Red Faction: Guerrilla – Xbox 360 – RePlay Review

Red Faction: Guerrilla – Xbox 360 – RePlay Review

Acţiunea are loc din nou pe Marte, planetă care a suferit unele transformări pentru a putea susţine viaţa. Anul este 2125 şi foştii tăi aliaţi, Earth Defence Force (EDF), au devenit acum antagoniştii. Pe scurt, din cauza economiei şubrede a Pământului, Marte a devenit o colonie unde oamenii sunt obligaţi să muncească sub stricta supraveghere a soldaţilor EDF, considerați inițial niște salvatori.

Jucătorul ia rolul lui Alec Mason, un inginer specializat în minerit care vrea să-şi gasească fratele, Daniel, şi să înceapă o viaţă nouă pe Marte. În schimb, descoperă cu stupoare că acesta face parte din Red Faction şi în plus vede în acţiune metodele barbare ale EDF-ului, fiind martor la moartea fratelui său. La rândul lui, Alec este salvat la limită de membrii Red Faction, care îi propun să li se alăture. Şi mai mult din dorinţa de a se răzbuna, acesta decide să-i ajute în misiunea lor de a elibera Marte de sub controlul EDF.

Din păcate, pe parcursul jocului Mason va întâlni foarte puţine personaje, iar acestea sunt foarte slab prezentate. Odată întâlnite, jucătorul va comunica cu acestea doar prin intermediul radioului și până la sfârşit ele vor mai apărea de maxim două ori. Acest lucru nu îţi permite să te ataşezi de personajele secundare şi-ți oferă un motiv foarte bun ca să tratezi povestea superficial, mai ales că ea nici nu este teribil de interesantă.

Lupte de gherilă

Planeta Roşie este împărţită în şase sectoare ce trebuie eliberate pe rând pentru a igzoni forţele EDF. Asta presupune reducerea controlului EDF la zero, obiectiv ce poate fi atins prin mai multe mijloace.

Fiecare sector are mai multe misiuni secundare ce pot fi îndeplinite pentru Red Faction, diminuând astfel controlul EDF asupra planetei. Sunt aproximativ zece tipuri de misiuni care vor fi din ce în ce mai provocatoare cu fiecare sector. Acestea variază de la eliberare de ostatici şi distrugerea de proprietăţi EDF în valoare de un anumit număr de credite până la participarea la raiduri împotriva unor obiective importante sau la apărarea împotriva atacurilor venite din partea EDF. Și cu toate că sunt destul de variate şi provocatoare, după un timp ele devin repetitive şi plictisitoare.

De aceea, un mod mult mai antrenant de a scădea gradul de control într-o anumită regiune este distrugerea clădirilor importante. Acestea sunt de două tipuri: de importanţă medie (care sunt destul de răspândite) şi de o importanţa ridicată (doar 2-3 în fiecare sector). Cum era de așteptat, clădirile importante sunt foarte bine apărate de soldaţi înarmaţi până în dinţi, însă distrugerea acestora scade o mare parte din controlul EDF în acea regiune.

Sectoarele au între două şi cinci misiuni principale care trebuie îndeplinite pentru a putea avansa. Acestea sunt oferite pe rând, în funcţie de nivelul de control din acea zonă, iar când acesta atinge zero mai trebuie îndeplinită o misiune finală pentru a elibera sectorul şi avansa la următorul. Mai repetaţi acest lucru de cinci ori şi aţi terminat jocul.

Pe lângă scăderea gradului de control, îndeplinirea misiunilor secundare ridică și moralul locuitorilor din sectorul în care vă aflați. Un moral ridicat înseamnă că veți avea cu voi ocazional niște aliați care să vă ajute în lupte, dar aceştia mor repede, iar moralul trebuie să fie foarte ridicat pentru ca numărul camarazilor să fie suficient de mare ca să conteze cu adevărat. Ori asta se întâmplă fix înainte de eliberarea unui sector. După ce se trece la următorul, moralul revine la zero.

Din fericire, durata single-player-ului este un pic mai lungă decât „norma” din ziua de azi, fiind aproape imposibilă terminarea campaniei în mai puţin de zece ore. Aici însă intervine şi dificultatea jocului, care în unele momente poate fi incredibil de greu. Ultima misiune de exemplu pune mari probleme şi pe cea mai uşoară dificultate.

Planeta Roşie

Evident, punctul principal de atracție îl reprezintă faptul că orice clădire ce îţi apare în faţă poate fi distrusă. Mai mult, fiecare structură nivelată îţi oferă Salvage (rămăşiţe), moneda locală pe Marte.

Pe parcursul campaniei pot fi întâlnite diferite mini-jocuri în care trebuie să distrugi o anumită clădire cu diferite arme într-un anumit timp. Pe lângă faptul că acestea pot fi provocatoare câteodată, ele te și ajută să întelegi cum poate fi nivelată o clădire mai repede, fiindcă distrugerile au la bază considerente arhitectonice. Așa că e mult mai eficient să distrugi pilonii de susținere decât să te apuci să dărâmi un avanpost cărămidă cu cărămidă. Există însă unele excepţii, când anumite clădiri vor rămâne “în picioare” deşi singura lor legătura cu pământul este o bucată de fier aparent nesemnificativă.

Urmând tendinţa ultimilor ani, Red Faction: Guerrila are încorporat un sistem de cover care însă este aproape inutil dat fiind faptul că obstacolele sunt distruse uşor. De asemenea, inamicii sunt destul de deştepţi încât să distrugă imediat cover-ul după care te ascunzi, aşa că n-o să poţi sta într-un loc prea mult timp. Şi că tot veni vorba de inamici, comportamentul lor este extrem de natural. De exemplu, când dispăream din câmpul lor vizual, ei începeau să mă caute în direcţia în care mă văzuseră ultima dată, neavând un al şaselea simţ care să le spună unde mă aflu.