E alertă maximă printre cei care dețin o mașină Ford: 39.000 de modele ar putea lua foc; în total 350.000 de vehicule au fost chemate la dealeri

auto  download

Dimensiune font:

| 20-05-2022 11:06

 Ford le cere proprietarilor a 350.000 de vehicule din SUA să le ducă la dealeri pentru reparaţii, în cadrul a trei campanii de rechemări, iar dintre acestea aproximativ 39.000 trebuie parcate în aer liber din cauza riscului ca motoarele să ia foc, transmite Reuters, informează News.ro. 

Potrivit unor documente publicate joi, Ford afirmă că nu ştie ce provoacă incendiile la unele SUV-uri Ford Expedition şi Lincoln Navigator din 2021. 

 

Dar compania spune că incendiile pot avea loc chiar şi atunci când motoarele sunt oprite. Ford are informaţii despre 16 incendii produse sub capotă, 14 fiind vehicule ale companiei de închiriere. O persoană a fost arsă.

Compania recomandă ca SUV-urile să fie parcate în aer liber şi departe de clădiri.

Până acum, Ford nu a dezvoltat o reparaţie pentru incendii, care par să înceapă în partea din spate a compartimentului motorului, pe partea pasagerului.

Din cele 16 incendii, 12 s-au produs în timp ce motoarele SUV-urilor erau oprite, a spus Ford într-un comunicat.

Compania spune că nu are informaţii despre extinderea incendiilor la vreo clădire. Ford nu recomandă proprietarilor să nu mai conducă SUV-urile, deşi cei care ar trebui să urmeze instrucţiunile privind parcarea în aer liber ar trebui să-şi contacteze dealerul sau compania.

Ford tratează rechemarea ca fiind urgentă şi va folosi aplicaţii şi e-mailul pentru a notifica clienţii, de îndată ce va elabora o listă de proprietari şi adrese de vehicule.

”Lucrăm non-stop pentru a determina cauza principală a acestei probleme şi remedierea ulterioară, astfel încât clienţii să poată continua să se bucure de utilizarea vehiculelor lor”, a declarat Jeffrey Marentic, director general pentru vehiculelor de pasageri Ford, într-un comunicat.

Ford a început să investigheze informaţiile despre incendii pe 24 martie.

Incendiile par să fie limitate la SUV-urile construite între 1 decembrie 2020 şi 30 aprilie 2021. Compania spune că nu are informaţii de incendii la vehiculele construite înainte sau după acele date.

De asemenea, producătorul auto recheamă aproximativ 310.000 de camionete grele, deoarece airbagul şoferului s-ar putea să nu se umfle în caz de accident. Rechemarea acoperă unele camioane F-250, 350, 450 şi 550 din 2016.

Praful poate pătrunde în cablurile airbag-ului din volan, deconectând curentul electric.

Dealerii vor înlocui cablurile de la volan. Proprietarii vor fi anunţaţi prin poştă începând cu 5 iulie.

Compania mai recheamă 464 de SUV-uri Mustang Mach-E electrice din 2021. O problemă de software poate cauza acceleraţii, deceleraţii neintenţionate sau o pierdere a puterii de transmisie la vehiculele cu tracţiune integrală.

Ford spune în documente publicate joi de Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi că este posibil ca computerul de control al grupului de propulsie să nu detecteze o eroare de software. Problema va fi rezolvată de dealeri sau printr-o actualizare online a software-ului. Proprietarii vor fi anunţaţi printr-o scrisoare în jurul datei de 30 mai.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Vești importante pentru șoferii români! la înregistrare, vehiculele vor primi plăcuțe cu un singur număr de înregistrare
23/09/2023 13:07

  A devenit oficial! Noi schimbări majore in Codul Rutier.  Proiectul a fost aprobat, Hotărarea de Guvern a fost publicată in Monitorul Oficial, ceea ce inseamnă că noile preveder ...

Amenzi de până la 50.000 lei pentru șoferi- În ce condiții poate aplica Poliția aceste sancțiuni
23/09/2023 11:36

Nouă amendă pentru soferi! Ministerul Finantelor a publicat un proiect de lege care prevede o nouă amendă uriasă pentru soferi. Guvernul propune introducerea unui nou sistem de urmărire a transporturilor ...

Mii de avioane sunt în pericol: o companie a vândut piese neverificate și cu acte false
21/09/2023 13:28

 Producătorul de motoare cu reacţie CFM International a declarat miercuri că mii de componente pentru motoare de avioane ar fi putut fi vandute cu documente false de către un distribuitor britanic, in ...

România celor 1.000 km de autostradă. Care este stadiul actual al lucrărilor pe cele 11 tronsoane neterminate
18/09/2023 21:41

 Romania va atinge borna de 1.000 km de autostrăzi si drumuri expres după inaugurarea unui lot de 13 km din Autostrada Transilvania A3. Sectiunea Suplacu de Barcău – Nusfalău, intre judetele Orad ...

Aproape 1,8 milioane de români nu vor mai putea ieși cu mașina din țară, din decembrie. Măsura de care trebuie să ştie toţi şoferii
17/09/2023 11:20

Contractele de asigurare emise de Euroins răman valabile, potrivit legii, pană la data de 7 decembrie 2023, anuntă Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA). Chiar dacă Euroins se află acum in procedură ...

Lovitură dură pentru șoferii români! Se vor da amenzi usturătoare
17/09/2023 10:25

Informatii esentiale! Soferii vor primi amenzi usturătoare dacă isi parchează masinile pe trotuarul din fata casei. Parcarea masinii incepe să fie o problemă mare si pentu cei care locuiesc la casă, nu ...

Când mașina ta îți urmărește viața sexuală. Producătorii auto colectează date despre clienți fără acordul acestora
16/09/2023 21:35

          O nouă analiză a producătorilor de autovehicule a stabilit că masinile filmează, inregistrează si urmăres ...

  Amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau câinele în mașină. Când te sancționează poliția?
16/09/2023 14:17

Atentie cand aveti in masină un animal de companie, pentru că, in anumite situatii, politia de poate sanctiona cu amendă de aproape 3.000 de lei, dacă circuli cu pisica sau cainele in masină. Codul Ruti ...

 De ce este importantă calitatea anvelopelor?
15/09/2023 10:25

 De ce este importantă calitatea anvelopelor? Răspunsul la intrebarea din titlul acestui articol pare evident: pentru că anvelopele de calitate sunt mai sigure. Cu toate acestea, anvelopele nu par ...

FOTO | Dacia va lansa 'mini Duster': Este primul SUV românesc din 'Segmentul B'
13/09/2023 19:51

  Dacia pregăteste lansarea unui viitor model, care este planificat să ocupe un loc intre Sandero Stepway si SUV-ul Duster in gama lor de vehicule. Această veste a fost comunicată direct de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei