Arhiepiscopul Pimen, chip al monahului ascetic și al ierarhului jertfelnic

            Cu multă durere, dar și cu neclintită nădejde în Taina Învierii și a Împărăției celei veșnice, aducem la cunoștință clerului și credincioșilor din Moldova vestea plecării la Domnul a Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Venerabilul ierarh, binecuvântat de Dumnezeu să treacă de granița a 90 de ani de viață, lasă un gol imens în sufletele tuturor celor ce i-au cunoscut râvna, credința și dragostea de Biserică și de Neam. Acum, la ceas de despărțire, având în fața ochilor inimii chipul său smerit și luminos, deși brăzdat de încercări, suntem încredințați că am dobândit în Ceruri un rugător la Tronul Preasfintei Treimi.

            Părintele Arhiepiscop Pimen s-a născut la 25 august 1929, din părinţii Maria şi Mihai Zainea, o familie de oameni credincioşi din localitatea Herăşti, comuna Greabănu (judeţul Buzău), primind la botez numele Vasile. La 22 de ani a fost tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ, primind numele de Pimen. În paralel cu studiile teologice, mânat de dragostea pentru artă sacră, a urmat şi cursurile Institutului de Arte Plastice din Bucureşti. De altfel, întreaga sa viață a avut o preocupare constantă pentru restaurarea monumentelor, pentru a se reda demnitatea și frumusețea originală a întregului patrimoniu al Moldovei de Sus ‒ Bucovina.

            Părintele Arhiepiscop Pimen a fost chip al monahului ascetic și plin de râvnă misionară. Ca stareț sau împlinind alte slujiri, și-a pus amprenta asupra unor așezăminte monahale precum Mănăstirea Putna, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Bistrița sau Schitul Durău. În 1978 a fost numit de Patriarhul Iustin Moisescu ca Superior al Aşezământului Românesc de la Ierusalim. În perioada 1980-1982, din încredințarea Patriarhul Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Arhimandritul Pimen Zainea a împlinit ascultarea de exarh al mănăstirilor, până când a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Din această treaptă a slujirii bisericești avea să fie chemat Vlădica Pimen, pe 24 ianuarie 1991, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, să fie Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, o eparhie reactivată după căderea comunismului.

            Părintele Arhiepiscop Pimen a fost, așadar, vreme de aproape trei decenii, Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Bucovina. A slujit cu toată ființa sa această binecuvântată Eparhie, valorificând și întreaga sa experiența de viață începută în perioada interbelică, continuată în timpul războiului și apoi în timpul regimului comunist. În ultimii 30 de ani a ostenit cu râvnă în slujirea de Arhiepiscop, impunându-se nu atât prin autoritatea funcției și prin mecanisme de ordin instituțional, ci prin trăirea sa duhovnicească, prin felul său direct de a fi și de a se exprima, prin firescul raportării la Dumnezeu și la oameni.

            Era impresionantă dragostea sa față de Țară, față de Istorie, față de Putna Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Durerea pe care o purta mereu în inimă avea forma acelei hărți în care România cuprinde și Moldova de dincolo de Prut.

            Era dedicat până la a se neglija pe sine lucrării de sprijinire a celor aflați în suferință și, în mod special, a bătrânilor. De-a lungul anilor, a putut fi văzut lucrând alături de muncitori pe şantier la căminul de bătrâni al Arhiepiscopiei cu aceeași firească atitudine pe care o avea apoi slujind, predicând, prezidând ședințe administrative. Era atitudinea omului convins că orice lucrare din Biserică este importantă și că lui Hristos Domnul slujim în primul rând în fața Sfintei Mese, dar și aplecându-ne asupra picioarelor celor mai năpăstuiți dintre pământeni.

            IPS Pimen va rămâne în memoria contemporanilor și prin neobosita sa strădanie pentru redobândirea bunurilor bisericești confiscate, lucrare ce nu a putut fi împlinită până la capăt, ceea ce a cauzat multă mâhnire venerabilului Arhiepiscop.

            Prin slujirea sa, IPS Pimen a fost una dintre vocile puternice ale Bisericii din ultimele decenii. A fost colaborator apropiat al Patriarhilor Iustin și Teoctist, dar și frate mai în vârstă și un sprijin al ierarhilor din Moldova ultimilor 30 de ani. Era iubit de preoți, de călugări, de poporul dreptcredincios. Pe 4 martie 1991, la Suceava, în ziua întronizării sale ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen exclama, fericit că a revenit în Bucovina: „M-am întors acasă!”. Despărțindu-se vremelnic de noi, avem încredințarea că, înfățișându-se Dumnezeului Celui în Treime Preaslăvit, va rosti aceleași cuvinte, dar cu o desăvârșită bucurie: „M-am întors Acasă!”.

            Îndemnăm, în aceste zile, a înălța cu toții rugăciuni pentru ca sufletul IPS Pimen să fie primit în Împărăția neînserată a lui Dumnezeu. De va fi săvârșit, ca orice om, păcate în această viață, avem nădejde că ele au fost șterse prin milostivire dumnezeiască, totodată având încredințarea că s-a adăugat, în Ceruri, un rugător pentru bunul mers al Bisericii Ortodoxe Române, pentru întărirea în credință și în fapte bune a clerului și credincioșilor din Moldova.

            Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 † Teofan

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

            † Ioachim                                                                                          † Ignatie

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului                                       Episcopul Hușilor

            † Calinic Botoșăneanul                                                      † Damaschin Dorneanul

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor             Episcop-vicar al Arhiepiscopiei

                                                                                                            Sucevei și Rădăuților