Aleși locali cu salarii minime, dar cu averi uriașe

1averi

Dimensiune font:

| 13-06-2022 06:59

Alţi patru aleși locali și-au reactualizat declarațiile de avere, numărul acestora ajungând la 13 * surpriza o constituie averea „useristei” Laura Chiticariu, cel mai recent consilier local, care deţine peste 71 hectare de teren în judeţul Suceava, dar şi o casă pe strada Lascăr Catargi, a cărei valoare trece lejer de un sfert de milion de euro  * din declaraţiile altor consilieri aflăm că aceştia şi-au deschis conturi bancare, au câştigat sume deloc modeste de pe urma nunţilor ori au cumpărat maşini de câte 10.000 de euro dintr-un salariu lunar de 1.250 lei!

După cei nouă consilieri locali care şi-au actualizat anterior declaraţiile de avere, alţi patru au făcut-o zilele trecute pentru a nu mai avea grija datei de 15 iunie, zi în care, potrivit legii, toţi aleşii locali sunt obligaţi să depună la secretariatul Primăriei noile declaraţiile. Proaspăt intrată în Consiliul Local, avocata Laura Chiticariu (USR) are toate şansele să spargă topul bunăstării. Cel puţin pe zona latifundiară, averea acesteia este de-a dreptul uluitoare.  

Conform declarației de avere, Laura Chiticariu deține un teren forestier de  15,47 hectare în localitatea Rotopănești (Suceava), terenul fiind dobândit anul trecut şi trecut pe numele său și al soțului. De asemenea, actualul consilier local USR mai are un alt teren forestier de 220.000 de metri pătrați (22 hectare), în aceeași localitate suceveană, teren luat în anul 2009. În plus, Laura Chiticariu mai are un teren forestier, în suprafață de 341.560 de metri pătrați (34,15 hectare), în altă localitate suceveană, Horodniceni, dobândit în 2011. În total, consilierul local deține 71,62 hectare de teren forestier în județul Suceava. Mai mult, actualul ales local USR Iași deține și un teren de 102 metri pătrați în municipiul Iași, teren din anul 2010, luat în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Consilierul local mai are în proprietate un autoturism marca Land Rover Discovery, mașină fabricată în anul 2017 şi o casă de peste 260 de metri pătraţi într-una dintre cele mai râvnite zone din oraş, Lascăr Catargi, unde metru pătrat este evaluat la peste 1.000 de euro.

 La capitolul active financiare, avocata ieșeană are trei conturi, în valoare totală de 26.000. Cât priveşte veniturile, aceasta a obţinut prin intermediul cabinetului de avocat pe care îl deține în municipiul Iași 41.560 de lei, alţi 62.000 de lei provenind din activități legate de insolvență prin Centrul de Expertiză în Insolvență. Laura Chiticariu a intrat în Consiliul Local în luna februarie 2022 pe listele USR Iași, prin urmare nu a obţinut, în 2021, venituri în calitate de consilieri local. 

Cont de 26.000 de euro deschis de inspectorul Ciobotaru

Inspectorul geneal adjunct al ISJ Iaşi, Florentin Ciobotaru şi-a reactualizat declaraţia de avere la începutul acestei luni. Rubrica terenuri este destul de bogată, însă liberalul ieşean nu se poate lăuda cu suprafaţa deţinută de colega sa useristă. Ciubotaru deţine 2.621 de metri pătraţi în localitate Dumeşti, alţi 2.600 de metri pătraţi, dar de data aceasta teren agricol în aceeaşi localitate, 106 metri pătraţi în intravilanul Iaşului şi încă 2.186 de metri pătraţi de teren intravilan la Vânători,cu menţiunea că acest teren a fost cumpărat anul trecut. Consilierul liberal locuieşte într-un apartament de 112 metri pătraţi cumpărat în 2009 şi deţine o casă de locuit la Dumeşti, de 38 de metri pătraţi. Are două maşini, o Mazda fabricată în 2020 şi o Toyota veche de patru ani. În schimb, deţine trei conturi, toate în euro, totalizând 46.000 de euro, unul dintre acestea deschis la CEC Bank Tătăraşi anul trecut. La capitolul venituri, liberalul a încasat, anul trecut, 87.000 lei de ISJ, 8.414 lei de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, 18.000 lei tot de la ISJ ca responsabil ADS şi 10.000 lei de la Casa Corpului Didactic Botoşani ca expert formare. De la CL Iaşi, a ridicat în 2021, 12.577 lei.

Nuntă de 56.000 de euro

Profesorul universitar Marian Dalban (PSD) este al treilea consilier local care a depus o nouă declaraţie de avere luna aceasta. Domnia sa deţine un teren de 470 de metri pătraţi în Iaşi şi o casă de 114 metri pătraţi, ambele achiziţionate în 2018. Conduce o maşină Suzuki Grand Vitara, destul de poluantă am zice dacă ţinem cont de anul de fabricaţie (2008) şi este printre puţinii aleşi locali care afirmă că deţine bijuterii. Valoarea acestora este de 6.200 de euro şi au fost dobândite între anii 2016 şi 2017. Dalban a mai trecut în declaraţia sa de avere suma de 56.000 de euro reprezentând dar de nuntă. A obţinut venituri de 18.000, 9.060 şi 9.764 lei, toate de la UAIC, pe diverse paliere (lector, doctorand, burse), 13.167 lei de la firma pe care o deţine şi 11.718 lei ca şi consilier local.

Cum să-ţi iei maşină cu venituri lunare de 1.250 lei

Cea mai recentă declaraţie de avere (10 iunie) îi aparţine Danielei Tăutu. Prezenţă discretă în CL Iaşi, aceasta deţine, încă din 2010, un teren în intravilanul oraşului de doar 40 de metri pătraţi şi spaţii comerciale însumând 135 de metri. A cumpărat, anul trecut, o maşină de 10.000 de euro cu toate că veniturile sale sunt mai mult decât modeste: 11.765 lei de la CL Iaşi şi 4.392 lei ca manager al unei firme private. Dan CONSTANTINESCU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tragedie înainte de cununie. Ionela și George, cei doi motocicliști morți în accidentul de lângă Iași, urmau să se căsătorească
20/05/2024 20:01

Ionela si George, cei doi tineri din judetul Galati, care si-au pierdut viata in groaznicul accident rutier produs duminică, 19 mai 2024, pe drumul ce leagă Iasiul de Vaslui, trebuiau să se căsătorească i ...

Cum arde la buzunare lipsa colectării selective în România. De vină este toată lumea, iar penalitățile sunt uriașe
20/05/2024 19:36

Indiferenta si slaba gestionare a deseurilor costă scump. Romania este repetentă la colectarea selectivă a deseurilor, din perspectiva normelor europene, mai ales in mediul rural. Neindeplinirea cerintelor U ...

Vești bune pentru utilizatorii transportului în comun din Iași. Investițiile vizează și persoanele nevăzătoare
20/05/2024 18:08

Iesenii primesc vesti bune din partea Companiei de Transport Public. In curand, va fi implementat un proiect important care vizează toate statiile de asteptare din oras. Astfel, compania intentionează să ad ...

O angajată de la Parchetul Vaslui a vrut să se sinucidă la birou. Pe numele ei a fost deschis dosar penal
20/05/2024 17:30

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere in cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat ni ...

Un ieșean beat i-a lăsat mască pe polițiști după ce s-a răsturnat cu mașina la podul unde s-a blocat Ciolacu: A dat vina pe stafia soacrei!
20/05/2024 17:18

Un iesean beat i-a lăsat mască pe politisti după ce s-a răsturnat cu masina! Urcat la volan nitel băut, bărbatul a pierdut controlul masinii si s-a răsturnat. P0litistii ajunsi la fata locului au tratat ...

Percheziţii într-un dosar de furt calificat - Suspecţi, doi minori şi doi adulţi
20/05/2024 16:31

Un adult din Coţofăneşti a fost arestat preventiv iar un minor a fost pus sub control judiciar, in urma unor percheziţii in cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de furt calificat, a informat, luni, ...

Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iași, din 13 iunie, la Palas Campus
20/05/2024 15:01

 Iasi, 20 mai 2024 - Primul spectacol imersiv Van Gogh la Iasi, din 13 iunie, la Palas Campus Spectacolul imersiv „Van Gogh” va fi adus in premieră la Iasi, pe 13 iunie, in cadrul MINA P ...

Un primar PSD din Vaslui a fost săltat de Poliție: A încercat să dea șpagă unor polițiști să își scape nevasta de amendă!
20/05/2024 14:49

Un fost primar al comunei Pogana şi actual candidat PSD la fotoliul de edil-şef a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi incercat să mituiască doi poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă remis d ...

Povestea ceasului din Turnul Palatului Culturii Iași
20/05/2024 13:49

  De aproape un veac, ceasul din turnul Palatului Culturii din Iasi anuntă ora exactă in acorduri muzicale. Orologiul care măsoară trecerea timpulu a fost construit pe principiul carillonului, ap ...

  Opera Iași, două opere celebre în această săptămână
20/05/2024 13:06

Opera Natională Romană din Iasi oferă iubitorilor de operă posibilitatea de a urmări două titluri celebre in această săptămană. Maine, de la ora 18:30, in Sala Mare, este programat spectacolul &bdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei