Alcoolicii au luat cu asalt Spitalul Socola

2alcool

Dimensiune font:

| 31-08-2022 12:47

În cadrul Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași s-a înregistrat, în ultimii ani, o creștere a internărilor pentru tulburări asociate consumului de alcool. Astfel, în anul 2020 s-au evaluat clinico-terapeutic 1.551 pacienți, în anul 2021 au fost înregistraţi şi evaluaţi 1.691 pacienți, iar de la începutul anului sunt deja înregistrați 1.424 pacienți cu astfel de tulburări.

La Camera de Gardă a Institutului de Psihiatrie Socola, 50-60% dintre pacienţii aduşi în intervalul de urgențe medicale au cel puțin unul dintre diagnosticele legate de alcool.

Medicii psihiatri spun că din nefericire, acestea nu sunt doar simple statistici. Atât pacienții care se adresează specialiștilor, cât și pentru aparținătorii acestora sunt foarte afectaţi de excesul consumului de alcool. Majoritatea persoanelor care au probleme cu alcoolul dezvoltă tulburări psihice, precum tulburări cognitive, tulburări afective, tulburări de somn, tulburări sexuale, anxietate, agresivitate fizică și verbală, comportamente antisociale. În cazul părinților care se confruntă cu probleme ce țin de consumul de alcool, starea generală de bine a copiilor va fi afectată negativ, efectele negative date de acestea având implicații nefaste pentru toată familia”, a spus medicul psihiatru  Oana Grecu.

Studiile sugerează că, de obicei, consumul excesiv de alcool la unul sau ambii părinți determină un mediu familial dezorganizat, pentru că părinții (sau cel puțin unul dintre ei) nu-și mai pot îndeplini rolurile cu aceeași responsabilitate și nici activitățile cotidiene necesare.

Atât în Camera de Gardă a Institutului de Psihiatrie Socola, dar şi alte studii arată că pacienții ajunşi la spital cu această simptomatologie provin de cele mai multe ori din familii cu situaţie financiară precară. În comparație cu părinții non-alcoolici, cei care au probleme cu alcoolul au mai puțină pregătire educațională. Deoarece există mai mulți bărbați consumatori de alcool decât femei, riscul de a întâlni violență fizică și agresivitate în mediul familial crește. Cei mai afectaţi sunt copiii. Familia reprezintă un important factor în dezvoltarea socială şi emoțională a copilului, incluzând dezvoltarea identității, comportamentele adaptative, abilitățile sociale, sensul sineului și al celorlalți, precum și capacitatea de auto-reglare emoțională și comportamentală. Toate acestea se dezvoltă, așadar, în familie, spune psihiatrul ieşean.

 

De cele mai multe ori, problemele legate de consumul excesiv de alcool al părinților rămân constante pe parcursul vieții, dacă nu se intervine pentru ameliorarea acestora. În aceeași măsură, copilul va fi martor al acestora, dar și „parte vătămată” pe tot parcursul vieții. 

 

Cei care provin din familii în care se consumă alcool în exces prezintă riscuri mai mari să dezvolte diferite probleme psiho-sociale: reactivitate emoțională ridicată și nevrotism ridicat; frică intensă legată de stimulii externi, pentru că nu se simt în siguranță; stil de atașament evitant-anxios, pentru că părinții nu răspund în mod adecvat la nevoile emoționale ale copilului, iar acest lucru le afectează și relațiile de cuplu de mai târziu; pentru că nu au un model sănătos și suportiv, aceștia nu-și pot dezvolta coerent abilitățile sociale; nu-și dezvoltă mecanisme de gestionare a problemelor și nici nu-și pot înțelege sau regla emoțiile într-un mod adaptativ; vor resimți stresul mult mai intens, iar șansele de a scădea stima de sine sunt ridicate; sunt mai puțin cooperanți, mai puțin autonomi și mai puțin fericiți pe parcursul vieții; tind să aibă performanțe mai scăzute în mediul academic; tind să-și asume responsabilități parentale mult prea devreme, iar acest lucru îi privează de bucuria copilăriei”, arată psihiatrul ieșean.

Din nefericire, încă nu a fost descoperit niciun tratament cunoscut pentru tulburările care apar din cauza alcoolui. Deocamdată cea mai eficientă măsură rămâne prevenirea lor prin evitarea în exces a consumului de orice tip de alcool.

Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei