Robin Hood: Defender of the Crown Review

Robin Hood: Defender of the Crown Review

alitatea jocurilor creste substantial cu fiecare an care trece, insa 2003 a ridicat standardele industriei la un nivel extrem de inalt, fapt datorat dezvoltarii si imbunatatirii pe toate planurile, incepand de la grafica izbitoare si numarul tot mai mare al poligoanelor de pe modele, la sistemele de fizica si efectele ragdoll cat se poate de realiste, la inteligenta artificiala asa perspicace de te calca pe nervi, pana la muzica ce se regaseste si ea printre primele pe lista de prioritati ale producatorilor. Intr-o astfel de industrie a jocurilor extrem de competitiva si cu standarde impuse asa de sus, e greu de crezut ca cineva ar avea curajul sa lanseze pe piata un produs ca Robin Hood Defender of the Crown. Si totusi cineva a facut-o si pe asta, iar acel cineva este Cinemaware, un vechi developer american pentru console si PC de prin anii ’80 care, pana a scoate Defender of the Crown, a fost inactiv din ’91 si trebuie sa spun cu parere de rau ca acest lucru se vede. Dar acum doua decenii, Cinemaware isi facuse un adevarat renume datorita jocurilor sale revolutionare dintre care facea parte si originalul Robin Hood DotC . Lansat in ’86 , acesta a avut un mare succes datorita povestii sale originale si graficii inovative, lucruri care in nici un caz nu se pot spune despre nou-aparutul remake.

Desi producatorii declara ca la baza e un TBS (turned based strategy), sa nu va asteptati la ceva in genul seriilor Heroes of Might and Magic, Age of Wonders sau Civilisations. Robin Hood este de fapt un amalgam de mini-jocuri in care ba mai tragi cu arcul, ba te mai tai in sabii, darami vreo fortareata sau te duelezi cum numai adevaratii cavaleri faceau odata, calare si cu sulita sub brat, toate joculetele fiind inchegate de ceva elemente de strategie si RPG. Bineinteles ca personajele din poveste, balada sau film, cum vreti, sunt prezente avand fiecare un rol mai mult sau mai putin important, atat in dezvoltarea intrigii, cat si-n ceea ce priveste gameplay-ul sau mini-jocurile. Asa ca, daca te trezesti cu un arc sau o sabie in mana, atunci, din perspectiva lui Robin, dai un raid la o caravana sau un castel inamic, cand are loc un campionat de jousting, sari calare si intri in pielea si sub armura lui Sir Ivanhoe, iar tot ce e legat de strategie militara, de la recrutarea si transferarea ostasilor pana la batalii si asedii de castele se face cu ajutorul lui Little John. Pe la mijlocul jocului o s-o puteti folositi si pe Marian ca spion, iar Friar Tuck va veni din cand in cand sa mai ceara ceva din aurul necesar pentru rascumparea lui Richard.
Nici baietii rai nu puteau lipsi, sunt prezenti atat regele John cat si seriful din Nottingham, dar cum acestia se regaseau cam in minoritate, a fost introdus si Guy of Gisborne. Insa daca ati vazut macar un film sau ati citit vreo carte cu Robin Hood, intriga actiunii va va lasa rece, mai ales pentru ca, pe langa rarele filmulete generate pe calculator care arata destul de bine, actiunea jocului avanseaza prin niste cutscene-uri demne de mila in care capetele protagonistilor se angajeaza in niste conversatii mult prea lungi si plictisitoare

Dar ce conteaza povestea intr-un joc cu Robin Hood? Nimeni nu se asteapta la o drama cand cumpara un asemenea titlu, toti cauta actiunea, duelurile, asediile, bataliile…, insa personal am intampinat o mare dificultate in a savura aceste experiente, datorita faptului ca sagetile penetreaza piepturi si sabiile taie prin carne si oase fara sa stoarca nici cea mai mica picatura de sange. Si chestia asta, pe langa faptul ca ostasii inamici, cand sunt raniti sau mor, scot niste mormaituri penibile in loc sa urle de durere si ca intre Robin si Marian nu exista nici o scena romantica pe tot parcursul povestiii, ma face sa cred ca jocul a fost creat pentru cei cu o varsta de cel mult 12 ani. Si totusi, genul ales, cel de strategie, care necesita o anumita doza de rabdare cat si nivelul de dificultate cam inalt in anumite sectoare, nu garanteaza un succes la aceasta categorie de varsta, motiv pentru care imi este foarte neclar pentru cine a fost gandit si cui ii este destinat acest joc.
Si datorita gradului ridicat de dificultate, primul nivel ce se desfasoara in padurea Sherwood a fost transformat intr-un fel de tutorial. Aici veti face cunostinta cu personajele principale, primind informatiile necesare despre caracteristicile fiecaruia, dar o sa si experimentati putin strategia militara si unele dintre mini-jocuri.Insa abia dupa cucerirea padurii Sherwood, lucrurile devin cu adevarat provocante. Te trezesti deodata ocupand un teritoriu undeva in mijlocul a alte 37 ce formeaza impreuna harta Angliei cu rol de world map pentru care o sa trebuiasca sa te lupti cu regele John si alti patru lorzi. Insa prima tentativa de a-i elimina pe lorzi si de a cuceri Anglia va fi mai mult ca sigur un esec, moment in care o sa aflii cu dezamagire ca trebuie sa incepi din nou cu tutorialul pentru ca jocul nu salveaza dupa filmulete sau inainte de duelurile mai importante. De fapt, jocul nu are deloc autosave, asa ca, dupa ce mori sau iesi prima oara din joc, o s-o iei de la capat sfatuindu-te patetic sa mai salvezi din cand in cand. Dar repetarea tutorialului nu e un lucru chiar asa de rau, o sa te ajute sa intelegi mai bine importanta alegerilor pe care le poti face la inceputul fiecarui turn si o sa-ti dea o idee mai clara asupra jocului cand trebuie sa hotarasti sa dai un raid, sa ataci armata sau direct castelul unui lord, sau sa organizezi un nou campionat de jousting.

Daca ai decis ca vrei sa intri in rolul lui Robin si sa transformi in realitate faimoasa expresie “steal from the rich and give to the poor”, tot ce trebuie sa faci e sa ataci o caravana sau un castel inamic.Daca optezi pentru raidul la o caravana, atunci, din perspectiva lui Robin, te regasesti catarat intr-un copac impreuna cu arcul si sagetile infinite asteptand sa soseasca caleasca. Insa aceasta nu trece niciodata singura, fiind insotita de o multime de garzi: ostasi, cavaleri si arcasi, toti calare, cei din urma fiind singurii care raspund la sagetile tale in mod agresiv. Pentru fiecare calaret omorat (e de ajuns sa-l nimeresti cu o singura sageata) castigi ceva aur, iar daca dobori toti ocupantii unei calesti, primesti 100 de monezi sau chiar mai mult. Dar tot castigul se poate pierde foarte usor, pentru ca in momentul in care Robin incaseaza trei sageti inamice trebuie sa se retraga cu coada intre picioare si fara nici un ban.
Raidurile la castele pe de alta parte pot avea un sfarsit mult mai tragic, deoarece pierderea completa a vietii, desi nu duce la moartea lui Robin si implicit la sfarsitul jocului, te face prizonierul acelei fortareti si pana apuci sa evadezi sau sa mituiesti vreun gardian pierzi turnuri foarte importante in joc. Dar pana a-ti consuma toata viata, trebuie sa-ti faci strada cu spada printre ostasii si cavalerii inamici ce se regasesc in castel. Locatiile in care au loc aceste lupte, cum ar fi grajdurile,bucataria sau acoperisul, sunt din pacate identice in toate castelele pe care ai sa le jefuiesti si se reiau la fiecare raid dat, asa ca dupa ce ai jefuit un castel poti sa spui ca le-ai vazut pe toate. Nici mecanica luptelor cu sabia nu e mai intersanta – Robin, ca si inamicii sai, are doua atacuri si un blocaj care opreste orice eventuala impunsatura, fapt ce detemina ca introducerea a doua forme de atac sa fie absolut inutila. A, si sa nu uit, combinand cele doua taste pentru atacuri si tasta pentru blocaj cu tastele directionale se poate forma un total de… o schema.

Dar cand un turneu de jousting are loc, Robin sta acasa si-si face de cap cu Marian, caci asta e specialitatea lui Sir Ivanhoe. Pe langa capacitatea de a construi fortarete pentru Robin, il reprezinta pe acesta in astfel de competitii ce reunesc toti lorzii Angliei, suspendand razboiul pentru o scurta perioada. Jousting-ul este un alt joculet complet diferit de celelalte, format din doua parti. In prima iti distrugi keyboard-ul apasand alernativ doua taste ca un maniac doar ca sa-ti faci calul sa galopeze cat mai repede, iar in a doua faza, dintr-o perspectiva de FPS, iti indrepti lancia spre adversar si speri sa-l nimeresti. Dupa care, stai linistit si urmaresti un scurt filmulet care-ti arata cum a decurs runda. Iar in timp ce tu de disperi incercand sa-ti dobori inamicul, in spate cea mai penibila adunatura de spectatori bitmapati aplauda. Sunt foarte constient de cat e de greu sa animezi zeci, sute de oameni, insa in ultima vreme simulatoarele de sport au facut progrese vizibile sub acest aspect si sunt sigur ca si cei de la Cinemaware stiu asta, dar se pare ca un developer inactiv de mai bine de zece ani nu poate include in costurile de productie macar 50 de spectatori decenti.
Si daca in general grafica in Defender of the Crown este cel mult decenta, minijocul asediilor, in care folosesti catapulte pentru a distruge zidurile castelelor inamice, ofera ceva mai mult. Efectele vizuale sunt destul de spectaculoase atunci cand uriasele baricade se sfarama in mii de bucati si daca mai arunci si cate o minge de foc in interiorul castelului se formeaza o adevara imagine apocaliptica.

Insa mini-jocul bataliilor este cel care va ocupa cea mai mare parte din joc. World map-ul sau mai exact harta Angliei e impartita in 38 de teritorii si o sa trebuiasca sa cuceriti cat mai multe dintre acestea pentru ca fiecare teritoriu ocupat iti plateste o taxa in fiecare turn. Exista si unele teritorii care, odata cucerite, ofera unele mici avantaje ce constau in posibilitatea de a construi fortarete sau de a recruta forte la preturi reduse, iar din cand in cand au loc si evenimente intamplatoare in genul celor din jocurile TBS, cand mici armate vor sa ti se uneasca sau, mai exact, ti se unesc, pentru ca nu exista posibilitatea de a le refuza ori legendarele damsels in distress, domnisoare in necaz, care au neaparata nevoie de ajutorul vostru. Dar pentru a cuceri aceste teritorii trebuie sa le ataci si de fiecare data cand te lansezi intr-un atac asupra unui inamic, ti se deschide in fata ochilor cea mai jenanta interfata bidimensionala in care au loc “marile” batalii. Cu doar cinci tipuri de unitati slab animate (tarani, simpli ostasi, arcasi, cavaleri si catapulte) care nu pot fi divizate in grupuri mai mici, nu pot fi upgradate si nici repozitionate, te simti ca la o partida de sah cu un minim nivel de strategie, pentru ca tot ce poti sa faci in acest mini-joc e sa-ti trimiti unititatile de teren (taranii, ostasii si cavalerii) la atac si sa alegi tinta pentu arcasi si catapulte. Pe parcursul jocului optiunea defend cat si un atac special apar pentru fiecare unitate, insa gameplay-ul se reduce in a da un click pe una din unitatile tale si apoi pe unitatea inamica, si asta cat mai repede pentru ca totul se desfasoara in real-time.
Dar acest mini-joc este si cel mai usor si dupa ce o sa-ntelegeti cum merg treburile, nu numai ca o sa castigati toate bataliile, dar o s-o faceti de cele mai multe ori fara a pierde macar o unitate. Adevarata provocare e insa pe world map, deoarece indiferent de cati bani, castele sau teritorii ai, nu poti avea decat o armata si deci nu poti ataca decat un singur teritoriu pe turn, fiind totusi inconjurat de cinci inamici agresivi. World map-ul este locul unde veti petrece mult timp gandind si planificand cu multa atentie urmatoarea miscare.