Analiză: Occidentul nu este pregătit să ofere Ucrainei promisiunile de securitate pe care le dorește

Planificarea pentru a transpune apelurile pentru „garanții de securitate” în ceva tangibil este încă confuză, în ciuda urgenței crescânde.

Ucraina pledează pentru garanții de securitate obligatorii pentru a-și asigura supraviețuirea pe termen lung. Pur și simplu, aliații nu sunt încă pregătiți să facă acest lucru, după cum se arată într-o analiză POLITICO.

În ciuda lunilor de discuții pe această temă, alianța occidentală este încă divizată cu privire la aproape fiecare element al modului în care trebuie să răspundă solicitării, potrivit a cinci diplomați europeni.

Ar trebui ca NATO, la care Ucraina aspiră să adere, să aibă această conversație? Sau ar trebui ca cele mai mari puteri militare ale lumii să ofere promisiuni individuale? Merită orice garanție în afara aderării la NATO?

Și, se întreabă oficialii, ce constituie chiar o „garanție de securitate”?

Toate aceste întrebări rămân deschise, au declarat diplomații, chiar dacă aliații se află la doar cinci săptămâni distanță de reuniunea de la Vilnius pentru un summit cheie al NATO. Ucraina a stabilit summitul ca un fel de termen limită, făcând presiuni pentru ca aliații să își ia angajamente explicite la reuniune cu privire la primirea Ucrainei în NATO și la oferirea de garanții de securitate pe parcurs.

„Ucraina este cea mai experimentată țară din lume în a auzi „nu” din partea NATO”, a deplâns vicepremierul ucrainean pentru integrare europeană Olha Stefanishyna.

„Avem nevoie de claritate”, a adăugat ea, „că aderarea Ucrainei la NATO este inevitabilă și nu va fi un fel de monedă de schimb”.

Astfel, susținătorii Kievului se confruntă cu o realitate incomodă: mulți nu vor de fapt să ofere Ucrainei un calendar concret de aderare la NATO în acest moment. Dar, de asemenea, nu vor să-i lase pe ucraineni dezamăgiți sau vulnerabili la o nouă invazie în viitor.

Prin urmare, o serie de lideri vest-europeni se pronunță din ce în ce mai mult pentru garanții de securitate și oferă un limbaj mai optimist cu privire la aderare. Dar, sub retorică, planificarea reală este confuză – o reflectare a dificultății de a aduce un grup divers de guverne pe aceeași pagină în timp ce luptele fac ravagii pe teren în Ucraina.

„Uneori”, a declarat un diplomat de rang înalt din Europa de Est căruia i s-a acordat anonimatul pentru a discuta despre gândirea internă a alianței, „este dificil să înțelegem despre ce vorbim”.

SPECTRU DE OPȚIUNI

Ucraina vrea ca liderii NATO să ofere Kievului o foaie de parcurs pentru aderare după război – și garanții concrete de securitate din partea capitalelor occidentale între timp.

În ultimele zile, mai mulți lideri occidentali au recunoscut, cel puțin din gură, necesitatea unor garanții de securitate.

Președintele francez Emmanuel Macron a susținut „ceva între garanțiile de securitate de tip israelian și o aderare [la NATO] cu drepturi depline”, făcând referire la ajutorul militar dedicat pe care aliații l-au direcționat către Israel de ani de zile. Iar premierul britanic Rishi Sunak și-a adăugat propriul angajament vag, afirmând că aliații „vor să se asigure că punem în aplicare acorduri de securitate pentru Ucraina pe termen lung”.

Dar oficiali actuali și foști oficiali spun că nu există un consens în ceea ce privește acordarea de garanții – și nici în ceea ce privește ceea ce ar implica acestea și ce format ar putea fi folosit.

„La un capăt al spectrului”, a declarat Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO, se află aderarea deplină la NATO. Această opțiune aduce cu ea garanția de fier a articolului 5 – conform căruia un atac împotriva unui aliat este considerat un atac împotriva tuturor aliaților.

La celălalt capăt al spectrului, a remarcat el, se află ceea ce poate fi considerat „garanții pe hârtie”, cum ar fi slabul Memorandum de la Budapesta din 1994, care a oferit Ucrainei asigurări vagi din partea Rusiei, a SUA și a Regatului Unit.

Între cele două există multe „variante” – de la tratate bilaterale la angajamente politice de facto – iar provocarea este de a găsi „locul potrivit”.

Una dintre propunerile aflate pe masă este așa-numitul „Kyiv Security Compact”, un concept pe care biroul președintelui ucrainean Zelenski l-a dezvoltat împreună cu fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. În cadrul acestui plan, un grup de bază de aliați și-ar lua angajamente obligatorii de a fortifica apărarea Ucrainei pentru anii următori, atât cu ajutor militar, cât și non-militar.

Separat, un grup de foști oficiali occidentali de rang înalt din domeniul apărării și academicieni au prezentat, de asemenea, o idee axată pe cooperarea pe termen lung și pe sprijinirea Ucrainei pentru a-și extinde rapid propria industrie de apărare.

Acesta ar fi „similar cu angajamentul de apărare al SUA față de Israel”, a declarat Alexander Vershbow, un fost înalt oficial american care a fost, de asemenea, secretar general adjunct al NATO. Și ar servi ca un aranjament „interimar” până când Ucraina va adera la NATO, a adăugat el în cadrul unei conferințe desfășurate marți la Bruxelles.

Cu toate acestea, oficialii spun că, atunci când politicienii vorbesc acum despre „garanții” și „asigurări”, ei vorbesc în esență despre promisiuni de a continua să primească arme și instruire – nu despre promisiuni concrete de a veni în apărarea Ucrainei.

„Mai des auzim de asigurări, mai degrabă decât de garanții”, a declarat un diplomat de rang înalt din Europa Centrală. „Totul pare să se rezume la furnizarea pe termen lung a mijloacelor pentru a se putea apăra.”