Aproape de o catastrfă nucleară! Kievul acuză: 'Rusia a lovit lângă o centrală nucleară în Ucraina!'

2

Dimensiune font:

| 26-10-2023 05:39

Aproape de o catastrfă nucleară! Kievul acuză: 'Rusia a lovit lângă o centrală nucleară în Ucraina!'

Un atac cu drone ruseşti a avariat în primele ore ale zilei de miercuri clădiri din apropierea centralei nucleare Hmelnîţki din vestul Ucrainei, iar 20 de persoane au fost rănite, au declarat oficiali ucraineni, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Forţele aeriene au distrus toate cele 11 drone ruseşti lansate în atacurile din timpul nopţii, a precizat armata. Pagubele au fost provocate de undele exploziei şi de căderea de resturi, potrivit Ministerului de Interne. "În timpul nopţii, inamicul a lovit teritoriul din apropierea centralei nucleare de la Hmelnîţki. În urma exploziei, ferestrele clădirilor administrative şi ale laboratoarelor au fost avariate", a declarat Ministerul Energiei pe aplicaţia de mesagerie Telegram. Liniile electrice au fost, de asemenea, avariate, a adăugat acesta, peste 1.800 de consumatori din oraşele Netişîn şi Slavuta confruntându-se cu întreruperi de energie electrică.

Context

Netişîn se află la 5 km de centrala nucleară, iar Slavuta la aproximativ 20 km. Nu este clar cât de aproape de centrala nucleară s-au înregistrat exact pagubele, menţionează Reuters.

În Slavuta, 20 de clădiri au fost avariate prin căderi de tencuială. O clădire folosită de o unitate de pompieri şi salvare şi o alta de un departament de poliţie au fost atinse de unda exploziei, a declarat ministrul de interne Ihor Klîmenko pe Telegram.

Primarul oraşului, Vasili Sîdor, a declarat că 20 de persoane au fost rănite.

Reuters precizează că nu a reuşit să verifice aceste informaţii.

Regiunea Hmelnîţki a fost în mod regulat ţinta unor atacuri cu drone şi rachete ruseşti, pe care analiştii le leagă de un aerodrom militar din regiune.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Oamenii lui Kovesi pregătesc 'nucleara': percheziții la București într-un dosar privind achizițiile de măști și dezinfectanți din pandemia COVID-19
15/05/2024 14:02

Parchetul European condus de Laura Codruta Kovesi anunţă că a efectuat, marţi, cinci percheziţii in Bucureşti, in cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care implică fonduri UE pentr ...

Copil de 11 ani imobilizat și bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Agresorii au fost reținuți
15/05/2024 13:49

Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din judetul Galati. Cei doi agresori, de 32 si 61 de ani, au fost retinuti de Politie. Băiatul are numeroase leziuni la nivelul corpului si capului. P ...

  MApN caută să angajeze peste 2.600 de militari
15/05/2024 12:26

2.627 de posturi vacante sunt puse la dispozitie de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) in cadrul celei de-a doua etape a campaniei de recrutare si selecţie a posturilor de soldati si gradati profesionisti ...

Cum recunoști roșiile injectate din piețe și din magazine
15/05/2024 12:00

 Rosiile injectate cu diverse chimicale sunt prezente atat pe tarabele pietelor, cat si in supermarketuri. Desi au un aspect aparent similar cu cel al legumelor naturale, prezintă cateva semne distincte. ...

Avioane de luptă chineze dau târcoale Taiwanului: '26 au traversat linia mediană a strâmtorii'
15/05/2024 08:15

Armata Taiwanului a detectat 45 de avioane chineze in jurul insulei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, cu mai puţin de o săptămană inainte de instalarea in funcţie a noului preşedinte Lai Ching-t ...

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară
15/05/2024 07:39

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 si le va asigura mentenanta la o uzină din tară, fără să fie nevoită să le trimită in străinătate. Acest anunt a fost transmis de ministrul interimar ...

Peste 22.400 de ucraineni caută de muncă în România
15/05/2024 07:37

Un număr de 22.443 cetăteni ucraineni, refugiati in Romania, s-au inregistrat in evidentele agentiilor teritoriale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Muncă (ANOFM), in căutare de serviciu, in ...

Pe străzile Galațiului, „autobuzul cu hidrogen”, mijlocul de transport al viitorului, fără emisii CO2
15/05/2024 07:36

Pe unul dintre cele mai importante trasee de transport public din Galati circulă timp de două zile un autobuz alimentat cu hidrogen, in cadrul unei campanii de testare a acestui mijloc de transport fără emi ...

În Harghita, urșii dau mai multă bătaie de cap jandarmilor decât infractorii
15/05/2024 07:35

In activitatea jandarmilor din Harghita, alungarea ursilor pare să fi devenit rutină. De fapt, animalele le dau mai multă bătaie de cap oamenilor legii decat infractorii. Doar in ultima săptămană au fost ...

Patriot pentru Ucraina: Andrzej Duda explică de ce Polonia nu poate transfera sistemul, în timp ce în România se poartă negocieri pe aceiaşi temă
14/05/2024 21:08

In prezent, Polonia primeste primele sisteme Patriot pe care le-a comandat in urmă cu sapte ani. Motiv pentru care Varsovia nu poate transfera sistemul de apărare aeriană Ucrainei, potrivit presedintelui Pol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei