Libera circulație a persoanelor între UE și Marea Britanie, îngrădită din 1 ianuarie 2021. Cât de mult?

00000  ULTIMA-ORA-pe

Dimensiune font:

| 09-11-2020 12:35

 Prelungirea negocierilor pentru încheierea unui acord comercial post-Brexit între Uniunea Europeană (UE) și Marea Britanie ridică numeroase semne de întrebare cu privire la limitările care vor interveni începând cu 1 ianuarie 2021. Libera circulație a persoanelor, una din cele patru libertăți fundamentale garantate de apartenența la UE, va fi, cu siguranță, îngrădită. Cât de mult, depinde de rezultatul negocierilor dintre cele două părți.

Regulile actuale privind circulația persoanelor între Marea Britanie și UE rămân valabile până la finalul perioadei de tranziție, respectiv până la data de 31 decembrie 2020. Cu alte cuvinte, cetățenii britanici și familiile lor vor putea în continuare să studieze, să trăiască și să muncească în UE, ca și până cum, fără acțiuni suplimentare. Aceeași regulă se aplică și în cazul cetățenilor europeni din Marea Britanie.

Perioada de tranziție a fost convenită în baza acordului de retragere pentru a da timp celor două părți să stabilească un cadru preferențial de relaționare post-Brexit pe toate palierele, inclusiv în privința circulației persoanelor. Însă având în vedere că mai este foarte puțin timp până la expirarea acestei perioade, iar prelungirea ei nu este posibilă, statele implicate par a se pregăti mai degrabă pentru situația în care 2021 începe fără un acord. Cum afectează acest aspect statutul cetățenilor britanici stabiliți în România, respectiv pe cel al românilor care locuiesc în Marea Britanie?

Ce trebuie să facă cetățenii britanici din România

În cazul României, cetățenii britanici continuă să beneficieze de același tratament care li se aplică cetățenilor unui stat membru UE pentru a putea călători, locui, lucra sau studia în țara noastră. Documentele de ședere eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări acestora, dar și dependenților, până la finalul anului 2020 vor fi recunoscute până la data de 31 decembrie 2021, iar valabilitatea celor care expiră va fi prelungită până la aceeași dată. Guvernul României a emis o ordonanță de urgență aplicabilă în cazul unui Brexit fără acord, potrivit căreia cetățenii Marii Britanii înregistrați în România până la finalul perioadei de tranziție vor avea la dispoziție un an să își reglementeze noul drept de ședere.

Pentru britanicii care vin în România după 1 ianuarie 2021, cel mai probabil va fi aplicat regimul comun cetățenilor non-UE, dacă nu se ajunge la un acord care să stabilească condiții speciale în acest caz.

Pe de altă parte, autoritățile române nu au încă un răspuns referitor la statutul cetățenilor britanici în România după 1 ianuarie 2021 în situația în care se ajunge la un acord, pentru că acesta depinde de rezultatul negocierilor dintre UE și Marea Britanie.

Așadar, în acest moment, singura certitudine este că cetățenii britanici care se înregistrează în România până la 31 decembrie 2020, vor beneficia de prelungirea automată a dreptului de ședere pentru încă un an.

Românii stabiliți în Marea Britanie trebuie să solicite noul statut

La rândul lor, românii stabiliți în Marea Britanie până la data de la 31 decembrie 2020 vor continua să beneficieze de același tratament care li se aplică în prezent în calitate de cetățeni ai unui stat membru UE pentru a putea locui, lucra sau studia în Regatul Unit. Cei care vor să rămână acolo și după finalizarea perioadei de tranziție trebuie să se înregistreze pentru obținerea noului statut de rezident. În acest scop, guvernul britanic a creat un sistem de înregistrare (EU Settlement Scheme - EUSS) prin care cetățenii europeni, inclusiv români, pot solicita noul statut. Termenul pentru depunerea acestei solicitări este 30 iunie 2021.

Românii care vor dori să se stabilească în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 cel mai probabil vor fi tratați ca orice alt cetățean non-UE, în cazul în care nu va exista un acord între părți care să stabilească un regim mai favorabil.

Așadar este evident că, de anul viitor, regulile privind libera circulație a persoanelor între UE și Marea Britanie se vor schimba. Indiferent de rezultatul negocierilor pentru un acord post-Brexit, atât companiile, cât și cetățenii afectați de schimbări trebuie să se asigure că sunt îndeplinite formalitățile de înregistrare, pentru a fi evitate disfuncționalitățile care pot apărea în acest context, atât în cadrul desfășurării activității, cât și din perspectiva dreptului de ședere.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Inundaţii în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda în urma ploilor abundente
18/05/2024 22:19

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sambătă de inundaţii in urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ in unele locuri, relatează A ...

Prima ipoteză după naufragiul de la Sf. Gheorghe: 'Cel mai probabil a fost o coliziune cu o altă navă' / Cum s-au salvat cei opt marinari
18/05/2024 20:34

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată in zona Sfantu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă şi a explicat că, in general, un vapor s ...

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei
18/05/2024 19:16

Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar in urma neregulilor constatate au fost date amenzi in valoare de peste 70.000 de lei, transmite News.ro. Repreze ...

Războiul din Ucraina a scos la iveală defecte grave ale unora dintre cele mai sofisticate sisteme de luptă americane
18/05/2024 14:38

Deblocarea ajutorului militar american in valoare de 61 de miliarde de dolari in aprilie a reprezentat un impuls pentru fortele ucrainene aflate in dificultate in fata invadatorilor rusi. Totusi, Ucraina nu es ...

Ucraina acuză Rusia că execută şi foloseşte civilii din oraşele de graniţă pe post de scuturi umane
18/05/2024 13:22

Săptămana trecută, Rusia a declanşat cea o ofensivă masivă in nordul Ucrainei, reuşind să treacă graniţa, in incercarea de a ocupa Harkov, care este al doilea cel mai populat oraş al Ucrainei. In ti ...

Naufragiu în Marea Neagră, lângă Sfântu Gheorghe. Trei marinari sunt dați dispăruți
18/05/2024 12:47

O navă s-a scufundat in Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfantu Gheorghe (Tulcea). Trei marinari sunt dati dispăruti. Echipajul apucase să lanseze un mesaj SOS. Zona naufragiului de sambătă, 18 mai 202 ...

Înșelătorie revoltătoare: o îngrijitoare româncă a escrocat bătrânul pe care-l asista. Suma este fabuloasă!
18/05/2024 00:11

O femeie romancă in varstă de 47 de ani se află acum in centrul unui scandal judiciar de proportii in Italia, fiind acuzată că l-a inselat pe un bătran in varstă de 85 de ani, de care avea grijă, cu sum ...

La numai 14 ani, violator și producător de materiale pornografice
18/05/2024 00:07

Procurorii DIICOT Hunedoara si colegii lor, politistii de la Inspectoratul Judetean de Politie au avut, ieri, de rezolvat un caz care cutremurat chiar si pe cei mai experimentati. Ei au retinut un minor de numa ...

Detalii de la Aeroclubul României după ce o aeronavă AN-2 s-a răsturnat pe aerodrom, la Buzău
17/05/2024 21:10

Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă intr-un incident a capotat in timpul rulajului pe aerodrom, după aterizare, a anunţat Aeroclubul Romaniei. La bordul avionului se afla un echipaj format din doi pi ...

Un preot a bătut o femeie însărcinată pentru că l-a reclamat la poliție. Ce altă ilegalitate săvârșise omul bisericii
17/05/2024 18:55

„Fă ce zice popa, nu ce face popa!”, este o veche expresie care se aplică si in acest caz. Un preot din Arges a fost judecat pentru că a lovit o femeie gravidă după ce i-a cerut socoteală fiindcă l-a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei