Atenție, sar scântei din oțelărie, dar ieșenii nu se tem decât de Istvan Kovacs!

394256231_908261834298657_2619980007176095041_n

Dimensiune font:

| 03-11-2023 06:59

Ieșenii se tem mai mult de arbitrajul lui Istvan Kovasc în partida din această seară, în partida cu Oțelul Galați, din ultima etapă a turului SuperLigii, decât de agresivitatea cu care au declarat că vor intra pe gazon oțelarii!

De fapt, chiar antrenorul oaspeților, Dorinel Munteanu, a declarat că el le-a cerut jucătorilor săi să joace agresiv și că nu are de ce să se teamă de arbitraj. „La nivelul gazonului trebuie să fie fair-play între jucători, în rest, ce spune lumea chiar nu mă intereseză. Va fi un joc foarte agresiv, cel puțin de partea noastră, dar niciodată nu s-a depășit limita regulamentului. Eu tot timpul le spun jucătorilor să evolueze agresiv, dar nu cred că voi avea probleme cu arbitrajul”, a spus Dorinel.

Ieri, însă, imediat ce au aflat că cel mai titrat arbitru român al momentului, Istvan Kovacs, va împărți dreptatea pe gazonul din Copou, majoritatea fanilor ieșeni au explodat pe rețelele de socializare. „Iar l-a pus pe îngâmfatul ăla să arbitreze la Iași. Eu cred că așa se vrea de acolo, de sus, să ne vâneze când ne prind”, „De câte ori arbitrează la linie O. Artene, Poli pierde. Doresc să fie prima victorie, și sa nu am dreptate”, „Iar ne arde Kovacs. Dă două cartonașe galbene în prima repriză și apoi va trebui să jucăm pe vârfuri”, „Iar pierdem pe mâna lui Kovacs. Cui îi mai arată roșu?”, sau „8 trântori care iau banii de pomană ca să trucheze scorul”, au fost comentariile fanilor la postarea clubului cu arbitrii întâlnirii.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Iașul va avea la dispoziție un lot refăcut complet, fără probleme de suspendare sau accidentări, iar Grozavu va putea să-și dovedească inspirația, trimițând în teren formația câștigătoare, cum îi place să spună.

De cealaltă parte, Oțelul, care ocupă locul 10 în clasament, cu același număr de puncte ca Politehnica (16), dar cu un golaveraj mai bun, vine la Iași decisă să ia măcar un punct. Vor lipsi mai mult ca sigur accidentații Neagu, Panait și Gaitan, dar și Yabre, care , deși s-a refăcut, nu are încă ritm de joc și nici nu va face deplasarea, după cum a spus, ieri, Dorinel Munteanu. „Va fi un meci foarte greu, cu o echipă care s-a schimbat în totalitate. Am văzut, în ultimele jocuri, o echipă a Iașului foarte agresivă, foarte solidă. Vom încerca să ne facem jocul, să facem o partidă solidă, să obținem un punct sau puncte. Este foarte importată atitudinea jucătorilor, dar cel mai importat este revenirea lor, recuperarea după o perioadă de zece zile în care am avut patru jocuri”, a spus antrenorul Oțelului.

 Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Iar Dorinel n-a pierdut ocazia de a pune gaz pe foc în conflictul pe care-l are cu oficialii ieșeni, din primăvară, pe vremea când se luptau împreună pentru promovare. Întrebat dacă l-a sunat pe Leo Grozavu să-i mulțumească pentru faptul că Iașul și-a apărat corect șansele în ultimele partide din divizia secundă, în luna mai, Dorinel a explodat, din nou. „N-am avut de ce să-l sun pe Leo Grozavu sau pe președintele clubului deoarece noi am depins numai de noi, ne-am câștigat meciul nostru de pe teren proriu. Nu știu în ce context au văzut ei că ne-au avantajat pe noi. Sunt niște aberații pe care numai ei le înțeleg și le spun. N-am depins de ei, am câștigat meciul nostru cu Dejul, de pe teren propriu și asta a fost promovarea noastră”, a replicat, vădit nemulțumit, antrenorul gălățenilor, care  nu știe dacă va fi primit sau nu cu ostilitate în Copou. „Nici nu m-am gândit la lucrul acesta. E posibil să fie o atmosferă ostilă, e posibil să nu fie așa... am și prieteni, am și dușmani, asta e situația!”, a precizat Dorinel.

Arbitrul Istvan Kovacs, care va conduce la centru meciul Poli Iaşi - Oţelul Galaţi, care va avea loc astăzi, de la ora 18.00, în etapa a XV-a din SuperLiga, va fi ajutat de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. În Camera VAR se vor afla Marcel Bîrsan şi Mircea Orbuleţ.

Daniel LEONTE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
VIDEO Iga Swiatek, campioană la WTA Roma în fața Arynei Sabalenka - Al patrulea titlu din acest an
18/05/2024 22:14

 Lidera mondială Iga Swiatek a cucerit pentru a treia oară trofeul turneului de categorie „WTA 1000” de la Roma, după ce a invins-o in finală pe Aryna Sabalenka (2 WTA), scor 6-2, 6-3. A ...

Florin Talpan intervine după ce FCSB a anunțat că va juca din nou pe stadionul Steaua: “Nu au ce căuta în Ghencea!”
18/05/2024 20:57

Florin Talpan, nou atac impotriva FCSB-ului! Juristul de la CSA Steaua oferă un nou mesaj pentru echipa lui Gigi Becali: „Nu au ce căuta in Ghencea” Florin Talpan, a atacat din nou gruparea patronată de ...

 Final pe muchie de cuțit în SuperLiga
18/05/2024 06:00

FC Botosani a ratat, aseară, o sansă uriasă de a transa barajul rămanerii/accederii in SuperLiga. Desi toată lumea ii vedea favoriti pe fotbalistii moldoveni, acestia s-au chinuit teribil cu ocupanta locul ...

VIDEO SuperLiga: Victorie la limită pentru FC Botoșani, în prima manșă a barajului
17/05/2024 23:19

 FC Botosani a invins vineri la limită CS Mioveni, scor 1-0, in prima mansă a barajului de mentinere / promovare in SuperLiga, cu un gol venit in minutele de prelungire ale partidei.  FC Botosani ...

Trofeul Clarins: Gabriela Ruse, în semifinale după o victorie categorică – Duel cu principala favorită
17/05/2024 21:59

 Gabriela Ruse a reusit vineri calificarea in semifinalele Trofeului Clarins (competitie de categorie WTA 125), după un succes categoric in fata frantuzoaicei Alize Cornet (99 WTA), scor 6-1, 6-2. Gabr ...

Echipa națională: Edi Iordănescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele amicale înainte de Euro 2024
17/05/2024 19:44

 Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat lista preliminară cu jucători din străinătate in vederea celor două jocuri de pregătire rămase de disputat inaintea participării la Campionatul Europea ...

CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine conform hotărârii Curţii de Apel
17/05/2024 15:59

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care şi-l dispută cu gruparea FCSB, ii aparţine conform motivării primite, vineri, din partea C ...

Vineri se joacă primul meci al barajului pentru menținerea/promovarea în primă ligă
17/05/2024 06:43

FC Botosani si CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru mentinerea/promovarea in prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo si ...

Un sfârșit de săptămână captivant în SuperLiga!
17/05/2024 06:15

În timp ce Politehnica Iasi – scăpată miraculos de retrogradare, in ultima partidă a play-out-ului, se chinuie să-si drămăluiască sărăcia in asa fel incat să nu-i piardă măcar pe jucăto ...

Cupa României numai cu jucători români
16/05/2024 06:48

După multi ani, o echipa de Liga a doua a castigat Cupa Romaniei. După multi ani, la Hunedoara renaste un centru fotbalistic care reia entuziasmul epocii Lucescu, cel care a lansat o generatie si un model. S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei