Mafia: The City of Lost Heaven Review

Mafia: The City of Lost Heaven Review

"Buna dimineata! As putea vorbi cu d-l Vavra?", intreba politicos batranelul care tocmai intrase, scotandu-si in acelasi timp palaria neagra si invechita pe care o purta. "Da’ ce birou… domnisoara? "Imi pare rau! Aveti programare?", ii raspunse secretara pe un ton aproape sarcastic. Stia ca d-l Vavra nu avea nici o intalnire, insa functia ei o forta sa foloseasca o asemenea replica formala dublata in acest caz insa de un zambet extrem de fals. La o inspectie mai amanuntita persoana care tocmai ii intrerupsese cafeaua de dimineata era un personaj destul de interesant. O geanta mica si o umbrela in mana stanga si o palarie neagra si vizibil indelung purtata era tot ce cara acel om cu el. Temperatura ridicata de afara si poate liftul stricat il facusera sa transpire insa cu toate acestea el lasa in urma lui un miros placut de flori proaspete intr-o zi ploioasa. "Domnisoara, eu nu am nevoie de programare. Va rog, doar informati-l pe d-l Vavra ca Salieri asteapta sa-l vada", raspunse raspunse mosul cu o voce calda dar totusi hotarata. Accentul sau italian l-a tradat imediat. Era Capo di Tutti Capi, boss of bosses al tuturor celor cinci familii care operau in interiorul Statelor Unite si care formau binecunoscuta Cosa Nostra.

"Imi pare rau domnule, dar nimeni nu il poate vizita pe d-l Vavra fara o programare prealabila prin telefon sau fax. Acestea sunt regulile iar seful va fi foarte furios daca…" "DACA nu ii spui d-lui Vavra ca Salieri este aici atunci POATE nu vei mai spune nimic, nicioadata, nimanui. Asa cum spunea raposatu’: "Daca loveste, doare!" asa ca nu ma sili. Capisci?!" Secretara ridica receptorul si cu cea mai inspaimantata voce posibila ii spuse lui Daniel ca cineva il astepta in biroul ei si ca ar fi mai bine sa vina sa-l intampine imediat. Surprins de vocea ei si oarecum nervos ca ziua nu incepuse exact cum s-ar fi asteptat, Daniel Vavra iesi imediat si ii ura bun venit italianului micut si totusi putin cam gras care isi facuse aparitia intr-un mod atat de neasteptat in acea dimineata insorita de vara.

"Va rog, luati loc. Niste apa minerala? Este ingrozitor afara si trebuie sa fiti insetat din moment ce…", spuse Daniel, incercand sa fie amabil cu o persoana pe care nu o mai intalnise niciodata. "Nu e nevoie sa fii amabil. Eu am ceva sa-ti spun, iti spun iar apoi plec. Acu’ cateva zile un apropiat i-a adus fiului meu un cadou de ziua lui. Asta e traditia. Oricine e fericit cand ii dai ceva, iar daca vrei sa-l tii fericit ii dai in continuare. In orice caz, am observat ca de fapt era vorba despre o cutie cu un mare titlu rosiatic pe ea, "MAFIA". Fiul meu, stii, e inca tanar si incerc si eu sa-l protejez asa cum pot asa ca am luat-o si am pus-o pe biroul meu pentru o cercetare mai amanuntita. Ieri dimineata nu prea aveam nimic important de facut asa ca am deschis cutia. Ce sa vezi? Era un joc. Jocul dumnitale d-le Vavra."

"Da, intr-adevar. Vedeti, noi, aici la Illusion Softworks…" "Sa nu ma mai intrerupi niciodata, d-le Vavra. Deci, am instalat jocul si m-am jucat putin, pana azi de dimineata cand m-am decis ca ar fi bine sa-ti fac o vizita sa-ti impartasesc si parerea mea. Hai sa presupunem ca eu sunt donul si ca tu esti un tanar sofer de taxi peste care dau doi baieti de-ai mei aflati intr-o situatie un pic dificila. Tu esti baiat bun si ii ajuti iar eu sunt generos si iti returnez in cash favoarea. Insa crezi tu ca poti s-o iei pe calea noastra oricand? Crezi ca avem fundatie si de fiecare data cand ai o problema, cum a fost cu aia doi care te urmareau zilele trecute, poti sa vii la noi sa ceri ajutor? Chiar crezi ca putem sa te primim pentru ca ai ajutat doi mafioti si ai distrus cateva masini? Unde ti-e capu’? Oricum, Tommy devine unu’ de-al nostru in mai putin de 15 minute dupa un test de care si mie mi-ar fi fost rusine. Ai spus intr-un interviu publicat pe Internet ca ti-ai dorit sa creezi personaje credibile care jucau roluri credibile, nu-i asa? Trebuie sa admit ca imprejurimile arata superb si te cred cand ai spus ca ai facut ceva cercetare cu privire la imaginea unui oras american de pe la 1930 inainte de a te apuca sa construiesti aceasta societate virtuala. Cladirile respecta arhitectura acelei vremi, spitalul, aeroportul sau gara completeaza in mod realist peisajul, iar hainele agatate intre blocuri, tramvaiele sau sina suspendata pe care se poate vedea cate un tren din cand in cand dau viata orasului. Cu toate astea am fost surprins sa vad atatea case si asa putina lume pe strada. Nu stiu de ce. Poate poti tu sa-mi raspunzi. Si inca o chestie. Cei care au totusi curajul sa iasa afara sunt oarecum idioti. Daca parchez pe trotuar iar cineva tocmai se indreapta inspre mine, in loc sa ma ocoleasca se intoarce sau daca din greseala accidentez pe cineva sau chiar un politist nimeni nu zbiara sau striga dupa ajutor. Este exact ca in societatea aia pe care am vazut-o la televizor intr-un serial la care se uita fiul meu, Borg parca-i zice. Daca nu se afla alt echipaj de Politie prin preajma respectivul poate sa se imputa acolo iar mie nu imi plac orasele rau mirositoare. Lasa asta, uite o alta chestie care m-a surprins. Intr-o buna zi in timp ce imi vedeam de treaba mea si incercam sa ma relaxez la volanul unei masini m-am lovit de ceva. Problema e ca drumul era liber insa eu nu mai puteam avansa. Era sfarsitul nivelului, nu? Ce prost pot sa fiu cateodata. Poate ar fi cazul sa mai angajati ceva personal, d-aia, cum le zice…"

"Level designeri…" "Da, da… ti-am spus sa nu ma mai intrerupi. Asta e a doua oara. Ma rog, imi arata ca ma asculti asa ca pot sa continui. Despre ce vorbeam? Despre oras, nu? Ce mi-a placut e ca e destul de mare si nu foarte aglomerat asa ca poti sa conduci lejer cam de fiecare data. Sunt batran si ma misc incet iar viteza limita de 40 Mph e o idee buna, dar daca as fi fost ceva mai tanar parca nu mi-ar fi ajuns. Ce ma deranjeaza aici este prezenta excesiva a echipajelor de Politie. Nu poti sa conduci ca lumea timp de cinci minute si hop amenda iar daca nu opresti hop direct la mititica. Hai ca imi calc pe inima si inteleg insa problema e ca masinile lor seamana foarte mult cu celelalte si nu prea le recunosti. Pe de cealalta parte masinile sunt superb modelate, iar numarul lor si exactitatea cu care au fost reproduse arata ca ati stat destul de mult peste program. Chiar daca nu pot sa dau pe nimeni afara din masina e bine ca am invatat sa le sustrag din parcare sau de pe langa casele oamenilor pentru ca nu de putine ori am fost nevoit sa aplic asemenea smecherii. Doua lucruri trebuie totusi mentionate aici. In primul rand, odata urcat in masina uiti ca ai o arma in mana, iar atunci cand te dai jos sa platesti o amenda te ridica astia imediat. Asta chiar nu mi-a placut. Atat timp cat esti inauntru arma ar trebui sa stea ascunsa iar daca si numai daca trebuie sa tragi in timp ce conduci atunci sa ai optiunea de a o scoate. In al doilea rand sa tragi in timp ce conduci si sa mai si ochesti e mare chestie. Asta mi-a dat ceva bataie de cap dar pana la urma, cum mie imi place combinatia asta de arme si masini, m-am descurcat. E bine sa pierzi timpu’ la volan si chiar am fost placut impresionat ca ati decis sa includeti un mod free ride in care pot castiga ceva verzisori fara prea multa bataie de cap din partea nimanui. Am fost oarecum surprins cand primul client mi-a dat 453 de dolari ca sa-l duc dintr-un loc in altul cu taxiul dar nu m-a deranjat prea tare. Era sa uit. Te rog sa ma scuzi, sunt batran. Stii cursa, nu? Nu-mi raspunde. Stiu ca stii. Cum ai putut sa-mi faci asa ceva? Am crezut ca esti o persoana respectabila nu un pusti oarecare. Cursa aceea nu avea ce sa caute in jocul asta si multa lume s-a plans deja din cauza asta. Mafia e un joc de actiune. Cursa trebuia sa fie optionala, pentru a primi un bonus de exemplu. Sa nu mai faci asta niciodata. De fapt, daca stau si ma gandesc bine tot jocul e o cursa. Omori si conduci, conduci si omori, cateodata doar conduci, conduci, conduci sau alta data doar omori, omori, omori. Devine plictisitor sa faci acelasi lucru de atatea ori insa ca de obicei povestea salveaza situatia. Misiunile sunt foarte bine legate intre ele iar in fundal ai creeat o poveste interesanta dar totusi trista. Cu ajutorul filmuletelor pe engine se explica multe lucruri sau chiar se impinge actiunea mai departe. Imagineaza-ti cum e sa descopar tocmai de la inceput ca Tommy e cartita si asta din cauza ca totul incepe cu el povestindu-si aventurile unui detectiv dispus sa-l asculte. Daca as fi stiut nu l-as mai fi facut om. Era un baiat atat de bun la inceput." Ofta. Se vedea pe fata lui ca obosise putin si ca ar trebui sa se opreasca dintr-un moment intr-altul. "Oricum, trecand cu vederea anumite buguri si chiar lipsuri grafice sau comportamentale pot sa spun ca ai reusit sa sa creezi un titlu care merita toata atentia noastra. Stii, nu prea spun chestia asta prea des, jocul e chiar pe gustul meu. Pistoale, pusti, bate de baseball, gagici bune, multe roti si o groaza de tinte vii e tot ceea ce imi place si mai ales trebuie sa-ti multumesc pentru trabucul pe care il fumez de fiecare data cand iau decizii importante. E timpul s-o iau din loc dar sper ca ne-om mai vedea odata si odata. Poate imi returnezi vizita si vii la mine in Lost Heaven. E frumos acum cand vara e pe sfarsite." Se scula in picioare, isi lua haina din cuier si gentuta rezemata de piciorul scaunului si ii adresa ultimele cuvinte. "Multumesc mult pentru timpul acordat!"

"Danny, Danny, hei, scoala-te, ai treaba. E 11 dimineata si tu inca dormi cu capu’ pe tastatura? Din nou? Hai du-te si spala-te putin. Sedinta a inceput deja." tipa Corry, secretara lui Daniel, din biroul ei. Esti V.I.P acum. Nu poti sa nu te duci." "Mda, ok." mormai Daniel ridicandu-si capul si uitandu-se la razele delicate de soare care isi faceau loc printre jaluzele. Spalarea si schimbarea camasii ii luara cateva minute timp in care Corry intra pentru a-i aduce bautura magica pe care obisnuia sa o bea in fiecare dimineata. "Ti-am adus cafeaua exact asa cum iti place tie, mica si fierbinte. Vezi ca o pun pe birou langa tastatura. Ai grija ca e chiar fierbinte." il mai atentiona ea inca o data pentru a fi sigura ca a perceput corect realitatea. "Multam, sunt chiar norocos ca…", spuse Daniel din baie insa nu apuca sa-si termine ideea ca ea i-o reteza imediat. "Ca nu ploua azi. Tu esti intotdeauna norocos asa ca nu o sa mai ai nevoie de umbrela asta veche." continua Corry. "Hmm…u-umbrela? Ce umbrela?"