Când începe programul Rabla Local. Șoferii pot primi 3.000 de lei fără să fie obligați să-și cumpere mașină nouă

auto  654

Dimensiune font:

| 28-07-2023 19:28

 Ministrul mediului, Mircea Fechet a declarat la Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului ”Reciclăm în România”, că începând de luni, 31 iulie, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local.

Bugetul programului este de 240 de milioane de lei, iar obiectivul angajat prin PNRR este ca în următorii trei ani peste 250.000 de autovehicule cu vechimea de peste 15 ani să iasă din circulaţie, prin valorificare.

”Sunt convins că interesul cetăţenilor în de a-şi casa un autovehicul mai vechi de 15 ani, fără a avea obligaţia de a achiziţiona un autovehicul nou în schimb, va fi unul extrem de mare, la fel ca în cazul celorlalte programe de reînnoire a parcului auto pe care le derulăm prin Administraţia Fondului pentru Mediu”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Ministrul a mai specificat că peste 500 de primării sunt înscrie în programul Rabla Local şi că fiecare român care va aplica la program va primi 3.000 de lei în schimbul casării autovehicululi vechi.

”Proprietarii de maşini vor primi 3.000 lei în schimbul casării unui autovehicul vechi şi poluant. Din suma de 3.000 lei, 2.400 lei sunt alocaţi din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuţi din bugetul local)”, a subliniat Mircea Fechet.

Timpul de înscriere în programul Rabla Local este limitat, până la 31 august 2023, ora 16:30.

La evenimentul ”Reciclăm în România”, organizat de Ministerul Mediului pentru regiunea de Vest, a participat inclusiv Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. 

“Nu mai e timp de pierdut, întoarcerea la natura este fundamentală, deoarece altfel natura se întoarce împotriva noastră. Vă felicit pentru această campanie, absolut esenţială, este bună partea de educaţie, de conştientizare, de comunicare”, a declarat Emil Boc.

”Acum două zile am lansat Planul de Acţiune Climatică şi avem un buget alocat de 6 miliarde euro până în 2030. Aflat în dezbatere publică, acesta are o componentă de management al deşeurilor care ocupă un loc extrem de important, alături de transporturi, industrie. De asemenea, responsabilitatea verde sustenabilă este foarte importantă, trebuie să încurajăm şi să susţinem firmele care produc materiale ecologice”, a continuat acesta.

”Refuză, redu, refoloseşte, reciclează – sunt cei patru R după care trebuie să ne ghidăm şi să trăim” a declarat Emil Boc, primarul muncipiului Cluj-Napoca.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
bancul zilei

05:46

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum trebuie să circule șoferii într-un giratoriu cu 2 sau mai multe benzi pentru a nu încălca legea
27/04/2024 22:35

 Romania e tara cu cele mai multe accidente mortale din UE. Pe langă infrastructura deficitară, o mare parte din vină apartine, insă, soferilor. De exemplu, la mai bine de 1 an de la schimbarea legii, ...

VIDEO Trenul metropolitan Iași – varianta 2024: care sunt traseele și câți bani sunt necesari
27/04/2024 19:10

 Primăria va finanta cu 8,5 milioane lei intocmirea unui studiu de fezabilitate pentru infiintarea trenului metropolitan la Iasi: o promisiune similară a fost si in campania electorală&nb ...

Auto China 2024: JAC prezintă cele mai noi modele la Beijing
26/04/2024 16:03

 Pe 25 aprilie a inceput, la Beijing, Auto China 2024, cel mai mare eveniment de profil din tară si unul dintre cele mai importante la nivel global. Peste 700 de expozanti sunt prezenti si peste 60.000 de ...

Știi care e distanţa maximă până la care pistolul radar îi „vede” pe şoferii vitezomani?
21/04/2024 13:25

 Poliţia Romană are in dotare peste o sută de pistoale radar Tru Cam, care ii pot intercepta pe şoferii vitezomani in baza unei tehnologii complexe şi nu numai din faţă, ci şi din spate.   & ...

UE interzice vânzarea motorinei în statele membre. A fost anunțată data limită pentru mașinile care folosesc acest combustibil
20/04/2024 15:57

Uniunea Europeană impune reguli extrem de dure! Usor, usor, combustibilii traditionali precum motorina si benzina vo fi interzisi. Deja, un calendar in această privintă a fost stabilit. Traditionalii co ...

Un motociclist a fost prins când ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de București, anunță Poliția Constanța
13/04/2024 21:03

 Un motociclist a fost prins cand ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de Bucuresti, anuntă Politia Constanta. Motociclistul a fost depistat de politistii rutieri pe DN ...

Formula 1: Schimbări în calendarul din 2025 - Unde va debuta sezonul următor
12/04/2024 17:57

 ​Vineri a fost dezvăluit calendarul competitional pentru anul 2025 din Formula 1, iar surpriza vine in ceea ce priveste locul de debut al următorului sezon din Marele Circ. Formula 1  Sezon ...

Waze  noi funcții importante. Toți șoferii trebuie să știe de ele
12/04/2024 13:29

Waze, aplicatia de navigare apreciată de soferi din intreaga lume pentru functiile sale inovatoare si alertele utile in timp real, anuntă lansarea unui set de actualizări menite să imbunătătească si mai ...

Reguli noi de eliberare a permisului de conducere. În ce condiții poate fi obținut online
06/04/2024 14:01

Ministerul Afacerilor Interne a pus in dezbatere publică un proiect de ordin de ministru prin care este inlocuit un ordin similar din 2013 privind conditiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă v ...

Un număr foarte mare de automobile BMW, rechemate în service
01/04/2024 12:20

 Un număr foarte mare de automobile BMW vor fi rechemate in service pentru remedierea unei posibile defectiuni a sistemului de recirculare a gazelor arse. Eroarea de functionare poate conduce la efecte se ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei