Autostrada Bacău - Pașcani va costa 1,27 miliarde euro

autostrada a 7

Dimensiune font:

| 25-05-2022 12:06

 * traseul va fi prin județele Bacău, Neamț și Iași și va traversa 17 unități administrativ-teritoriale, 5 din județul Iași * porțiunea din A7 de la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă la finanțare prin PNRR, însă condiția esențială este ca proiectele să fie finalizate până în 2026

 Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră din regiunea Moldovei, aceasta urmând a prelua traficul pe ruta unde se înregistrează cele mai mari valori din regiune. Conform documentației, autostrada A7 va avea o distanță de 440 de kilometri pe traseul Ploiești - Siret. Porțiunea de la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare Programul Național de Reziliență și Redresare, însă condiția esențială este ca proiectele să fie finalizate până în 2026.

În momentul de față, doar o singură secțiune este deschisă, un traseu de 16,27 de kilometri din Centura Bacăului, care se suprapune cu traseul autostrăzii A7. Contractul pentru întreg traseul Centurii Bacău, de 30,70 kilometri, a fost semnat cu asocierea Spedition - UMB SRL - Tehnostrade SRL în luna august 2018, contract cu o valoare de 668.330.294,63 lei. Tronsonul Bacău - Pașcani va avea o lungime de 77,3 km, 112 poduri, pasaje, viaducte și structuri casetate, nouă noduri rutiere, vor exista drumuri de întreținere pe stânga și pe dreapta, pe toată lungimea autostrăzii cu o lățime de 3,5 m, vor fi parcări de scurtă durată, spații pentru încărcarea autoturismelor electrice și perdele forestiere cu rol anti-înzăpezire pe aproximativ 140 de hectare.

Autoritățile estimează că A7 Bacău - Pașcani va costa aproximativ 1,27 de miliarde de euro. Traseul autostrăzii va fi prin județele Bacău, Neamț și Iași, și va traversa următoarele unități administrativ teritoriale: Săucești, Itești, Berești-Bistrița, Filipești (Bacău), Moldoveni, Secuieni, Horia, Trifești, Dulcești, Cordun, Săbăoani, Gherăești (Neamț), Mircești, Hălăucești, Mogoșești – Siret, Stolniceni – Prăjescu, Pașcani (Iași). „Tronsonul Bacău - Pașcani este într-o fază mai avansată. Aici lucrează firma Acciona, în perioada următoare se așteaptă finalizarea caietului de sarcini și la începutul lunii iunie vom avea licitație”, a declarat Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transportului.

De la Bacău la Pașcani va fi realizat și nodul rapid de tip turbion cu viitoarea autostradă A8.

Termene decalate

Tronsonul Ploiești - Buzău este împărțit în trei: Lot 1 Dumbrava (A3) - Mizil cu o distanță de 21 de kilometri, Lot 2 Mizil - Pietroasele, cu o distanță de 28,35km, iar Lotul 3 Pietroasele - Buzau, cu o distanță de 13,90km. Primele tronsoane, de la Ploiești (A3/Dumbrava) la Buzău au fost scoase la licitație încă din luna iunie 2021.  „În momentul de față așteptăm decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor în legătură cu contestațiile depuse. Dacă decizia este pozitivă, adică de respingere, atunci lotul 1 va trece în etapa următoare, cea de pregătire a semnării contractului. Pe lotul 2, CNSC a respins contestațiile și în acest moment, se pregătește semnarea contractului. Undeva pe la sfârșitul lunii mai se va întâmpla acest lucru. Pe lotul 3 de pe același tronson, adică ultimul lot până la Buzău aici situația este mai complicată pentru că toți ofertanții au depus contestații de la Curtea de Apel București și așteptăm. Este dat un termen de 25.05.2022 și așteptăm decizia după acest termen”, a mai spus Cătălin Urtoi.

Tronsonul Buzău - Focșani are o lungime de 82,44 de kilometri și este dispus pe patru loturi: Lot 1 Buzău - Vadu Pasii, 4,60 de kilometri, Lot 2 Vadu Pasii - Râmnicu Sărat, 30,80 de kilometri, Lot 3 Râmnicu Sărat - Mândrești, 36,10 kilometri și Lot 4 Mândrești - Focșani Nord, 10,94 de kilometri. „Pentru acest tronson s-a finalizat depunerea ofertelor pe 20 mai. Ca măsură foarte bună care s-a luat, nu avem doar o comisie de evaluare, acum sunt două. Au fost împărțite loturile pentru a merge mai rapid această evaluare. Așteptăm decizia comisiilor. Să sperăm că în 30 de zile maxim vom avea câștigătorii stabiliți”, a mai spus consilierul.  

La tronsonul de la Focșani la Bacău, (96,05 km) proiectantul Consitrans încă lucrează la proiectul tehnic. „Din punctul de vedere al studiului de fezabilitate acesta este finalizat. Chiar mi-au transmis cei de la CNAIR că SF este ok și va înaintat. Pe partea de proiectare mai sunt ceva completări, mă refer la partea tehnică a proiectului. Se dorește ca pe sfârșitul lunii iulie, începutul lui august aici să avem toate avizele obținute pentru ca acest lot să intre în licitații”, a conchis Cătălin Urtoi. Ruxandra CAȘU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extragerea cheagului
04/05/2024 21:47

Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sambătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj la SCJU Suceava, pentru extrage ...

Pastorala de Paști a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - „Prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat”
04/05/2024 17:31

Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor: har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel ...

Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț din Suceava. Există riscul ca focul să se extindă
04/05/2024 16:37

Un incendiu puternic a izbucnit, in urmă cu putin timp, langă Mănăstirea Voronet din orasul Gura Humorului, in judetul Suceava. O casă aflată la doar cateva sute de metri de biserică a luat foc. Din cau ...

MOTIVARE Doctorița din Suceava condamnată cu suspendare după ce a luat mită vrea ca denunțătorii ei să fie pedepsiți
04/05/2024 15:12

Fosta sefă a Sectiei Oncologie a Spitalului Judetean Suceava Anca Ababneh Dumitrovici, care a recunoscut că a primit mită de 280 de ori in mai putin de o lună, a depus o plangere penală impotriva rudelor p ...

Lumină de la Ierusalim și concurs de ciocnit ouă, de Paște, la Suceava
04/05/2024 10:43

Gheorghe Flutur, presedintele Consiliului Judetean Suceava, le-a transmis celor ce vin in Bucovina invitatia de a participa duminică, 5 mai, in prima zi de Pasti, la traditionalele concerte organizate in perio ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
04/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Locotenent-colonel în sutană. Misiune specială în Kosovo, de Paşti, pentru un ofițer al Armatei Române
03/05/2024 16:19

Dumitru Bighiu este preot militar in cadrul Bazei 3 Logistică „Zargidava“ din Roman, judeţul Neamţ şi are gradul de locotent-colonel. Cea mai recentă misiune a insemnat trimiterea in Kosovo. Ofiţerul ...

Razii ale Poliției pe lacul de acumulare de la Bicaz. Au fost găsite mai multe construcții lacustre ilegale
03/05/2024 16:11

In judeţul Neamţ, lacul de acumulare de la Bicaz este locul ideal pentru amplasarea unor construcţii lacustre, luciul de apă fiind căutat şi de pescari. Numai că, unii fac aceste lucruri in mod ilegal. ...

Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei