The Darkness II Review

default

Dimensiune font:

| 22-10-2012 15:27

The Darkness II Review

Titlurile din seria Batman sunt probabil cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai benzilor desenate pe PC sau console; originalul The Darkness (apărut doar pe console) oferea şi el un amestec destul de interesant de FPS şi senzaţia de aventură, misiuni secundare şi o poveste întunecată chiar interesantă. Protagonist atunci, ca şi acum, este Jackie Estacado, mafiot şi posesor al unor puteri demonice cel puţin suspecte, moştenite de la tatăl sau. De la asasin al crimei organizate, Jackie ajunge până la urmă şeful propriei familii mafiote, dar nu fără a trece şi printr-o serie de evenimente dramatice.

The Darkness II reia aventurile lui Jackie dintr-un moment în care el reuşise să-şi controleze puterile de ceva ani şi se descurca foarte bine şi fără ele. Jocul nu se chinuie cu prea multe introduceri, pur şi simplu te aruncă în mijlocul unui schimb înverşunat de focuri într-un restaurant deţinut de Jackie. Atacul neaşteaptat s-ar fi terminat cu o înmormântare dacă Jackie n-ar fi acceptat încă o dată oferta de nerefuzat a demonului său personal: The Darkness nu-l lasă să moară, îi reface corpul şi îi oferă posibilitatea să folosească cele două braţe demonice în acelaşi timp cu armele de foc. Revenit la folosirea „chestiei” lui, aşa cum se exprimă delicat acoliţii lui, Jackie porneşte pe urmele misterioşilor atacatori; din păcate, povestea este extrem de scurtă şi nu sare de 6 ore chiar şi cu nivel de dificultate ridicat.

darkness2-093 darkness2-092

Cum era de aşteptat, cele două braţe monstruoase sunt sarea şi piperul acţiunii. Cu unul zdrobeşti inamici şi obiecte din decor, iar cu celălalt apuci oponenţi şi le smulgi capete, picioare, mâini şi mai ales inimi, metoda jocului de a te ţine în viaţă. Poţi arunca ţevi pentru a trage în ţeapă inamici sau îi apuci cu un braţ, îi înfăşori şi îi ţii aşa până te decizi în ce direcţie îi sfâşii. Sau le smulgi inima.

Varietatea mişcărilor creşte pe măsură ce înaintezi în poveste (orice inamic răpus îţi aduce esenţă „întunecată”) şi le cumperi de la altarele întâlnite în diverse zone. Singurul lucru bun al faptului că jocul este foarte scurt e că nu apuci să te plictiseşti de aceste mişcări pentru că sunt cam singurele interesante; în rest, The Darkness II a renunţat la misiunile secundare din predecesor pentru a se limita la niveluri mici, scurte şi extrem de limitate în privinţa posibilităţilor de gameplay.

Toată şmecheria cu aceste puteri este că funcţionează doar pe întuneric. Cum dai de lumină, fie ea soare sau neon, braţele se retrag înfricoşate şi totul în jurul tău devine alb-negru. În astfel de condiţii e aproape imposibil să te orientezi, iar apariţia la un moment dat a inamicilor cu lămpi portabile (sau folosirea farurilor unor maşini) aduce nişte varietate. Chiar şi aşa însă, poţi înainta „orbeşte” trăgând cam în toate direcţiile fiindcă sigur nimereşti pe cineva; jocul nu se zgârceşte la cantitatea de carne de tun aruncată în luptă.

darkness2-091 darkness2-090

De asemenea, ceva mai dificili sunt inamicii cu armură şi scut care nu pot fi apucaţi cu braţele, ci trebuie întâi împănaţi bine cu gloanţe. Nu lipsesc nici luptele cu boşii, dar în afară de o bară de viaţă supradimensionată şi ajutoare destul de numeroase, aceste confruntări nu reprezintă cine ştie ce provocare. Trebuie doar să te asiguri că ai muniţie din plin şi destule cadavre în jur să mai înfuleci nişte inimi. Cu gura închisă, da? Spre final apar şi ceva soldaţi cu puteri supranaturale, plus monştri scoşi din adâncurile Iadului, dar nimic extrem de dificil. Finalul poveştii vine şi cu posiblitatea unei alegeri (bună sau rea, să zicem) şi deblochează un mod Plus în care poţi relua partea single-player cu toate puterile obţinute până la acel moment.

