Transformers: The Game Review

Transformers: The Game Review

   Îmi voi începe articolul cu veşnica întrebare – “ Oare când vor abandona producătorii de filme ideea de a face neapărat şi jocuri după filmele lor, dacă nu se gândesc la calitate?“. Nu prea curând se pare (setea de bani e mare!), din acest motiv având acum parte de încă o transpunere mai mult sau mai puţin de succes a unui blockbuster ce rulează în prezent pe marile ecrane – Transformers (film regizat de Michael Bay şi avându-l ca producător executiv pe nimeni altul decât Steven Spielberg).
        Stau totuşi şi mă intreb câţi dintre cititorii noştri au prins celebrele desene animate de pe programul naţional de acum mai bine un deceniu şi ceva, în care roboţi uriaşi dădeau lupte pe viaţă şi pe moarte, având posibilitatea să se transforme în diverse vehicule sau alte obiecte (arme, maşini, avioane etc). Pot să spun că nu puţine au fost zilele în care am dat şi eu la rându-mi lupte adevărate pe străzile din faţa blocului natal, având tema principală Transfomers. Un univers care revine în pas alergător şi pe PC-urile noastre, din păcate cu toate problemele aferente unei dezvoltări multiplatformă.
        Cei care au vizionat deja filmul vor fi familiarizaţi cu povestea principală, în care ni se explică faptul că pe planeta Cybertron două facţiuni de roboţi extratereştri – Autoboţii şi Decepticons – au purtat un război având ca miză controlul unui artifact foarte puternic, cunoscut sub numele de All Spark. Fiind aproape învinşi, Autoboţii reuşesc să trimită în spaţiu artifactul, care după mii de ani se prăbuşeşte pe frumoasa noastră planetă. Şi astfel lupta pentru All Spark ajunge pe Pământ, Autoboţii venind pentru a ne apăra în faţa Decepticons. Aşa cum se poate observa, povestea nu debordează de originalitate, aşa că nu are rost să zăbovim foarte mult asupra ei. De remarcat totuşi că producătorii au introdus câte un filmuleţ animat de foartă bună calitate între capitolele jocului, cinematic-ul introductiv fiind realizat de studiourile Blur, renumite pentru filmuleţele prerenderizate create până acum pentru alte jocuri de success (Warhammer 40.000: Dawn of War, Marvel: The Ultimate Alliance etc).

        Prima misiune din campania Autoboţilor îţi va aduce aminte izbitor de mult de mai vechiul Grand Theft Auto 3. Oamenii nu pot fi omorâţi (având un god-mode prestabilit), iar sentimentul puternic de joc arcade este la el acasă. Încă o dată nu-mi miroase decât a foame de bani din partea producătorilor, din nefericire pentru noi, cei cu PC-uri. Asta în primul rând din cauza controlului. Oameni buni, ce ne facem cu el? Mai ales, noi “amărâţii” care nu dispunem de controllere de consolă, ci doar de un banal combo mouse plus tastatură. Camera pur şi simplu are nişte momente în care te lasă cu vizibilitate zero, iar personajele principale pe care le controlezi într-un capitol sau nivel (4-5 capitole alcătuiesc un nivel) reuşeşc să te umple de nervi cu brio. Tot aici pot să mai menţionez şi faptul că atunci când încerci să controlezi un robot în mod vehicul mai bine te laşi păgubaş¸ deoarece va trebui să reiei anumite misiuni de zece ori pentru a putea trece mai departe.
        De exemplu, campania Autoboţilor o vei începe avându-l sub control pe Bumblebee într-o zonă urbană, în care eşti pus să ataci nişte drone Decepticons, după care te transformi brusc într-un Chevrolet Camaro de epocă, maşină cu care poţi încerca să faci şi drifturi la viteze mari pentru a debloca diverse bonusuri. Idee bună în principiu, însă mai greu de aplicat datorită controlului, fiindu-ţi practic imposibil să nu ieşi la arat cu maşina sau să te propteşti în cel mai apropiat stâlp când prinzi un pic de viteză. Mai târziu vei face cunoştintă şi cu alţi Transformers (Ironhide, Jazz, Blackout, Barricade, Starscream ş.a.m.d), unii dintre aceştia nefiind prezenţi în film (cum ar fi Decepticonul Shockwave).

  De apreciat este faptul că mediul e aproape complet destructibil, fizica pe de altă parte fiind cam precar implementată, anumite obiecte părând a fi din carton. Ţinând cont totuşi că vei controla un robot uriaş de mărimea unui bloc de 10 etaje, vei avea o putere pur şi simplu incredibilă. Astfel, te poţi căţăra chiar şi pe clădiri şi, cel mai important, aproape toate obiectele din mediul înconjurător pot fi folosite ca arme pentru a-ţi nimici adversarii, prin aceasta referindu-mă la maşinile de pe stradă, stâlpi de beton, copaci şi cam tot ce mai găseşti la îndemână. Sau puteţi să vă luaţi pur şi simplu inamicii pe sus când îi doborâţi şi să daţi cu ei de pământ pentru a încheia socotelile.
        Gameplay-ul are însă câteva lacune serioase. Faptul că atunci cand joci cu Autoboţii eşti constrâns de la a face distrugeri masive în jur scade mult din farmecul jocului, chiar dacă se presupune că eşti de partea “binelui”. Avându-l sub control (mai târziu în joc ce-i drept) pe Optimus Prime (cel mai puternic dintre Autoboţi, care poate distruge jumătate de oraş fără prea mult effort) eşti nevoit să îndeplineşti nişte misiuni banale – de exemplu curse auto contra cronometru alergând după un elicopter care l-a capturat pe Bumblebee. Problemele în acest caz sunt create de controlul extrem de enervant, nefiind nimic amuzant în a fugi ca disperatul prin oraş, lovindu-te non-stop de tot ce iţi stă în cale. Din această cauză jocul se transformă vrând-nevrând într-un Driver cu aceleaşi probleme specifice de control. La care se mai adaugă şi limita de timp impusă de producători, care uneori te poate face să pierzi o misiune pe ultima sută de metri. Ca şi cum cele de mai sus n-ar fi fost de ajuns, în timpul misiunilor nu puteţi salva, progresul în timpul campaniilor fiind salvat numai între capitolele unui nivel.

        Continuând pe partea de gameplay, într-o mare parte din joc armele Autoboţilor se vor dovedi de multe ori ineficiente, dronele mai puternice Decepticons având un fel de scuturi care le protejează oricât de mult s-ar trage în ele. Astfel, ne rămân la îndemână doar luptele “corp la corp” gen mortal kombat (destul de bine realizate ce-i drept), însă ce te faci cu faptul că Autoboţii nu trebuie să distrugă prea mult din mediu, fiind constrânşi şi sancţionaţi? Din acest punct de vedere, campania Decepticonilor este mult mai antrenantă. Măcar acolo poţi să distrugi tot ce vrei şi mai ai şi posibilitatea de a încerca o perspectivă puţin mai neortodoxă asupra poveştii. Din păcate însă, după o perioadă de joc nu foarte îndelungată, devin repetitive şi distrugerile pe care eşti pus să le faci. Nici sfârşitul jocului în coadă de peşte nu ajută foarte mult situaţia, însă este pe undeva logic, ţinând cont că se vor mai filma Transformers 2 şi 3.
        Jocul mai dispune şi de un sistem destul de simplist în care eşti recompensat pentru diverse acţiuni, cum ar fi slide-uri sau viteze foarte mari cu maşina, cu imagini din film, concept art-uri, poze cu roboţii din vechile desene animate ş.a.m.d. Ţinând cont însă de controlul extrem de greoi, numai fanii înrăiţi se vor chinui să deblocheze toate bonus-urile din joc. Şi cu toate că inteligenţa artificială a adversarilor este destul de limitată (dacă ieşi din câmpul lor vizual ei nu vor veni după tine să te atace) dificultatea jocului este crescută artificial datorită forţei brute de care dispun inamicii.
        Şi uite aşa am ajuns şi la capitolul grafic, la care din nou consider că nu s-a pus foarte mare accent pe dezvoltarea jocului pentru PC, transpunerea de faţă având foarte mult de suferit. Chiar dacă dispune de câteva efecte grafice moderne, iar clădirile şi masinile pot fi distruse total, nu poţi să zici că te afli într-o lume reală invadată de roboţi extratereştri (aşa cum s-a dorit în film) ci mai degrabă într-un desen animat. O altă bilă neagră este imposibilitatea de a schimba gamma-ul, odată cu lăsarea nopţii în joc imaginea afişată devenind foarte întunecată. Pe de altă parte, Transformers poate fi rulat fără probleme şi pe un sistem mediu, asta într-un an în care un procesor dual-core nu ar trebui să lipsească dintr-un sistem respectabil de gaming.