Papa Francisc, înregistrat fără să știe. Ce i-a spus unui cardinal judecat pentru fraudă

10

Dimensiune font:

| 29-11-2022 17:28

Un cardinal italian de rang înalt, judecat în prezent pentru fraudă financiară, i-a cerut papei Francisc să confirme că a autorizat transferuri financiare confidenţiale în timpul unei conversaţii telefonice înregistrate fără ştirea suveranului pontif cu puţin timp înaintea procesului său, au anunţat vineri mai multe companii mass-media italiene, citate de AFP.

Acea înregistrare, realizată în vara anului 2021, cu trei zile înainte de începerea procesului şi la puţin timp după ce papa Francisc suferise o dificilă operaţie la colon, nu a fost făcută publică, însă existenţa ei a fost dezvăluită joi cu ocazia unei audieri la Tribunalul din Vatican. Cardinalul Angelo Becciu, în vârstă de 74 de ani, un fost consilier apropiat al papei Francisc, a fost demis din funcţiile sale şi a rămas fără privilegiile aduse de funcţia de cardinal în septembrie 2020, pe fondul unui scandal legat de o tranzacţie imobiliară la Londra, deşi şi-a susţinut mereu nevinovăţia.

În total, zece persoane sunt judecate din iulie 2021 la Tribunalul Penal din Vatican pentru fraudă, deturnare de fonduri, abuz de putere, spălare de bani, corupţie şi extorsiune.

Printre ele se află şi Cecilia Marogna, angajată de monseniorul Becciu în calitate de consultant în materie de securitate şi acuzată că a cheltuit 575.000 de euro primiţi de la Vatican pe cazări în hoteluri şi produse de lux.

Potrivit procurorilor, fondurile plătite Ceciliei Marogna - supranumită 'doamna cardinalului' de jurnaliştii din presa italiană - erau destinate eliberării preoţilor şi călugăriţelor care sunt reţinuţi ca ostatici în străinătate.

Cardinalul Becciu i-a cerut suveranului pontif să confirme că a autorizat deblocarea de fonduri pentru a elibera o călugăriţă columbiană reţinută

În conversaţia telefonică purtată cu papa Francisc în data de 24 iulie 2021, cardinalul Becciu i-a cerut suveranului pontif să confirme că a autorizat deblocarea de fonduri pentru a elibera o călugăriţă columbiană reţinută în Mali de o grupare teroristă asociată cu Al-Qaida. 'Mi-aţi dat sau nu aprobarea să încep operaţiunile de eliberare a călugăriţei?, a întrebat monseniorul Becciu.

'Am fixat răscumpărarea la 500.000 de euro, nu mai mult, pentru că ar putea părea imoral să dăm mai mulţi bani (...) teroriştilor... Cred că v-am informat despre toate acestea... vă amintiţi?'. Potrivit stenogramei înregistrării, publicată de cotidianul italian Il Messaggero, papa i-a răspuns că îşi aminteşte 'vag'.

Suveranul pontif, care părea perplex, i-a cerut atunci cardinalului Becciu să facă acea solicitare în scris. Conversaţia a fost înregistrată în apartamentul lui Angelo Becciu de unul dintre apropiaţii acestuia, potrivit tribunalului. Procesul, primul în care este implicat un cardinal catolic cu un rang atât de înalt, va continua vineri cu audierea unor martori cheie în acest caz controversat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Bilanț actualizat al cutremurelor din Turcia și Siria: peste 7.000 de morți și 35.000 de răniți
07/02/2023 23:46

 Bilanţul combinat al cutremurelor de luni din Turcia şi Siria a ajuns la 7.266 de morţi şi 35.626 de răniţi in ambele ţări, transmite CNN. Ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a decla ...

LISTĂ Ce trebuie să conțină o trusă de supraviețuire în caz de cutremur
07/02/2023 23:39

Autoritătile au intocmit o listă cu produse pe care e recomandat să le avem intr-o trusă de supravietuire, in cazul unui cutremur. Continutul cutiei trebuie schimbat cel putin o dată pe an, iar stocul d ...

Presa din Ucraina: Rusia „a cumpărat” membri ai Parlamentului European pentru a recunoaște anexarea Crimeei
07/02/2023 20:25

Kremlinul a „cumpărat” membri ai Parlamentului European pentru a recunoaste anexarea Crimeei ucrainene si ridicarea sanctiunilor, scrie publicatia ucraineană Obozrevatel. Eurodeputatii ar fi prim ...

Un sfert din populația Turciei a fost afectată de cutremure. 23 de milioane de oameni sunt afectați
07/02/2023 13:58

Aproximativ 23 de milioane de oameni, inclusiv 1,4 milioane de copii, din Turcia si Siria ar putea fi efectati de urmările cutremurului si a replicilor acestuia care au transformat mii de clădiri in moloz. ...

Cât costă banchetul de clasa a VIII-a în 2023. Grupurile de părinți au explodat: “Mai mult decât o nuntă!”
07/02/2023 12:07

Banchetul de clasa a VIII-a 2023 vine cu niste costuri astronomice. Sume revoltătoare de bani sunt solicitate elevilor si părintilor Banchetul de absolvire este, in mod traditional, o cheltuială importantă ...

Cum să plătești ratele la bancă rapid. Scapi pe loc de o rată de 1.800 lei cu doar 170 de lei
06/02/2023 20:26

Află in articol cum poti să achiti ratele la bancă rapid si eficient. Ratele romanilor au crescut alarmant in ultimii ani, iar multi oameni fac acum cu greu fată cheltuielilor, mai ales că tara noastr ...

Dragoș Bucur, la un pas de moarte din cauza alcoolului. Gestul stupid pe care l-a făcut pe terasa unui hotel de pe Litoral, regretă și acum
06/02/2023 20:24

Dragos Bucur, sotul Dana Nălbaru, fosta componentă a trupei Hi-Q, a vorbit despre copilăria si adolescenta lui si a dezvăluit lucruri nestiute pană acum. Acesta a povestit despre un episod care se putea ...

De unde vine expresia „a dat bir cu fugiții”?
06/02/2023 20:22

Asemeni tuturor limbilor de origine latină, si limba romană este plină de expresii, unele mai frumoase ca altele. Existenta lor face ca comunicarea verbală să fie mai picantă si nu una de lemn. Unele si ...

Rafila: E inacceptabil ca personalul medical să primească bani de la pacienți / Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane
06/02/2023 20:21

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, consideră drept „inacceptabil” şi „de netolerat” ca personalul medical să primească bani pentru acordarea de servicii medicale. El spune că pacienţii i ...

Cine este milionarul belgian care ar putea trimite sute de tancuri Ucrainei
06/02/2023 20:15

Freddy Versluys, un milionar belgian care a cumpărat de-a lungul anilor sute de tancuri prin companiile sale militare, spune că vrea să trimită vehicule de luptă Ucrainei. Insă guvernul belgian il acuz ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei