ford-craiova-zf

Dimensiune font:

Concedieri în masă la un gigant auto, care operează şi în România. Motivul din spatele deciziei

| 20-05-2019 17:39

Ford Motor a anunţat, luni, că va reduce aproximativ 10% din forţa de muncă la nivel global, până la sfârşitul lunii august. Mişcarea face parte dintr-un proces amplu de restructurare, ce va asigura economii anuale de 600 de milioane de dolari pentru producătorul american, informează Reuters.

 

 Directorul executiv al Ford, Jim Hackett, a transmis printr-un e-mail adresat angajaţilor că restructurările includ atât achiziţii facultative, cât şi disponibilizări, iar un purtător de cuvânt a adăugat că acestea vor avea efecte inclusiv asupra locurilor de muncă. Aproximativ 2.300 de persoane, dintre cele 7.000 afectate, sunt angajate în Statele Unite, a menţionat acesta.
În cadrul restructurărilor, Hackett a afirmat că vor fi reduse aproximativ 20% dintre posturile managerilor de nivel superior, într-o mişcare menită, de asemenea, să reducă birocraţia şi să asigure rapiditate şi eficienţă în adoptarea deciziilor.

„Pentru a reuşi în această industrie competitivă şi pentru ca Ford să fie una dintre companiile câştigătoare în contexul unui viitor aflat în continuă schimbare, este necesară o reducere a birocraţiei, rapiditatea proceselor decizionale, concentrarea asupra muncii calitative şi reducerea costurilor”, a mai scris Hackett în e-mail. Notificarea angajaţilor afectaţi din regiunea Americii de Nord va începe marţi, urmând a fi finalizată până la 24 mai, a adăugat acesta.

Lucrările de restructurare vor continua în Europa, China şi America de Sud şi se aşteaptă să fie finalizate până la sfârşitul lunii august. Ford are o fabrică şi la Craiova, în România, unde, în 2017, erau angajate aproximativ 4.000 de persoane. MEDIAFAX.RO

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. HYDRAMOLD S.R.L. IAŞI, cu sediul social în Mun. Iaşi, str. Calea-Chişinăului, nr.29, corp C43/4, parţial, jud. Iaşi, CUI : RO1966633; Nr. de înregistrare la O.R.C. J22/1247/1991, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 02.10.2019, ora 12.00, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.*) Activ 3 - AUTOUTILITARĂ MARCA RENAULT, FURGON, 2006, 2,5 TDI, 99 CP - 4.792,00 lei Activ 5 - STIVUITOR MANUAL SDJ 1000 - 640,00 lei Activ 6 - Imobilizări Necorporale. Instalaţii Tehnice. Prototipuri. Mobilier, Aparatură, Birotică - 40.968,00 lei Activ 7 - Programe şi Aplicaţii Web. Echipamente IT - 21.624,00 lei Activ 8 - Agregat de probat pompe de adâncime - 2.168,00 lei Activ 9 - Ancoră hidraulică (presiune 260 bari) - 2.400,00 lei Activ 10 - Cheie hidraulică 100 dan*m modernizată - 656,00 lei Activ 11 - Cheie hidraulică 1500 daNxm modernizată - 2.088,00 lei Activ 12 - Cheie hidraulică 350 dan”m modernizată - 2.064,00 lei Activ 13 - Echipament de tensionare/detensionare TENSRELAX - 43.152,00 lei Activ 14 - Echipament mobil pentru asamblări filetate - 44.128,00 lei Activ 15 - Echipament spate UEMA - 6.440,00 lei Activ 16 - Presă rabatabilă de 400 tf - 19.200,00 lei Activ 17 - Stand probat grup combinat acţionare (mb telecom) STH-21 - 86.624,00 lei Activ 18 - Stand probat prevenitoare - 2.872,00 lei Activ 19 - Unitate de acţionare hidraulică UAH.700 - 4.336,00 lei Activ 20 - Stand pentru montat cilindri hidraulici - 2.856,00 lei Activ 21 - Stand pentru probat pompe manuale - 4.480,00 lei Activ 22 - Traductor combinat de turaţie, cuplu şi putere - 2.544,00 lei * Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 01.10.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel. 0232/243864, 0751083082, fax: 0232/212231, email: vanzari@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Americanii au testat un aparat nemaiîntâlnit. Construit de Boeing VIDEO
21/09/2019 19:33

 În statul american Illinois a avut a decolat pentru prima dată o dronă de alimentare in aer. Boeing MQ-25 Stingray s-a desprins de la sol, s-a ridicat in aer si, după două ore, a aterizat lin si ...

BMW plănuieşte să concedieze până la 6.000 de persoane în următorii trei ani
21/09/2019 11:30

 Planul va fi făcut public in luna decembrie, iar cea mai mare parte a disponibilizărilor ar urma să fie făcute la sediul central al companiei din Munchen in cadrul, potrivit publicaţiei săptămanale ...

Motivele pentru care tinerii eșuează la examenul auto
21/09/2019 10:03

 Cercetarea făcută de Hippo Leasing relatează motive clare pentru care, in special, tinerii esuează la examenul auto. În topul listei sunt conditiile de sigurantă, ceea ce provoacă lipsa de con ...

VIDEO- ACCIDENTE AUTO
20/09/2019 10:48
Studiu: Majoritatea masinilor second-hand vandute in Romania au mai mult de 3 daune in istoric
19/09/2019 12:06

    In Romania inca se vand masini cu daune majore, intrucat majoritatea romanilor se limiteaza la verificarea kilometrajului si daca acesta se confirma nu trec mai departe la verificari tehnice sau ...

Mașina din curte te poate arde la buzunar. Amendă uriașă
16/09/2019 14:48

 Conform unei hotărari a Curtii de Justitie a Uniunii Europene din anul 2018, toate masinile inmatriculate trebuie să aibă incheiată asigurarea obligatorie RCA, lucru care oricum este prevăzută ...

  POLIŢIŞTII LOCALI NU MAI AU  NICI O PUTERE IN TRAFIC. VEZI DE CE?
16/09/2019 12:00

 Mare atenţie, şoferi! Poliţiştii locali nu au dreptul să vă oprească in trafic şi să vă sancţioneze. Aceasta este doar treaba poliţiştilor de la Rutieră, iar dacă agenţii locali incearcă ...

Clever lansează serviciile de ridesharing la Iași și Cluj. Cât pot caștiga șoferii
15/09/2019 14:38

  Uber va concura cu CleverGo la Iasi si Cluj, unde compania isi extinde serviciul de ridesharing. Serviciul de transport alternativ CleverGo ajunge in alte două mari orase din tară, in c ...

Cod Rutier 2019: Poți fi oprit de polițiștii de la Rutieră fără motiv? Ce spune legea despre șoferi și drepturile lor
14/09/2019 09:14

  Cod Rutier 2019: Cum poti fi oprit de politia de Rutieră fără motiv? Ce spun drepturile soferului?   Veste bună pentru soferi! În sfarsit ceva care să fie si in ...