VIDEO Mașini luate de apă, copaci şi acoperişuri doborâte, străzi inundate după o furtună puternică în Craiova

000000  ultima-ora-480x330

Dimensiune font:

| 25-09-2023 08:56

 Zeci de case şi gospodării din mai multe localităţi din judeţul Dolj şi peste 53 de străzi din municipiul Craiova au fost inundate, copaci şi acoperişuri de blocuri au fost doborâte, iar mai multe maşini au fost luate de apă, în seara şi noaptea de duminică spre luni, în urma unei ploi torenţiale, de 40-50 l/mp, cu vijelie şi grindină, potrivit Agerpres.


Potrivit ISU Dolj, în municipiul Craiova, mai mulţi copaci au fost prăbuşiţi, unul chiar în curtea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj, mai multe panouri publicitare din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă au fost luate de vânt, iar acoperişurile şi alte elemente de construcţie de la 13 blocuri şi 4 case au fost doborâte. De asemenea, 2 autoturisme în care se aflau 4 persoane au fost avariate de inundaţii, persoanele reuşind să se autoevacueze singure până la sosirea forţelor de intervenţie. Pe Calea Severinului din Craiova, un copac a căzut pe un rastel de butelii într-o staţie PECO, angajaţii secţiei de pompieri Craiova intervenind la faţa locului cu o autospecială.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că a fost oprită circulaţia tramvaielor în oraş, iar pasajele Universităţii şi Bariera Vâlcii au fost închise.

 

 

„S-a oprit circulaţia tramvaielor. Sunt inundate mai multe zone din oraş. Din cauza vântului au căzut mai multe acoperişuri. S-au închis pasajele Universităţii şi Bariera Vâlcii. Toate echipajele noastre sunt în teren pentru a descongestiona străzile de obiectele luate de vânt (RAADPFL şi Salubritate) şi pentru a trage apa din zonele inundate (CAO). Canalul Râului a depăşit cota de avarie. Pentru cazuri deosebite folosiţi telefonul cetăţeanului 0251/984", a anunţat primarul Craiovei.

 
Şi în oraşul Filiaşi şi comunele Podari, Brădeşti, Melineşti, Argetoaia, Breasta au fost inundate mai multe case şi curţi şi au fost doborâţi copaci şi stâlpi de electricitate care au blocat drumurile judeţene DJ 606A Argetoaia - Salcia şi DJ 605A în comuna Melineşti.

Pe timpul ploilor torenţiale au fost primite, prin 112, zeci de apeluri de inundaţii.

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis, duminică seara, o avertizare Cod Roşu de vijelie puternică, grindină şi averse torenţiale pentru judeţul Dolj, fiind vizate localităţile Craiova, Podari, Bucovăţ, Calopăr, Ţuglui, Filiaşi, Argetoaia, Brădeşti, Melineşti, Braloştiţa, Coţofenii din Dos, Cernăteşti, Scăeşti, Sopot, Greceşti, Brabova, Coţofenii din Faţă, Seaca de Pădure, Secu, Gogoşu, Botoşeşti-Paia.

 

Și traficul aerian a fost perturbat. După două aterizări ratate la Craiova din cauza vremii nefavorabile, Airbusul A320 (9H-WBJ) care opera duminică seara zborul Wizz Air W43752 Bergamo - Craiova a aterizat pe aeroportul "Henri Coandă" (Otopeni) din București, potrivit BoardingPass

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Vladimir Putin a plecat însoțit de elita armatei ruse în Abu Dhabi: a fost escortat de o flotă de avioane de luptă
06/12/2023 16:16

Vladimir Putin a plecat insotit de elita armatei ruse in Abu Dhabi: a fost escortat de o flotă de avioane de luptă, avioane conduse de cei mai buni piloti Vladimir Putin a sosit miercuri la Abu Dhabi, a anun ...

Victor Ciutacu, reacție după restructurările de la Libertatea: 'Vezi tu, Cătăline, cum ajungem la vorba lu’ Băsescu...'
06/12/2023 16:00

Victor Ciutacu, reactie după restructurările de la Libertatea: 'Vezi tu, Cătăline, cum ajungem la vorba lu’ Băsescu...' Jurnalistul Victor Ciutacu a comentat restructurările de la ziarul Libertatea. C ...

Copii ruși, învățați să tragă cu arma. Țintele sunt Zelenski, Biden și șeful NATO
06/12/2023 14:22

Copiii dintr-o scoală din orasul rusesc Tomsk au fost pusi să tragă cu armele in poze cu Joe Biden, Volodimir Zelenski si Jens Stoltenberg, arată imagini publicate pe Twiiter. Tragerile au fost organizate ...

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 5,7%, în octombrie 2023
06/12/2023 13:49

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 5,7%, in octombrie 2023, comparativ cu luna precedentă, la 300,13 milioane de lei, de la 283,86 milioane de lei in septembrie, conform datelor publicate pe ...

CSM izbucnește după ce judecătorii de la Tribunalul Brașov au fost făcuți maimuțoi de angajați ai CNSC
06/12/2023 13:28

Consiliul Superior al Magistraturii a luat foc după ce in presă au apărut stiri conform cărora angajatii de la CNSC ii numeau pe judecătorii de la Tribunalul Brasov maimutoi. Judecătorii sunt “maimutoi ...

Zelenski participă online la Summitul G7, după ce și-a anulat în ultimul moment intervenția în fața Congresului SUA
06/12/2023 10:11

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să participe miercuri la inceputul unei teleconferinte intre liderii tărilor din G7, a declarat purtătorul de cuvant al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno ...

UE, un butoi cu pulbere. Risc uriaș de atacuri teroriste
06/12/2023 09:44

Uniunea Europeană se confruntă in prezent cu un risc terorist sporit ca urmare a războiului din Gaza, a afirmat marti comisarul UE pentru afaceri interne, Ylva Johansson, transmite Stiripesurse. "Cu război ...

Corupția, un rău endemic în Ucraina aflată în plin război: Anchetă de amploare privind achiziția de arme pentru armată
06/12/2023 00:18

Ucraina a deschis o anchetă privind contracte de achiziţionare de arme pentru forţele sale armate, a indicat marţi şeful parchetului specializat in dosare de corupţie (SAP), Oleksandr Klimenko, citat de F ...

Amsterdam va reduce limitele de viteză la 30km/h pentru a îmbunătăți siguranța rutieră
05/12/2023 23:57

Circulatia pe străzile din Amsterdam este pe cale să devină mai lentă. Viteza maximă de deplasare a majoritătii drumurilor din capitala olandeză va scădea de vineri la 30 de kilometri pe oră, fată de ...

Incendiu la un mall din Capitală: Intervin mai multe echipaje de pompieri
05/12/2023 23:34

Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un centru comercial situat pe Calea Văcăresti, sector 4. Incendiul se manifestă cu degajări de fum la un motor al sistemului ventilatie si la 2 mp ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei