cnsas_dosare_08562400

Dimensiune font:

SRI va preda CNSAS peste 1000 de dosare ale fostei Securități

| 17-09-2019 10:27

SRI anunță că va preda Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) ”zilele acestea” peste o mie de dosare ale fostei Securităţi.

 

 ”Încă 1.060 de dosare, 21 de mape, 14.290 de fişe, 6.644 de role microfilm vor fi predate de SRI, zilele acestea, la CNSAS. Predarea arhivei fostei Securităţi merge până la capăt!”, a anunţat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.

În 2017, directorul SRI, Eduard Hellvig, anunţa că instituţia a încheiat legăturile cu "trecutul nefast” de dinainte de 1989, anunţând că va preda Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) documentelenecesare pentru a lămuri aspecte în anumite cazuri, precum cel al revoltei din Braşov din 1987. REALITATEA.NET

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Tribunalul Iași, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8669/99/2017 (526/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum şi a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Tutun și Ziare” S.R.L. Iași, cu sediul în municipiul Iași, str. Bălţii nr. 6, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV – Valoare -lei- 1. Chioşcuri ziare dezafectate - 10.906,00; 2. Utilitare dacia Logan - 10.230,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2020. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 13.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 27.04.2020, 04.05.2020, 11.05.2020, 18.05.2020 și 25.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanției de participare la licitație de 30% din prețul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât și documentele de înființare și împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanției de participare la licitație, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informații suplimentare se pot obține la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, județul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035, 0727/850575 și 0744/291653..
INCREDIBIL! Canibal din California, prins în timp ce-și mânca bunica de 90 de ani
05/06/2020 08:52

Un bărbat din California a fost arestat chiar in timp ce isi devora bunica in varstă de 90 de ani. Un bărbat din California a fost arestat după ce a fost surprins in timp ce isi manca bunica in varstă ...

Comisia Europeană doreşte ridicarea tuturor restricţiilor la frontierele interne ale UE până la sfârşitul lui iunie
05/06/2020 08:25

 Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a lansat un apel la ridicarea pană la sfarşitul lui iunie a tuturor restricţiilor şi controalelor la frontierele interne ale UE introduse pen ...

O grupare de romani specializata in clonare de carduri a furat 1,2 miliarde de dolari din bancomate din Mexic
05/06/2020 07:16

 O organizatie criminala originara din Romania a reusit sa fure aproape 1,2 miliarde de dolari din bancomate pe care le-a plasat in unele dintre principalele destinatii turistice din Mexic, dezvaluie o anc ...

BCE se aşteaptă la o recesiune severă în 2020 şi la o redresare parţială în 2021
04/06/2020 20:24

 Banca Centrală Europeană (BCE) se aşteaptă ca zona euro să sufere o recesiune profundă anul acesta, din cauza impactului pandemiei de coronavirus, pierderile urmand să fie recuperate doar parţial ...

Inca sase persoane au murit de COVID-19. Am trecut de 1.300 de morti
04/06/2020 20:11

 Grupul de Comunicare Strategica a transmis, joi, ca inca noua persoane au murit de COVID-19, bilantul ajungand la 1.305 de morti. Prima informare a GCS a venit dimineata, fiind vorba despre trei barbat ...

Meteo: Nu scapam de ploi nici in weekend  HARTA METEO LIVE  VEZI METEO IN TIMP REAL
04/06/2020 20:07

 VEZI AICI METEO PENTRU: IASI,BACAU,BOTOSANI,NEAMT, SUCEAVA,VASLUI   Precipitatii Acum Radar Romania ANM.  

Ce a învățat omenirea în șase luni de Covid - Nevoia de a purta mască, studii contradictorii, costuri uriașe pentru economie
04/06/2020 17:17

 Sunt aproape sase luni de cand lumea a inceput să se schimbe, iar acum masca a devenit ceva obisnuit, economia s-a prăbusit in multe tări si costurile repornirii sunt mari. Însă nu trebuie totus ...

Cod galben de furtuni pentru mai multe judete din tara. Cum va fi vremea in Bucuresti
04/06/2020 10:55

 Administratia Nationala de Meteorologie a emis, joi dimineata, o atentionare de tip cod galben de furtuni, valabila pentru mai multe judete din tara. Aceasta intra in vigoare la ora 12:00 si expira la ...

Mii de tone de petrol au contaminat 350 de kilometri patrati din Rusia (Foto&Video). Putin a declarat stare de urgenta si cauta vinovatii
04/06/2020 09:00

 Presedintele rus Vladimir Putin a declarat stare de urgenta dupa ce 20.000 de tone de petrol au ajuns intr-un rau in zona Cercului Arctic. Deversarea a avut loc dupa ce un rezervor de carburant de la o ...

Când deschid țările lumii granițele pentru turiști!
03/06/2020 13:47

 1. Cipru (partea turcă) 1 iunie 2020 2. Turcia ???????? 30 iunie 2020 3. Bulgaria ???????? 10 iunie 2020 4. Qatar ???????? 10 iunie 2020 5. Grecia ???????? 10 ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!