Kane & Lynch 2: Dog Days Review
Dimensiune font:
Kane & Lynch 2: Dog Days Review
O viaţă de câine nu e chiar ce ne-am dori, pentru că expresia noastră nu are sens pozitiv. Iar Kane şi Lynch, protagoniştii ciudaţi din acest al doilea joc al seriei, realizat tot de IO Interactive (seria Hitman, anyone?), se vor trezi că trec exact prin astfel de zile pline de evenimente nefericite şi, mai ales, sângeroase. Evident, se pune întrebarea: au fost rezolvate problemele din predecesor? Parţial da, acum avem mod cooperativ online, controlul este mai decent, povestea se ţine ceva mai bine pe picioare. Pe de altă parte, noi probleme trag în jos Dog Days, atât din punct de vedere tehnic, cât şi la partea de gameplay.
De data aceasta, Lynch este la cârmă, cu pastilele într-o mână şi mitraliera în cealaltă, chemându-şi prietenul Kane în Shanghai pentru a participa la o afacere ilegală, dar extrem de bănoasă. Toată treaba se duce însă de râpă, triadele chinezeşti vor să-i taie pe cei doi bucăţele (la propriu), astfel că tot jocul se transformă într-o cursă nebunească în încercarea de a scăpa din oraş, de preferinţă în viaţă.
Spre deosebire de jocul anterior, nu mai avem misiuni speciale, nici încercări ratate de stealth. Totul e clar şi pe faţă: omoară-i pe toţi, apoi mai omoară-i o dată, ca să fii sigur. Următoarea zonă, la fel. Şi tot aşa, pentru că nu faci altceva în toată campania de o durată înfiorătoare: circa patru, cinci ore pe nivel normal de dificultate. Cum acţiunea de a împuşca devine rapid repetitivă, susţinută destul de firav de naraţiune, mă întreb ce era mai rău: să am misiuni slab realizate, dar cât de cât diverse, cu jafuri, stealth şi acţiune sau doar acţiune cu sânge pe toţi pereţii şi atât?
Ce-i drept, producătorii au luat în seamă criticile şi au introdus posibilitatea de a juca online campania în mod cooperativ, opţiunea de split-screen rămânând doar pentru console. Controlarea lui Kane în modul cooperativ nu e foarte diferită de cea a lui Lynch, dar coordonarea se poate face mult mai bine pentru a flanca şi elimina eficient cantităţile impresionante de inamici.
Camera s-a îmbătat
Primul lucru pe care-l vezi când începi campania e o cameră video. Jerpelită, neclară, ce prezintă nişte imagini nerecomandate stomacelor sensibile, cu cei doi protagonişti torturaţi cu simţ de răspundere, cel mai probabil cu lama. După aceea, camera nu o mai vezi, dar ea este în permanenţă acolo, în stilul filmelor de amatori, realizate în fugă, cu un aparat neprofesional ţinut în mână, pus pe umăr sau pe cap. În consecinţă, imaginea se bălăngăne extrem de mult, se suceşte aiurea, lumina se reflectă ciudat, tot ce ţi-ai putea dori de la un cameraman amator. Din fericire, scuturăturile camerei pot fi dezactivate, dar pentru cei care vor o provocare în plus faţă de AI-ul trişor, le recomand să o lase aşa cum e.
Tot gameplay-ul se rezumă la a găsi cele mai bune puncte de acoperire şi de a elimina de acolo tot ce mişcă în raza crosshair-ului. Stâlpii şi alte construcţii dure sunt cele mai recomandate, în rest avem parte de distrugere realistă, aşa că o ladă din lemn nu e un adăpost prea strălucit. În încercarea de a mai adăuga un nivel de provocare, acum nu mai trebuie să aştepţi să fii salvat de coechipier în caz că ai fost rănit mortal. Te poţi târî spre cover, continuând să lupţi, lucru care se va întâmpla extrem de des, indiferent de nivelul de dificultate ales.
Inamicii nu vor ezita să se folosească de punctele de cover, trag acoperit şi te flanchează fără jenă, aşa că utilitatea cooperării cu un Kane uman devine evidentă. AI-ul aliat nu se descurcă extraordinar, fiindcă reuşeşte destul de des să se bage în faţa armei tale, dar nici total inutil nu e. La folosirea inteligentă a acoperirii de către AI se adaugă şi avantajul numeric, pentru că mereu vor fi cam de la 10 inamici în sus pregătiţi să te umple cu plumb. Şi odată doborâţi, atenţie să fie morţi de-a binelea, altfel au tendinţa să continue să tragă.
Body count: +1000
Da, există un achievement pentru uciderea a 1000 de inamici doar în campanie. Pentru o poveste atât de scurtă e o cifră impresionantă, demnă de problemele psihice sau personale ale protagoniştilor. În ajutorul îndeplinirii acestui deziderat vine un arsenal destul de bogat, dar cu precizia la pământ. Cel puţin la început, fie că e vorba de pistol, de mitralieră sau de semiautomate, niciuna nu trage bine, rateurile sunt incredibile şi te trezeşti că un headshot perfect n-a avut niciun efect.
Ineficienţa armelor vine din dorinţa de a le face realiste, dar asta nu reuşeşte decât să enerveze, pentru că inamicii n-au astfel de probleme. Nevoia de a găsi o armă ca lumea e la fel de mare ca aceea de a supravieţui, iar oponenţii sunt incredibil de rezistenţi. Din fericire, arme decente se găsesc pe lângă morţi, la fel şi gloanţe, aşa că nu rişti să rămâi în fundul gol (decât într-o anumită misiune. La propriu).
Cam toate armele sunt disponibile de la început, dar poţi căra doar două cu tine, aşa că trebuie oarecum să joci rol de mama Omida, să anticipezi pe ce coclauri urbane te mai trimite jocul şi ce fel de oponenţi vei înfrunta. Nu există grenade, dar în locul lor poţi folosi canistre de benzină sau extinctoare (pe care le şi poţi arunca). Personal, cred că shotgun-ul e cea mai eficientă armă, la capătul opus aflându-se automatele, care împrăştie muniţia fără prea mult efect concret.
În multiplayer există şi opţiunea de a cumpăra arme, dar cum scopul în acest mod este să ai câţi mai mulţi bani, e o alegere ce trebuie balansată: cheltuieşti pe arme ca să fii mai eficient în a omorî adversarii (de aici vin banii) sau te mulţumeşti cu ce găseşti în jur?
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau