Secret Files 2: Puritas Cordis – RePlay Review

Secret Files 2: Puritas Cordis – RePlay Review

Femeile, dragele de ele, sunt cei mai eficienţi detectivi, ogari sau detectoare de minciuni de pe planetă. De la clasicul ruj ce pătează cămaşa şi până la orice miros străin din dormitorul conjugal, ele pot specula sau concluziona cu o precizie debordantă cam ce căprioare ţi-au călcat pajiştea sau chiar ţi-au răvăşit aşternuturile. Din aceste motive, producătorii de jocuri nu s-au sfiit să ofere unor reprezentate ale sexului frumos roluri principale în titlurile lor, roluri ce ilustrează atât valenţele acestora, cât şi celebrul instinct feminin.

De aceea nici nu mi-e greu să numesc câteva personaje celebre, precum Nancy Drew (detectivul din seria omonimă), Kate Walker (Syberia) sau Victoria McPherson (agenta din Still Life), toate reuşind să dezlege cu succes misterele întâlnite în aventurile ce le-au consacrat.

În cazul de faţă, eroina noastră poartă numele de Nina Kalenkov şi este faimoasă pentru rezolvarea misterului cu privire la dispariţia tatălui ei, revenind pe calculatoarele fanilor în cea mai primejdioasă aventură a sa de până acum. Totuşi, fără vreo urmă de misoginism, trebuie să recunoaştem că şi Max, partenerul rusoaicei din prima parte, a avut meritul său incontestabil în rezolvarea precedentei enigme.

Doar cei puri vor supravieţui

Acţiunea din Secret Files 2: Puritas Cordis este plasată imediat după cea a predecesorului, când drumurile celor doi protagonişti o iau în direcţii diferite. Max, ajuns fotograf, bântuie pădurile indoneziene în căutare de senzaţii tari alături de noua lui parteneră, Sam, în timp ce Nina se hotărăşte să se relaxeze într-o binemeritată vacanţă pe un vas de croazieră. Firul epic nu e unul ieşit din comun, cei doi (ale căror drumuri se vor intersecta din nou, cum altfel?) având până la urmă misiunea de a face echipă pentru a descoperi ce se află în spatele misterioasei secte religioase Puritas Cordis şi a împiedica planurile ei apocaliptice.

Ca o paranteză, deşi nu e menţionat nicăieri, se pare că Nina şi Max au avut o relaţie amoroasă între cele două episoade ale seriei, lucru ce reiese din câteva replici aparent nesemnificative ale acestora pe tot parcursul poveştii. Pe Nina o putem auzi uneori spunând ce mult îi simte lipsa lui Max, iar acesta din urmă are cu el întotdeauna poze cu fosta lui iubită în portofel.

Interesant e faptul că, pe lângă eroii noştri, acum aveţi posibilitatea de a intra în pielea altor două personaje noi. Dacă v-am făcut deja cunoştinţă cu Sam, de episcopul Parrey nu am spus nimic. Povestea începe avându-l ca protagonist pe acest reprezentant al bisericii, care primeşte o scrisoare referitoare la o profeţie despre sfârşitul lumii. Şi cu toate că durata de joc în pielea lui Perry este foarte redusă, acţiunea prinde contur într-un mod interesant şi captivant în acelaşi timp.

Gameplay-ul a rămas neschimbat, în spiritul cel mai pur al sistemului point-and-click. Butonul din dreapta al mouse-ului vă permite să examinaţi obiectele din jur, iar cel din stânga să interacţionaţi cu acestea. Inventarul este afişat în partea inferiorară a ecranului într-o bară specială, ce apare doar la mutarea cursorului în dreptul ei. În rest, totul e simplu şi curat, aşa cum îi stă bine unui adventure.

Datorită implementării sistemului de „hotspot” şi în acest joc, înclin să cred că trendul genului adventure e de a face puzzle-urile cât mai accesibile şi mai uşor de intuit pentru cei mai puţin experimentaţi.

Puzzle-urile? Un fleac!

Una din nemulţumirile aduse predecesorului a fost legată de inconsistenţa puzzle-urilor, defect care din păcate este prezent şi în titlul de faţă. Deşi în general nu e nevoie decât de o intuiţie bună şi o oarecare experienţă cu genul adventure, de multe ori apar destule probleme grave de logică.

Cei care au terminat deja jocul îmi vor da dreptate când întreb cu înverşunare cum poate fi păzit un templu antic de un sistem de siguranţă constând în nişte orificii care trebuie umplute cu peşti, trântori şi pene de păun? Cum pot să devină roşii labele unei maimuţe după ce aceasta mănâncă un fruct tropical? Sau poate vreunul dintre voi îşi va inchipui că o cutie de bere trebuie aruncată pe gazon pentru ca un melc să-şi facă apariţia la scurt timp într-însa? E drept că nu toate sunt aşa, dar cele care există pot determina chiar şi un pasionat să-l abandoneze în timp record.

Pe lângă aceste acţiuni de o logică îndoielnică, ne confruntăm şi cu lipsa unor indicii absolut necesare în multe situaţii. Criticam în urmă cu scurt timp faptul că în Sherlock Holmes vs. Jack the Ripper cele două personaje principale menţionează prea des următorul pas necesar pentru prinderea ucigaşului, oferind în felul acesta mai multe indicii decât mi-aş fi dorit. Ironia face că exact acestor indicii le-am simţit lipsa pe parcursul poveştii din Puritas Cordis, lucru ce obligă jucătorul să încerce toate posibilităţile până ajunge la un rezultat.

E adevărat că există câteva situaţii în care Max şi Nina trebuie să combine obiecte pentru a ieşi din încurcături, dar asta nu salvează întregul sistem de puzzle-uri din a deveni uneori absurd.

Din punct de vedere grafic, de-a lungul poveştii eroii noştri trec prin locuri diverse şi foarte bine prezentate, cum ar fi un vapor de croazieră, pădurea indoneziană sau ruinele din Paris. La acest capitol e remarcabilă atenţia pentru detalii a graficienilor, în special vis-a-vis de peisajele exterioare, care se prezintă splendid. Mai mult decât atât, după fiecare episod avem parte şi de secvenţe cinematice scurte, dar excelent realizate.

Sunetul nu iese în evidenţă la vreun capitol, dar nu are probleme în a ţine pasul cu zona vizitată. Astfel că în pădure veţi auzi zumzetul păsărelelor, pe vapor o muzică ritmată, iar pe plajă valurile care se izbesc de ţărm. Din păcate, deşi multe din personaje nu au ca limbă nativă engleza, ele nu au accentul specific ţării din care provin, deci nu o vom auzi pe Nina vorbind cu acel accent tipic rusesc, lucru pe care trebuie să recunosc că mi l-aş fi dorit.

Secret Files 2: Puritas Cordis este un joc plăcut şi interesant, dar din păcate eşuează la câteva capitole importante. Deşi din punct de vedere tehnic se prezintă bine, el pierde puncte serioase din cauza poveştii clasice referitoare la sfârşitul lumii, dar în special a acelor puzzle-uri ce sfidează cele mai elementare noţiuni de logică. De aceea nu îl pot alătura titlurilor adventure ce au scris istorie, dar cu siguranţă că pasionaţii merită să-l încerce într-un weekend ploios.