Pe lângă mişcările variate şi animaţiile pline de sânge şi resturi anatomice, mai ai şi un ajutor, un fel de gremlin care ţopăie pe lângă tine şi îţi zice maimuţă (the Darkling). Comentarille sale sunt însă extrem de amuzante, astfel că apelativul nu devine nicio secundă jignitor; mai este şi foarte util pentru că îl poţi arunca peste oponenţi sau sare singur în spatele inamicilor şi apoi face pipi pe cadavrele lor, probabil într-o manifestare extremă a bucuriei de a fi scăpat cu viaţă. În două secvenţe chiar şi joci cu el, The Darkness II încercând şi ceva momente stealth: creatura moare aproape pe loc dacă dă de lumină şi este şi foarte vulnerabilă la gloanţe. De aceea e mai sănătos să te strecori în întuneric şi să execuţi inamici pe la spate, într-o serie de mişcări cel puţin la fel de sângeroase ca ale lui Jackie: tăiatul jugularei sau scosul ochilor.

Povestea completează foarte bine arsenalul de mişcări sângeroase şi combinaţia cu puşti, pistoale şi mitraliere, dezvoltându-se nu doar în campania single-player, ci şi în multiplayer. Din păcate, AI-ul nu prea se omoară (sic!) cu gânditul, aruncându-se binevoitor în faţa gloanţelor; reacţiile sunt slabe şi de multe ori am reuşit să mă apropii pentru execuţii cu mâinile goale. Scriptarea nivelurilor este mai mult decât previzibilă, iar valurile de inamici apar mereu din acelaşi loc, ceea ce îi transformă într-un fel de ţinte de carnaval.

darkness2-089 darkness2-088

Multiplayer-ul a fost denumit Vendetta şi constă în misiuni cooperative în patru jucători, online sau offline. Obiectivele din cele aproape două ore de campanie multiplayer se împletesc cu cele din single-player, jucătorul intrând în pielea unuia dintre cei patru asasini plătiţi ai familiei care îndeplinesc ordinele lui Jackie. Astfel, dacă în single-player ştii că oamenii lui Jackie trebuie să-l găsească pe Johnny Powell şi să-l aducă viu, în multiplayer chiar te duci să-l recuperezi. Cei patru asasini au fiecare mişcările specifice şi un arbore de puteri diferit, iar acum nu mai consumi inimi pentru a-ţi reface viaţa, ci le distrugi cu ajutorul unei arme îmbibate cu Darkness (pistol, sabie, staff).

Există  şi posibilitatea unor meciuri rapide, dar n-am prea găsit jucători în acea zonă, majoritatea preferând partea de campanie. Dacă nu găseşti aliaţi umani, poţi merge şi offline, dar dezavantajul e că eşti singur şi n-are cine să vină să te „învie” dacă e cazul.

Partea vizuală respectă tonul benzilor desenate, totul fiind înconjurat de o fină linie neagră, dar nu se poate discuta de un nivel ridicat al detaliilor nici în joc, nici în cut scenes; în schimb, personajele sunt foarte bine realizate şi între misiuni poţi sta de vorbă cu ele în casa lui Jackie. Vocile şi dialogurile sunt excelente, la fel şi sunetele şi coloana sonoră. Nivelurile, chiar dacă mici în dimenisuni, sunt variate (restaurantul de început, depozite, un parc de distracţii abandonat ş.a.m.d) şi destul de colorate, iar în diverse colţuri sunt răspândite artefacte ce conţin Darkness, numai bune de colecţionat.

darkness2-087 darkness2-086

The Darkness II este într-adevăr scurt, dar reuşeşte cât de cât ceea ce şi-a propus: câteva ore de divertisment pentru o după-amiază ploioasă de primăvară în compania unor personaje interesante, a unei poveşti macabre şi, mai ales, alături de două braţe demonice cu un apetit insaţiabil pentru inimi.

darkness2-085 darkness2-084


Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei