plecare îl reprezintă reactorul montat în pieptului eroului, dar aceasta foloseşte o cantitate însemnată din energia de care dispune costumul. Pentru a o folosi trebuie acumulată energie timp de 2-3 secunde, dar dacă între timp personajul este atins de orice proiectil, executarea acţiunii este oprită. Repulsoarele reprezintă arma principală, acestea fiind nişte raze cu un damage destul de mare şi o precizie decentă, principalul punct de atracţie fiind cadenţa ridicată de tragere. Rachetele reprezintă o armă secundară, fiind nevoie să aştepţi 6-7 secunde să se reîncarce după orice folosire, dar acestea au un damage mai mare decât repulsoarele şi sunt la fel de precise.

Deşi arsenalul costumului este decent ca putere, Tony se poate folosi şi de pumni pentru a doborî inamici aflaţi în apropiere. Ţinând apăsat butonul de melee în apropierea unui tanc sau elicopter veţi declanşa o secvenţă în care apăsarea repetată a unui buton va duce la distrugerea vehiculului, şi tot în acest fel soldaţii pot fi luaţi pe sus, sau rachetele şi avioanele prinse şi redirecţionate spre alte ţinte. În lupta sa împotriva răului, Iron Man se mai foloseşte şi de o serie de propulsoare ce îl ajută să zboare, abilitate care nu este deloc intuitivă, din mai multe motive. În primul rând, trebuie acţionate butoane separate pentru a pluti în aer, respectiv pentru a zbura. Pentru a pluti la o înălţime constantă, trigger-ul stânga trebuie ţinut apăsat doar pe jumătate, iar apăsarea lui completă determină o ascensiune continuă. Acest principiu se aplică parţial şi la folosirea repulsoarelor: apăsat pe jumătate rezultă în tragere liberă în orice direcţie, în timp ce apăsarea completă are ca efect ţintirea automată a celei mai apropiate ţinte. Un alt inconvenient al zburatului îl reprezintă camera extrem de greu de manervrat, lucru care poate fi spus şi despre controlul efectiv al personajului în timp ce este în aer.

Un atu al costumului îl reprezintă posibilitatea de a distribui energia în funcţie de necesităţi. Astfel, ea poate fi concentrată în propulsoare, armură, arme sau lovituri melee. În timpul ce zboară, Iron Man poate activa boost-ul pentru o viteză sporită, dar acesta consumă destul de repede rezervele disponibile. Aici intervine posibilitatea de a mări energia din propulsoare, lucru care reduce drastic consumul şi măreşte şi mai mult viteza. Concentrarea energiei în armele de foc măreşte puterea de distrugere a repulsoarelor, a rachetelor şi a razei Unibeam, iar alocarea pentru luptele corp la corp măreşte, evident, forţa loviturilor de pumn. Ce-i drept, această ultimă opţiune cred că am folosit-o cel mai puţin dintre cele patru, din cauza rarităţii luptelor corp la corp. Nu în ultimul rând, folosirea energiei pentru armură măreşte simţitor numărul maxim de gloanţe ce pot fi încasate, aceasta fiind şi opţiunea standard de funcţionare a costumului.

Misiunile… ca misiunile

Deşi sunt în număr de 13, misiunile sunt destul de asemănătoare între ele, singurele elemente distinctive fiind reprezentate de schimbarea decorului sau a boss-ului de sfârşit. Toate nivelele încep cu un mic cutscene care prezintă o scenă scurtă şi fără înţeles din film, după care continuă cu o discuţie cu Jarvis (robotul care le ştie pe toate), ce îţi expune obiectivele. Acestea pot varia de la distrugerea unei nave la aruncarea în aer a unor depozite pline cu arme, şi deşi poate părea interesant, totul este de fapt extrem de repetitiv. Misiunile se rezumă la intrarea în baza inamică, găsirea ţintelor (care sunt localizate automat) şi distrugerea inamicilor (în număr de aproximativ 100 în fiecare misiune) care lansează proiectile şi rachete de toate felurile în direcţia protagonistului. Variaţia inamicilor lasă de dorit, marea majoritate fiind reprezentată de turele şi elicoptere, cele din urmă fiind foarte enervante prin numărul mare de rachete pe care le pot lansa.

Fiecare misiune, pe lângă obiectivul principal, mai are şi câteva secundare. Acestea diferă în funcţie de misiune şi „variază” de la a distruge 3 rachete nucleare înainte de lansare pâna la… distrugerea unor tunuri în mai puţin de 1 minut. Pe lângă aceste obiective secundare, terminarea misiunii într-un timp stabilit şi eliminarea unui anumit numar de inamici aduce un bonus la final. Bonus care constă în bani, cu ajutorul cărora se poate îmbunătăţi costumul, acesta fiind compus din mai multe segmente: repulsoare, armură, propulsoare, arma auxiliară şi generatorul de energie, fiecare upgrade aducând mici plusuri, dar ceva nu se leagă în acest caz: de ce Tony Stark, un miliardar care vinde arme în valoare de sute de milioane de dolari, trebuie să termine misiunile într-un timp limită şi să facă misiuni secundare pentru a îmbunătăţi un costum de luptă produs de el însuşi? De asemenea, pe parcursul poveştii sunt deblocate o serie de misiuni care nu au legătură cu povestea. Acestea te pun faţă în faţă cu Army of the Rings, inamici ce trebuie eliminaţi într-un timp limitat, succesul rezultând în deblocarea unor costume bonus. Din păcate, acestea nu pot fi folosite pe parcursul poveştii principale, ci doar în misiunile secundare, astfel fiind aproape inutile.

El arată bine, dar restul…

La capitolul grafic, omul de oţel arată foarte bine, costumul fiind realizat din texturi de calitate, ce reflectă lumina într-un mod foarte realist. De asemenea, când vine vorba de acelaşi personaj principal, animaţiile sunt destul de bine realizate. Însă, atât. În afară de protagonist, absolut totul din jur arată de parcă ar fi fost făcute de mântuială: texturile mediului înconjurător par a fi cele ale unui joc din anul 2000, iar animaţiile inamicilor denotă o lipsă mare de şlefuire. Iar decorul, deşi este plin de dealuri, nu prezintă umbre mai deloc. Astfel, în afară de personajul principal, totul are o nuanţă ştearsă, lucru care duce la o monotonie greu de suportat. Pe lângă asta sunt prezente şi bug-urile, ele fiind foarte evidente şi venind în diferite forme: intrarea până la brâu în pământ a personajului principal, sau, dacă îndrepţi aruncătorul de flacări în jos când eşti pe sol, acestea vor intra în pământ ca şi cum acolo ar fi o gaură. Pe lângă acestea, mai există şi o serie de câteva bug-uri minore, nu la fel de relevante, dar care au darul să frustreze.