Aeroport de 125 milioane de euro la Iaşi!

1aeroport1
1aeroport2

Dimensiune font:

| 09-09-2020 00:00

 

Ieri au fost prezentate cele două scenarii vizând extinderea aerogării, care, în următorii 15 ani, trebuie să ajungă la o capacitate de minim 3,5 milioane de pasageri anual, cu posibilitatea de a extinde până la 5,8 milioane de călători

 


Reprezentanții Aeroportului Internațional Iași au prezentat ieri masterplanul de dezvoltare a aerogării ieșene În esenţă este vorba de două variante de dezvoltare a Aeroportului Iași, pentru zona de Est și pentru zona de Vest, astfel încât, în urma unei analize pertinente, să fie aleasă cea mai bună și cea mai fezabilă variantă în vederea demarări lucrărilor. „Sunt două scenarii care vor fi supuse dezbaterii Consiliului Județean. Primul se referă la partea pe care funcționează acum terminalele aeroportului ieșean, iar al doilea se referă la zona de dincolo de pistă și reprezintă viitoarea posibilă dezvoltare a aeroportului. De costuri vom putea vorbi după stabilirea suprafețelor maxime pe care se va construi, o primă evaluare fiind de 125 de milioane de euro. Ne propunem ca în luna octombrie să supunem plenului Consiliului Județean acest master plan, urmând ca, după aprobare, să fie realizat studiul de fezabilitate. Aeroportul va trebui să ajungă în următorii 15 ani la o capacitate de minim 3,5 milioane de pasageri anual, cu posibilitatea de a extinde până la 5,8 milioane”, a afirmat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internațional Iași.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a  făcut trimitere la faptul că variante ceva mia vechi, criticate la acea vreme, sunt fezabile în acest moment. „Pe parcursul prezentării am remarcat faptul că varianta propusă în urmă cu 15 ani, de extindere a aerogării dincolo de pistă, este luată în calcul și pare a fi cea mai realistă, chiar dacă de atunci până în prezent au existat contestatari politici care au pus interesele partidului mai presus de interesele comunității. Adevărul este că în actuala zonă a aeroportului extinderea este limitată de spațiu, în timp ce a două variantă propusă permite o creștere continuă și treptată a aeroportului, pe o perioadă mai lungă de timp și în conformitate cu cerințele care pot apărea în sectorul aviatic”, a spus şeful CJ. „Dezvoltarea aeroportului înseamnă dezvoltarea județului. Este un proiect necesar, așteptat și dorit de toată lumea, sperăm să găsim cea mai bună variantă pentru ca singura poartă aeriană a Iașului să fie modernizată la standarde europene, să fie tot mai căutată de companii aviatice care să faciliteze ieșenilor, și nu numai, transportul către destinații din toată lumea. Cu siguranță specialiștii ne vor prezenta avantajele și dezavantajele fiecărui scenariu, pentru ca, în final, consilierii să aleagă varianta optimă”, a adăugat Maricel Popa.

Luna viitoare se vor şti primele estimări

Potrivit specialiştilor care au elaborat scenariile, în cel mult o lună vor apărea şi primele cifre. „La sfârșitul lunii octombrie vom avea o imagine mai clară a costurilor și a implicațiilor tehnice pe care le presupun aceste investiții. Vom analiza două scenarii identice din punct de vedere al capacității de procesare dar diferite din punct de vedere tehnic și al accesibilității. Un aspect foarte important, care trebuie luat în calcul, este acela că pe perioada execuției lucrărilor traficul și procesarea pasagerilor se vor desfășura în condiții specifice”, a spus Alexandru Barbuceanu, reprezentantul consultantului. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
06/05/2024 18:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
06/05/2024 18:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
06/05/2024 18:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
06/05/2024 18:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

Ieșenii cer ajutorul președintelui pentru transformarea Pădurii Bârnova-Repedea în Parc Natural
06/05/2024 18:54

Asociatia civică „Codrii Iasului” solicită demararea de urgentă a procedurilor pentru desemnarea sit-ului „Natura 2000 Pădurea Barnova-Repedea”, situat in imediata apropiere a muni ...

Poli Iași câștigă la Sibiu și reaprinde speranța salvării
06/05/2024 18:50

* FC Hermannstadt – FC Politehnica Iasi 0-1 * a marcat Bettaieb, minutul 74 Poli Iasi a reusit, ieri după-amiază, la Sibiu, imposibilul. Dacă ar fi să judecăm după forma sportivă arătată de ie ...

Mircea Geoană, după ce Macron a reluat ideea trimiterii trupelor NATO în Ucraina: „Nu există discuții în acest sens”
06/05/2024 14:31

NATO nu are nicio intentie să trimită soldati pe teritoriul ucrainean, a asigurat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană,după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilita ...

Trei case distruse de un incendiu la Vatra Moldoviței
06/05/2024 07:15

Patru case din localitatea Valea Moldovei au fost afectate, duminică, in prima zi de Paşte, de un puternic incendiu, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava. Potrivi ...

Caz halucinant la Cluj-Napoca. Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici
05/05/2024 09:50

 Un pacient cu accident vascular a fost transferat cu elicopterul SMURD la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici. Practic, in tot Centrul Universitar Cluj nu s-a găsit o clinică unde să fie oper ...

Urșii își fac de cap la Slănic Moldova
05/05/2024 09:35

Un grup de turişti, din care făcea parte şi un britanic, s-a intalnit, vineri, cu patru urşi pe traseul ‘300 de scări’ din Slănic Moldova, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei