King Arthur: The Saxons – RePlay Review

King Arthur: The Saxons – RePlay Review

Aşa cum o spune şi titlul, de această dată pornim din colţul opus al hărţii, fiind puşi la cârma armatelor Saxone şi având datoria divină de a impune credinţa creştină în regatul Britaniei, care încă se zbate în păgânism. Suntem astfel în conflict direct cu Arthur, care se află sub comanda AI-ului şi încearcă să-şi făurească destinul în contradicţie cu Sfânta Biserică, venerând copăcei şi rugându-se împreună cu druizii prin păduri.

Totuşi, scopul principal nu este neapărat să-i demonstrezi lui Arthur, cu o cruce înfiptă în ceafă dacă altfel nu se poate, că drumurile pe care a apucat-o îl duc spre pierzanie, acesta fiind doar un obiectiv secundar. Asta pentru că producătorii au plecat urechea la doleanţele fanilor şi au adus elemente de sandbox primei producţii, primită destul de bine de public din poziţia sa de Role-Playing Strategy.

Lucru care se observă chiar de la începutul campaniei, unde suntem puşi să specificăm obiectivele care ne vor asigura victoria. Putem alege să cucerim toată harta sau doar câteva regate, să devenim mai catolici decât Papa sau să strângem o oarecare avere, dar pentru a ne asigura victoria toate aceste obiective trebuie atinse simultan. Cu alte cuvinte, ne putem face singuri viaţa uşoară sau grea, după gustul fiecăruia, deoarece putem trece prin joc în două ore sau în câteva săptămâni, cu menţiunea că fiecare variantă oferă satisfacţiile ei.

Producătorii au rezolvat cu eleganţă şi problema firului epic, reducându-l la un scurt cinematic introductiv care ne lămureşte, în caz că titlul acestui add-on nu e suficient de clar, de care parte suntem. Trebuie remarcat totuşi că deşi suntem înghiontiţi sănătos către partea creştină a arborelui tehnologic, nu e neapărat nevoie să şi urmăm această cale.

Sigur, e ceva mai dificil dat fiind faptul că eroi şi provinciile iniţiale recită perfect Tatăl Nostru, însă dacă vrem să beneficiem de unităţile Sildhe, de magiile Vechii Religii şi de eroii acesteia nu avem decât să schimbăm macazul pe parcurs. Totuşi, prin prisma poveştii regiunea Bedegraine şi-a pierdut din importanţă, nefiind decât locul din care tâlharii Sildhe pornesc în raziile lor şi pe unde mai găsim câte un quest secundar.

Faţa de primul titlu, producătorii au adus câteva modificări destul de interesante economiei, diplomaţiei şi eroilor. Cavalerii nu mai pot face atât de uşor bisericuţe pentru a beneficia de calităţile lor în lupta împotriva inamicului, întrucât acum liderul armatei are nevoie de un scor măricel de Leadership pentru a putea lupta cot la cot cu un alt erou, lucru care echilibrează puţin disputele şi face unităţile pe care le poţi recruta ceva mai importante. Eroii au devenit şi ceva mai sensibili la schimbările religioase şi după cum spuneam la început, oferta e ceva mai variată pe filiera creştină. Lipsiţi însă de puterea de convingere a lui Arthur, va trebui să ne asigurăm serviciile lor prin alte mijloace şi o noutate în acest sens îl reprezintă „iarmarocul” de personaje.

Cavalerii care se găsesc la “vânzare” se află de fapt în serviciul altor regi, dar sunt dispuşi să-ţi jure credinţă dacă-i impresionezi destul, iar pentru asta va trebui să le trimiţi constant aur, mâncare, artifacte şi fetiţe… pardon, domniţe. Odată impresionaţi suficient, îşi vor abandona fără nici o jenă monarhul pentru a-ţi jura credinţă şi vorbim de o facilitate destul de importantă, întrucât oportunităţile de a recruta eroi prin rezolvarea unor quest-uri nu mai sunt la fel de abundente ca în primul titlu.

Nu numai cavaleri putem recruta prin aceste metode mai puţin creştine, ci putem şi curta domnişoare de viţă nobilă pentru a-ţi deveni nevastă, nu eroilor tăi. Cine eşti tu? Nu se ştie, vreun războinic saxon probabil, însă istoria nu a oferit un nume nici nouă, nici producătorilor, aşa că numele PC-ului de pe care joci se va alege cel mai probabil cu o nevastă. Şi nu o nevastă oarecare, întrucât aici e vorba de domniţe premium, nu fete de rangul doi care au şi attribute negative pe lângă cele pozitive, întrucât împărăteasa noastră are nişte bonusuri demne de luat în considerare, cum ar fi o zestre fabuloasă sau o unitate unică, imposibil de obţinut prin alte mijloace.

Mai mult, prin aceleaşi mijloace ne putem asigura favorurile a două ghilde de bandiţi, a Bisericii şi a tâlharilor din pădurea Bedegraine, favoruri care ne deschid noi opţiuni diplomatice. Dacă mituim cum se cuvine bandiţii îi vom putea trimite să atace regatele adverse, pentru a pune presiune pe regii ostili, în timp ce dacă ne punem bine cu Biserica vom putea porni cruciade, recruta unităţi instantaneu sau chiar eroi evlavioşi.

Chiar şi comunicarea cu ceilalţi monarhi a fost îmbunătăţită, lucru care lipsea destul de mult în primul titlu, unde nu puteai nici măcar să le zici ceva de dulce. Acum putem cultiva relaţii destul de elaborate cu adversarii, relaţii bazate fie pe încredere şi tratate de comerţ, fie pe ameninţări şi şantaje, în funcţie şi de mărimea regatului şi armatei tale.