Alertă - Premierul Ciucă confirmă majorarea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale: 'E o decizie care a fost luată în coaliţie'

000000  protest_lume_strada

Dimensiune font:

| 05-10-2022 21:08

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri, chestionat despre amendamentul depus de senatorii din coaliţie privind creşterea cu 50% a taxelor şi impozitelor locale, că decizia a fost luată în coaliţie, scrie News.ro.


„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei, a fost discutat şi cu reprezentanţii autorităţilor locale, atât cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, cu Asociaţia Municipiilor, a oraşelor, a comunelor, fiecare dintre dumnealor venind şi ridicând problema că vechea formulă din Codul Fiscal prevedea o serie întreagă de demersuri tehnice, anume acea ridicare a nivelului de impozit în funcţie de valoarea cuprinsă în grilele notariale, ceea ce, la nivelul autorităţilor locale, tehnic era imposibil de realizat până la finale anului. De aceea s-a solicitat şi s-a obţinut acordul politic ca această decizie să fie amânată, în schimb se introduce amendamentul astfel încât acestea să fie crescute cu 50% faţă de valoarea iniţială, din ceea ce există acum. E o decizie care a fost luată în coaliţie”, a explicat Nicolae Ciucă, miercuri la Alba Iulia, întrebat despre amendamentul respectiv.

 

 

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a precizat că senatorii social-democraţi şi liberali au depus un amendament la ordonanţa 16/2022, care prevede o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate.

„Ordonanţa 16, după cum ştiţi, este în dezbatere parlamentară, este la Senat. Înţeleg că s-au depus o serie de amendamente. Pe partea de proprietate, senatorii PSD şi PNL au depus un amendament. În analiza acestui amendament am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiei Oraşelor şi Municipiilor, Asociaţiei Consiliilor Judeţene, care sunt de acord cu această abordare. Drept pentru care Parlamentul va trece la dezbatere şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, din ce am văzut, reprezintă sau are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitului pe proprietate”, a declarat Adrian Câciu.

Chestiona cu cât ar putea fi majorate impozitele, ministrul PSD a explicat că este neapărat nevoie ca acestea să fie crescute, findcă în grila aprobată în anul 2015 autorităţile au o marjă de stabilire a impozitelor.

„Nu e neapărat necesar să crească impozitele. După cum ştiţi, faţă de această grilă, care a fost stabilită în anul 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8% şi 0,2%, dacă nu mă înşel, sau 2%. Deci, practic, pe de o parte, pot acţiona în cadrul acestei marje, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba de veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce, de fiecare dată, statul român, din bugetul de stat, din taxele tuturor, trebuie să suplinească lipsa de venituri la nivel autorităţilor locale, cred că un răspuns este şi în zona aceasta a colectării veniturilor locale. Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri nu vor fi pe persoanele care au venituri mici. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de de faptul că este totuşi o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare, dacă vreţi, economică”, a conchis ministrul Finanţelor. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:20

Val de frig până pe 10 februarie
06/02/2023 09:00

​​Codul galben de zăpadă si viscol a fost prelungit de meteorologi pană luni seară la ora 20.00, valul de ger lovind Romania unde temperaturile vor scădea pană la minus 20 de grade in unele zone. Valu ...

Proiectul
06/02/2023 08:50

 Comunicat de presa Data: 6 februarie 2023, lasi  Proiectul "Harta Administratiei lncluzive (HAI)" intra in etapa testarii

Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de duminică, 5  februarie, 2023
05/02/2023 22:18

  Numerele extrase, duminică, 5 februarie, 2023: Loto 6/49:  23.  8.  19.  11.  31.  33. Loto 5/40:  3.  2.  32.  5.  39.  9. Joker:  ...

Comisia Europeană impulsionează Programul Regional Nord-Est 2021-2027
05/02/2023 20:14

La finele săptămanii trecute, la Piatra Neamt s-a desfăsurat prima reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Nord-Est 2021-2027, delegatia Comisiei Europene fiind condusă de Aida Liha Ma ...

Important pentru pensionarii care au optat pentru plata pensiei pe card. Ce comisioane percep băncile din România
05/02/2023 17:36

În urma convenţiilor incheiate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), plata pensiei se poate efectua prin mandat poştal, cont curent sau cont de card. Pentru a putea primi pensia pe card pensi ...

Lear Corporation Iasi angajeaza URGENT!
05/02/2023 13:45

LEAR Iasi Romania Making every drive better!  In cei peste 100 ani de activitate, Lear a acumulat o experienta excelenta in operare, construidu-si pas cu pas viitorul in inovatie. Echipele noastre talent ...

De azi, se interzic, la pompe va fi jale - 80% din importurile de motorină din România erau de la ruși
05/02/2023 11:37

Embargoul impus de UE importului de carburanţi din Rusia intră in vigoare duminică, iar Romania va trebui să identifice in acest an surse alternative pentru cantităţi reprezentand cel puţin 80% din impor ...

Lista albă și lista neagră a contribuabililor, publicate de ANAF / Companii de stat cu datorii de miliarde la buget
04/02/2023 14:54

 ANAF a publicat lista albă a contribuabililor fără datorii la stat, fiind vorba despre 582.089 persoane juridice. De asemenea, a actualizat si lista neagră, a celor cu datorii. Ambele fac referire la ...

Dezinfecție la fermele de curcani unde a fost depistată gripa aviară
03/02/2023 13:45

Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat vineri că a fost finalizată prima acţiune de dezinfecţie (dezinfecţia preliminară) la toate cele trei ferme de curca ...

 Un sfert dintre investitorii români se tem de recesiune!
03/02/2023 13:15

Frica de recesiunea globală afectează aproape un sfert dintre investitorii romani (23%), 21% se tem de inflaţie şi 18% de un conflict internaţional, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de investi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei