O campanie respingătoare

Dorian OBREJA

Am făcut recurs la istoria recentă, din ultimii 35 de ani, ”răsfoind” presa și ceea ce intuisem mi s-a confirmat. Învingători sau învinși ai diferitelor campanii electorale din perioada menționată rezumă aceeași percepție: ”cea mai urâtă și stupidă campanie”, ”campania este din ce în ce mai urâtă”, ”o campanie tristă, de ”dar la gioale”, ”o campanie tristă, plină de umori”. Și lista poate continua.

Problema este că, acumulându-se atâta urâțenie, chiar dacă doar o dată la patru (respectiv cinci) ani, și chiar dacă, după cum am început, memoria mai înregistrează goluri, se generează o stare, pe care aș numi-o de respingere. Materializată în absenteisemul tot mai mare. Cifrele aproape că nu mai necesită comentarii. În 1990, prezența la urne era de 86,19 la sută; în 1992, de 76,29; în 1996, de 76,01; în 2000, de 65,31; în 2004, de 58,93; în 2008, de 39,26; în 2012, de 42; în 2016, de 40, iar în 2020 s-a stabilit recordul negativ – 33 la sută!!! Coroborând dinamica acestor procente cu procentele actuale ale lipsei de încredere  în guvern – 79%, parlament – 83%, președinție – 86% și partide – 86%, s-ar afla toate temeiurile pentru a bănui că la alegerile din acest an recordul ar putea fi doborât.

Mai ales că politicienii (și, din nefericire, și multe segmente ale presei, în special din audiovizual) parcă se iau la întrecere în a oferi spectacole tot mai triste, tot mai murdare. Și asta în condițiile în care campania electorală, potrivit legii, ar fi trebuit să înceapă pe 10 mai; dar cine mai respectă legile?

Conform viziunii politicienilor, exprimate mai civilizat sau mai violent – dar, oricum, nu sub semnul obiectivității -, lumea se împarte, tranșant, în alb și negru: cei buni, ai lor, și cei răi, ai taberei adverse. Ai lor sunt atât de buni, încât trec fluierând testul detectorului de minciuni și e de așteptat să se întâmple la fel în cazul celui de virginitate. Iar ceilalți sunt atât de răi, încât orice mijloace, oricât ar fi de josnice, sunt acceptate, pentru a-i murdări și mai mult. După care, pe cale de consecință și în ”buna” tradiție a ultimelor trei decenii și ceva, vom fi sfătuiți, cu insistență, să votăm ”răul cel mai mic”...Cine reprezintă această categorie? Iată doar două exemple, ambele aflate pe lista candidaților la Parlamentul European (!): 1.părerolog de serviciu la televiziuni de nișă din capitala moldavă (”expertul de serviciu în tot ce mișcă pe pământ, aer și apă”), schimbător a trei partide în cinci ani și caracterizat de către un analist drept „confuz, diletant, oportunist, populist și atras de putinism”; 2.părerolog de serviciu la o televiziune de știri al cărei stâlp e, prezentat ca ong-ist, de fapt membru al partidului unui fost chelner, despre care un ziar se întreabă dacă este ”idiot sau diversionist penal”. Exemple de acest fel (foarte numeroase) ne fac să ne întrebăm, până pe 9 iunie, dar și până pe 15 septembrie, respectiv 8 decembrie, nu doar cu cine votăm, ci și de ce. Or s-ar putea întâmpla ca, meditând la răspuns, să uităm drumul spre secția electorală...