Adina Popa - preoteasa Melpomenei

 

Dorian OBREJA

 

Născută la Bucureşti, şi deprinzând tot acolo tainele actoriei, la I.A.T.C., clasa monstrului sacru Ion Finteşteanu, Adina Popa avea toate datele – inclusiv talentul, pasiunea cu care trăia rolurile – pentru o carieră de succes în Capitală. Numai că a fost repartizată la Iaşi, ceea ce, până la urmă, i-a favorizat pe iubitorii teatrului din capitala moldavă de a se bucura de interpretările ei şi de a le ovaţiona îndelung.

Nu am să uit niciodată cât de frumos povestea cum, având 23 de ani, s-a trezit pe peronul gării ieşene, de unde a fost dusă în centru cu o trăsură condusă de un muscal. A descoperit, în acea zi şi următoarele, oraşul cu încântare şi surprindere, dar aşa cum eşti încântat şi surprins de ceva despre care crezi că nu va dura. Nu avea de unde să ştie că drumul ei Bucureşti - Iaşi fusese o călătorie cu un singur sens...

Îndrăgostită total şi definitiv de teatru, considerând că este mai puţin important unde îl practică, Adina Popa a început a iubi Naţionalul ieşean şi remarcabila sumă de actori de aici, lăsându-se adoptată de Iaşi, pe scena căruia a strălucit vreme de aproape 4 decenii, fiind distribuită îndeosebi în roluri de compoziţie (peste o sută), cu trăiri profunde şi sub semnul unui lirism de factură gravă, cărora le-a conferit şi mai multă expresivitate. Printre personajele cărora le-a dat viaţă într-un mod greu de egalat aş aminti Lady Anne („Richard al III-lea”), Cristina („Din jale se întrupează Electra”, Hecuba („Troienele”), Helena („Copacii mor în picioare”), Ranevskaia („Livada de vişini”), Donna Elvira („Don Juan sau dragostea pentru geometrie”), Regina Iocasta („Oedip rege”) şi, mai ales, Mary Tyrone („Lungul drum al zilei către noapte”).

În afară de teatru, iubea, când cu înţelepciune, când la şi cu nebunie, viaţa. Iar viaţa i s-a curmat, nedrept, când se afla în plină forţă creatoare...Iubirea aceasta avea şi o nuanţă de amărăciune, ceea ce o făcea să asculte în nenumărate rânduri, cu ochii minţii duşi departe, Ray Charles, îndeosebi melodia cu tristele versuri “Born to lose, I’ve lived my life in vain/ every dream has only brought me pain/ All my life I’ve always been so blue/ Born to lose and now I’m losing you”.

Am avut privilegiul ca, alături de ea şi actorul C.A., să formăm o vreme un trio, colindând Iaşului prin zonele sale vechi şi pline de farmec, ori stând, nopţi întregi, de vorbă despre câte-n lună şi-n stele, sau ascultând-o recitând din Baudelaire, Esenin sau sonetele lui Shakespeare, esenţe rare şi îmbătătoare de versuri despre trecerea timpului, iubire, frumuseţe şi moarte.

Duminică, 23 februarie, s-au împlinit 14 ani de când preoteasa Adina Popa a părăsit templul Melpomenei, muza tragediei, şi a tras cortina între ea şi această lume.

Consideraţi rândurile de mai sus drept florile depuse într-un loc unde refuz să cred că s-ar putea afla, căci noaptea, pe scenă, umbra ei luminoasă poate fi văzută de acei care ştiu să vadă şi nu au uitat-o interpretând roluri după roluri.

P.S. - Şi un gând-sugestie, pe adresa Teatrului Național Iaşi, dar şi a municipalităţii: în jurul edificiului sunt numeroase spaţii care ar putea găzdui busturile marilor actori ieşeni. Printre care, desigur, şi cel al Adinei Popa...