Alo, Poliția Limbii Române? Aici generația Tik Tok! Nu "vă ofendați", pot "să vă apelez cu o întrebare"?

2

Dimensiune font:

| 08-01-2024 11:53

A luat-o razna limba română, vorba noastră "dulce și duioasă" care până mai ieri avea reguli clare, de unu la unu. Sau, ca să fiu în ton cu trendul, "s-a dus razna" (probabil o adaptare nerușinată și neinspirată după englezescul "go crazy"). Azi, dacă deschizi un îndreptar ortografic și ortoepic, întâi te duci pe spate, și-abia apoi "te duci razna"!

Cred că suntem țara "ambelor variante acceptate". Ne-au invadat expresii ca "face sens", a comis o "crimă" dacă a furat sau a mințit, iar dacă nu a comis o "crimă" înseamnă că e un cetățean "corespunzător". Mai nou mă lovesc de două sau chiar mai multe variante acceptate în DEX. "Să mustreze" e "la fel de acceptat" ca și "să mustre" și, ma nou, se acceptă și "să sângere", nu doar "să sângereze". Nu m-ar mira ca mâine, poimâine să ne trezim că avem liber și la "să aibe".

De ce două? De ce?

N-am să înțeleg niciodată cum în limba unei țări pot exista două variante acceptate. Și, și! Eu credeam că e... ori, ori! Acum, potrivit DOOM3, avem "variațiuni" ca: croasant/ croasante (în DOOM-2 era „croasanți”), aragaz/aragaze - când de când lumea și pământul a fost doar "aragazuri", blană și, mai nou, "blăni" (când lumea știa doar de "blănuri"), pârâu / pâraie... când în toate scrierile marilor nume românești apare, clar, "pârâuri". Acum sunt toate "corecte": și alea și celelalte, și unele și altele, și așa și altfel. "Face sens?"

Nu e zi în care să nu întâlnesc veșnicul "ambele variante acceptate" în DEX și DOOM. Iar asta mă bulversează. Și nu vorbesc de acelea dintre cuvinte care, de când a apărut Abecedarul, se folosesc cu ambele forme de plural ca "țărănci/țărance", "gogoși/gogoașe", "coarde/corzi", "poieni/poiene". Astea-s deja bătătorite și nu dor la limbă atât de tare. Vorbesc despre noile excepții. Despre neo-lingua. Despre cele nou aduse în vorbirea de zi cu zi de la care parcă începe să-ți tremure mâna dacă te pui să le scrii.

E o amestecătură de "engleză de Insta" cu "română de TikTok". E ceva... fără definiție. Improvizații intrate cu de-a sila în uz, răstălmăciri, încrâncenări de literă, e vorbă de-andoaselea, e prosteală, e trend neocultural, "reviltalizarea limbii române", "renașterea graiului", "expandarea și restaurarea vocabularului", e "sistematizarea lexicului" după sute de ani în care ne-a fost așa de bine doar cu o variantă! Una și bună.

Am uneori impresia că DOOM 3 e, de fapt, DOOM - jocul pe calculator. Unul cu prea mulți pixeli și prea puține stagii. Poate că n-am dreptate. Dar îmi plăcea mai mult limba română când era clară ca și cristalul, fără "permisiuni" nedorite, fără alungiri, prelungiri, sensuri înfrățite, terminații-gemene sau fel și fel de nuanțe de lexic. Cam tot, în lumea asta, când e mai simplu e mai frumos, mai agreabil și mai dorit.

Nu vreau să știu ce va aduce DOOM 4. Nici măcar nu-s curioasă. Presimt că volumul va fi mai gros. Și asta pentru că "vor trece" de bifa verde mai toate cuvintele și expresiile de prin online. Cu puțin noroc vom avea și "ghe ghe" undeva pe la G!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Scopul odios urmărit de Comintern: pierderea de către România a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei și Dobrogei
15/05/2024 11:51

Cominternul, organizatia internatională comunistă fondată in 1919 de Lenin, care avea ca scop lupta pentru răsturnarea burgheziei mondiale si pentru formarea unei republici sovietice internationale, a fost ...

Preotul Constantin Necula: „În locul fabricii Tractorul s-a construit un mall. Adică din producători am devenit consumatori”
14/05/2024 09:11

Preotul Constantin Necula consideră că Romania duce lipsă in prezent de meseriaşi şi totodată că este necesară o restartare a profesionalizării acestora. Prezent la Alba Iulia la cea de-a 15-a ediţie ...

Mihai Trăistariu, reacție după ce cântărețul NEMO a câștigat Eurovision. „Dacă ești șters, n-ai nicio treabă”
13/05/2024 22:24

Elvetia a castigat Eurovision 2024, cu al său artist Nemo, care a cantat o piesă despre călătoria sa de descoperire non-binară. „Dacă esti sters si cuminte, n-ai nicio treabă cu Eurovisionul”, a come ...

Câți „soți” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrițe
13/05/2024 16:26

  Cati „soti” celebri a avut Tatiana Iekel, prima nevastă a lui Florin Piersic? 7 ani de la moartea marii actrite Destinul Tatianei Iekel s-a derulat in umbra căsniciei cu Florin Piersic, e ...

Misterul locului în care a fost pictată „Mona Lisa” a fost rezolvat
13/05/2024 12:35

Peisajul din tabloul „Gioconda” de Leonardo da Vinci a starnit dezbateri nesfarşite, unii istorici de artă sugerand că priveliştea a fost imaginară şi idealizată, iar alţii susţinand că ex ...

Victor Rebengiuc vrea să mai renunțela unele roluri
13/05/2024 12:22

Victor Rebengiuc nu vrea să renunte la teatru. "Pe scenă mă simt cel mai bine. Eu nu prezint niciun fel de interes ca persoană privată, in viaţa mea de om obişnuit. Nu am nimic deosebit, nimic spec ...

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează
13/05/2024 12:19

Starea generală de sănătate a actorului Florin Piersic se ameliorează uşor, a anunţat luni Spitalul Foişor, unde acesta este internat de săptămana trecută. "Evaluarea domnului Florin Piersic, re ...

Cristian Tudor Popescu: „Mihai Eminescu s-a născut în Moldova, dar nu este de origine de-acolo”
13/05/2024 08:08

Scriitorul şi jurnalistul Cristian Tudor Popescu a afirmat, in cadrul unei conferinţe despre Mihai Eminescu pe care a susţinut-o, sambătă seara, la Targul de cArte Alba Transilvana, că poetul nu este, aş ...

VIDEO Nemo a câştigat Eurovision 2024 pentru Elveția cu piesa „The Code”
12/05/2024 10:04

 Editia 2024 a Eurovision a fost castigată de artistul Nemo, din Elvetia, cu „The Code", un cantec foarte personal despre a fi non-binar, fiind un premiu care incheie o competiţie marcată de ...

 VIDEO Încordare maximă la Eurovision 2024 / Marea finală a concursului a început/ Toti interpretii
12/05/2024 09:33

 Mii de oameni protestează sambătă la Malmo impotriva participării Israelului la Eurovision Song Contest, precum si impotriva războiului din Gaza umbrind finala concursului, relatează Reuters. Sliman ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei