Agitație la Consiliul Județean Iași! Funcționarii achitați în dosarul lui Adomniței revin pe funcții

00000   48644-10259338-5437

Dimensiune font:

| 13-02-2024 21:01

 

 Conducerea CJ Iași a oferit un punct de vedere referitor la solicitarea celor două angajate

Ce pot să vă spun este că ne-au parvenit notificările făcute în cadrul legal de cele două colege ale noastre cu privire la sentințele definitive. Urmează ca structurile noastre de specialitate să fundamenteze deciziile de luat în baza legii”, a menționat Marius Dangă, vicepreședintele CJ Iași

 

Două dintre angajatele Consiliului Județean Iași cercetate în dosarul ”Albumul” au depus zilele trecute o cerere la vârful instituției pentru a se întoarce la serviciu. Teodora Jinga și Carmen Irimescu au fost achitate de către Curtea de Apel Galați în urma încetării procesului penal pe motiv de prescripție. În același dosar Cristian Adomniței, fost președinte al Consiliului Județean Iași, a fost achitat, el fiind acuzat de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. De asemenea, Letiția Popa, administratorul firmei Laser Co a fost achitată pe motiv de prescripție.

Teodora Jinga a fost achitată de magistrații de la Curtea de Apel pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals intelectual, în formă continuată. Carmen Irimescu a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată, complicitate la fals intelectual.

Pe ce posturi vor reveni cele două angajate?

Teodora Jinga va reveni pe postul de director la Direcția de Proiecte și Dezvoltare Durabilă, post pe care îl ocupa în momentul suspendării din funcție. De asemenea, Carmen Irimescu va reveni pe funcția de șef serviciu Proiecte și Parteneriate. Cele două se vor întoarce la CJ Iași întrucât au încetat motivele suspendării. Jinga și Irimescu au fost suspendate până la emiterea unei sentințe definitive și irevocabile. Cum Curtea de Apel s-a pronunțat în acest caz, iar ambele au fost achitate, acestea au depus deja de la finalul săptămânii trecute, la o zi după decizia instanței, o cerere de revenire la posturile pe care le ocupau.

Istoricul dosarului ”Albumul”

Dosarul a fost deschis în 2015 de către Direcția Națională Anticorupție. Asta, după ce, în august 2013, la nivelul Direcției Proiecte și Dezvoltare Durabilă, din cadrul Consiliului Județean Iași, a fost redactat caietul de sarcini în scopul achiziției prin procedura „ cerere de ofertă” de servicii de tipărire materiale de promovare a județului Iași, contractul fiind adjudecat de SC Laser Co SRL, administrată de Letiția Popa și semnat la 27 septembrie 2013.

Durata maximă de execuție a contractului de servicii era de 3 luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalități de 0,1% (pe fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.
Conform celor de la DNA, pentru ca acest contract să fie atribuit SC Laser Co SRL, Letiția Popa a întocmit și utilizat documente false, (cv-urile unor angajați), pentru a crea aparența îndeplinirii criteriilor de admisibilitate și conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă Consiliul Județean Iași.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Detalii de la Aeroclubul României după ce o aeronavă AN-2 s-a răsturnat pe aerodrom, la Buzău
17/05/2024 21:10

Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă intr-un incident a capotat in timpul rulajului pe aerodrom, după aterizare, a anunţat Aeroclubul Romaniei. La bordul avionului se afla un echipaj format din doi pi ...

Un preot a bătut o femeie însărcinată pentru că l-a reclamat la poliție. Ce altă ilegalitate săvârșise omul bisericii
17/05/2024 18:55

„Fă ce zice popa, nu ce face popa!”, este o veche expresie care se aplică si in acest caz. Un preot din Arges a fost judecat pentru că a lovit o femeie gravidă după ce i-a cerut socoteală fiindcă l-a ...

Premierul slovac Robert Fico rămâne în stare gravă
17/05/2024 13:38

Premierul slovac Robert Fico işi aminteşte tot ce s-a intamplat in timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, info ...

CTP a izbucnit: Acest Burduja mi se pare cel mai scârbos personaj din menajeria electorală
17/05/2024 06:40

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu il atacă dur pe candidatul PNL la Primăria Bucuresti, Sebastian Burduja. Acest Burduja mi se pare cel mai scarbos personaj din menajeria electorală, scrie CTP pe Facebook. ...

Criminalitatea atinge cote alarmante: Crima din Crângași expune capturarea MAI de către chestorii mafiei PSD-PNL
17/05/2024 06:34

Criminalitatea in Romania atinge noi cote alarmante, culminand cu un incident socant in cartierul Crangasi din Capitală. O crimă brutală a scos la iveală o realitate cruntă: Ministerul Afacerilor Interne ( ...

Corupţie în primăria baronului PSD, Florentin Pandele: 2 persoane reținute
17/05/2024 06:31

Procurorii Parchetului de pe langă Tribunalul Bucuresti au retinut doi bărbati sub acuzatia de trafic de influentă. Acestia sunt suspectati că au solicitat suma de 8.000 de euro de la niste persoane, cu pro ...

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi într-o săptămână
17/05/2024 06:30

Armata rusă a preluat sub controlul său un teritoriu de 278 kilometri pătraţi intr-o săptămană in estul Ucrainei, in principal in regiunea Harkov (nord-est), cel mai mare caştig al său in ultimul an ş ...

Vremea se dezlănțuie! Cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii în mai multe regiuni/HARTA
16/05/2024 22:55

  Administratia Natională de Meteorologie a emis joi un Cod galben si unul portocaliu de vant puternic si vijelii valabile pină vineri seara. Avertizările vizează mai multe regiuni ...

Parlamentul Republicii Moldova a votat hotărârea privind organizarea pe 20 octombrie a referendumului asupra aderării la UE
16/05/2024 21:06

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărare privind desfăşurarea referendumului republican constituţional asupra aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, informează MOLDPRES şi Radio ...

Fetiţă de 9 ani aflată în stare de inconştienţă într-o mașină, dusă de urgență la spital de un echipaj de poliţie
16/05/2024 15:52

Doi poliţişti din Craiova care se aflau in timpul serviciului au decis să escorteze la spital o fetiţă de 9 ani, după ce au constatat că aceasta se află in stare de inconştienţă intr-un autoturism ca ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei