Ana-Maria Popescu, autoizolată acasă, nu prezintă niciun simptom

ana1

Dimensiune font:

| 21-03-2020 10:53

Scrimera Ana-Maria Popescu, medaliată cu aur la JO 2016 cu echipa de spadă a României, a anunţat, vineri seara, pe pagina sa oficială de Facebook că nu prezintă niciun simptom al coronavirusului, după ce mai multe spadasine asiatice au fost testate pozitiv la COVID-19 după Cupa Mondială de la Budapesta.

''Dragilor, având în vedere ultimele noutăţi, materialele din presa sportivă şi dată fiind situaţia actuală, ţin să vă anunţ că atât eu, cât şi colegele din lotul naţional şi cei din echipa tehnică suntem bine. În cursul zilei de astăzi am fost informaţi de către @FIE- International Fencing Federation de cazul sportivilor asiatici testaţi pozitiv pentru COVID-19. Deşi suntem adversari pe planşă, în aceste momente le transmitem gânduri bune şi refacere rapidă'', a scris scrimera română în reţeaua de socializare.

''Am urmat cu stricteţe recomandările @Federatia Romana de Scrima şi am contactat #DSP - eu am fost mai puţin norocoasă şi n-am prins un apel telefonic, dar am trimis e-mail şi voi insista în perioada imediat următoare, deşi sunt convinsă că sunt solicitaţi peste limită! De când am revenit în ţară, am decis să rămân în casă, cu foarte mici excepţii. Deşi n-am prezentat niciun simptom până în acest moment şi pe toată perioada competiţiei de la Budapesta nu am intrat în contact direct cu vreunul dintre sportivii în cauză, am hotărât că aşa este mai sănătos, atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi'', a precizat Ana-Maria Brânză, subliniind că nu va mai comenta pe această temă.

Un număr de 18 scrimeri români, 8 spadasine şi 10 spadasini, şi 6 tehnicieni intră în autoizolare după ce au participat în perioada 6-8 martie la Cupa Mondială de la Budapesta, unde mai mulţi sportivi au fost testaţi pozitiv la coronavirus, potrivit unui comunicat dat publicităţii, vineri, de Federaţia Română de Scrimă.

La feminin am fost reprezentaţi la Ana-Maria Popescu (locul 17), Greta Vereş (16), Amalia Tătăran (98), Bianca Benea (110), Alexandra Predescu (141), Claudia Naboiu (144), Adela Danciu (189), Raluca Sbârcia (208), iar la masculin au evoluat Mario Perşu (locul 122), Adrian Dabija (127), Adrian Ciprian Szilagyi (183), Alin Sbârcia (218), Lucian Ciovică (247), Liviu Dragomir (249), Alin Mitrică (257), Mihail Oprea (268), Victor Vîlceanu (275), Daniel Gavriluţ (286), potrivit site-ului FIE.

''Federaţia Internaţionala de Scrimă a notificat azi Federaţia Româna de Scrimă şi toate forurile naţionale care au avut reprezentanţi la Cupa Mondiala de spadă de la Budapesta, între 6-8 martie 2020, că mai mulţi scrimeri sud-coreeni şi chinezi care au concurat în Ungaria au fost testaţi pozitiv la virusul COVID - 19. Sportivii au fost testaţi la întoarcerea în Asia, dar, conform comunicatului primit de la FIE, numele acestora nu au fost dezvăluite, precizându-se că cei mai mulţi dintre aceştia sunt asimptomatici. În consecinţă, în regim de urgenţă, Federaţia Română de Scrimă a notificat sportivii care au participat pentru România la acesta competiţie. La Budapesta au fost prezenţi 18 sportivi români: 8 spadasine şi 10 spadasini. Alături de ei au făcut deplasarea şi 6 tehnicieni'', precizează comunicatul FRS.

Sportivilor şi tehnicienilor le-au fost transmise recomandările Federaţiei Internaţionale de Scrimă, ''să intre de urgenţă în autoizolare la domiciliu, să se testeze împotriva virusului COVID-19, să acorde atenţie simptomelor în familiile lor, prietenilor şi persoanelor din anturaj, în special ale celor în vârstă, care au şi alte probleme de sănătate''.

FR Scrimă a recomandat tuturor persoanelor care au făcut deplasarea la Budapesta să anunţe telefonic Direcţia de Sănătate Publică.

''Federaţia Română de Scrimă a luat act de situaţia naţională încă de săptămâna trecută, respectă hotărârile autorităţilor şi a oprit din 9 martie 2020 toate competiţiile de pe teritoriul României. Din 12 martie 2020 au fost întrerupte şi antrenamentele comune la nivelul loturilor olimpice şi naţionale, precum şi la CNOPT, CNOPJ, BOPJ. Tuturor componenţilor loturilor de mai sus li s-a modificat şi adaptat planul de pregătire astfel încât să poată fi făcută individual, acasă, sub directa îndrumare a antrenorilor. Medicii loturilor verifică telefonic starea de sănătate a tuturor sportivilor şi o prezintă antrenorilor. Tehnicienii informează conducerea FR Scrimă asupra stării de sănătate şi a stadiului pregătirii. Menţionăm că starea de sănătate a tuturor scrimerilor din loturi este foarte bună'', se mai arată în comunicatul FR Scrimă.

 

 

Sursa: Agerpres

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO SuperLiga: Botoșani, victorie mare cu Petrolul
29/04/2024 19:44

 Lupta pentru evitarea retrogradării se intensifică după ce FC Botosani s-a impus cu scorul de 2-1 in fata celor de la Petrolul, in etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii Romaniei. Bogdan And ...

Nici atitudine, nici noroc, nimic!
29/04/2024 18:38

O nouă prestatie rusinoasă in compania unei echipe venită in Copou ca-n vacantă! Atitudinea promisă de Tony a rămas uitată cine mai stie pe unde, iar cele trei puncte absolut obligatorii n-au trecut de m ...

VIDEO. Messi și Suarez pun umărul la victoria echipei Inter Miami. 9 goluri în 7 apariții
28/04/2024 11:30

  New England Revolution - Inter Miami 1-4AFP Lionel Messi si-a continuat seria de goluri in MLS, reusind să inscrie de două ori, iar liderul campionatului, Inter Miami, s-a impus sambătă cu ...

 Poli Iași, între cojones și minuni
28/04/2024 06:00

* FC Politehnica Iasi - UTA, in această seară, pe stadionul din Copou, de la ora 18,15 Ni s-a transmis că FC Politehnica Iasi tocmai ce a implinit 79 de ani. De fapt, nu clubul aceasta, siluit de toată lum ...

FCSB a cucerit primul titlu după 9 ani
27/04/2024 22:35

FCSB este noua campioană a Romaniei. Gruparea antrenată de Elias Charalambous a castigat disputa cu Farul pe Arena Natională, scor 2-1, si si-a asigurat titlul din punct de vedere matematic, in etapa cu num ...

Medalie de aur pentru România la Europenele de canotaj. Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, pe primul loc la dublu vâsle feminin
27/04/2024 17:05

Medalie de aur pentru Romania la canotaj! Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au caştigat, sambătă, medalia de aur in proba de dublu vasle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canota ...

Poli Iași, cu inima strivită în ghete
27/04/2024 06:06

* FC Politehnica Iasi – UTA, duminică, cu incepere de la ora 18,30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, in etapa a 7-a a play-out-ului SuperLigii la fotbal N-as avea nici timpul, nic ...

Fotbal pentru porumbei! Universitatea Cluj – Poli Iași 1-0 (0-0)
25/04/2024 11:57

Ajunsă din urmă in clasament de FC Botosani, ambele cu cate 21 de puncte pe locurile de baraj la diferente subtiri fată de Dinamo (20) si FCU Craiova (19), ocupantele locurilor direct retrogradabile, era de ...

Cea mai bună marcatoare a Ligii I de baschet joacă la CS Politehnica Iași!
24/04/2024 09:35

Cu ceva mai multă atentie, formatia feminină de baschet CS Politehnica Iasi, pregătită de antrenoarea Emilia Marian, putea evita locul 8, ultimul, in Liga I, chiar dacă a parcurs abia primul sezon de la re ...

VIDEO Lionel Messi o duce pe Inter Miami pe primul loc - Două goluri și o pasă decisivă
21/04/2024 12:15

 Inter Miami a urcat pe primul loc in Conferinta de Est din MLS, după ce Lionel Messi a inscris două goluri in victoria obtinută in fata echipei Nashville SC, scor 3-1, pe stadionul din Fort Lauderdale. ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei