Băncile și-au înșelat clienții la calcularea ratelor: ANPC a dat amenzi

29

Dimensiune font:

| 16-05-2023 13:19

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a identificat practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor la 11 bănci de pe piaţa locală, acestea fiind sancţionate cu 550.000 de lei, iar pentru a putea restabili echilibrul contractual s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare, a declarat pentru Agerpres directorul general al ANPC, Paul Anghel.

„ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, 25% principal şi 75% dobândă. Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă. Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, a precizat Anghel.

Potrivit sursei citate, această măsură va permite consumatorilor medii să beneficieze de egalitatea dintre părţile contractului, dar va asigura şi echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înşelător.

Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

ANPC a realizat o serie de verificări ale modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu şi lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum şi dacă elementele prevăzute în condiţiile contractuale respectă drepturile consumatorilor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

c. amza

May 16, 2023

faptele acestor banci se incadreaza la art. 236 cod penal (abuz de incredere) si art. 242 (inselaciunea). daca un om simplu e condamnat penal pentru astfel de fapte, de ce bancile si functionarii lor au alt tratament?

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
800 de foști parlamentari primesc pensie specială. Oamenii de rând nu pot cuprinde cu mintea sumele care le intră impostorilor în conturi
11/05/2024 07:16

In timp ce multi pensionari spun că pensia nu le ajunge nici pentru mancare, peste 800 de fosti parlamentari sunt speciali. Numărul lor va creste, chiar dacă indemnizatia a fost eliminată de CCR. Mai exact ...

Pensionarii militari protestează la București
09/05/2024 13:18

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atat pensionari militari, cat şi poliţişti aflaţi in pragul varstei de pensionare - anunţă că nemu ...

Profesorul Coșea îi desființează pe mincinoșii din PSD: Nu va exista o creștere reală a pensiilor!
09/05/2024 01:01

Noua lege a pensiilor prevede si o a doua recalculare a pensiilor, care va fi mult mai importantă decat recalcularea care se incheie in septembrie 2024. Intrebat ce părere are despre noua lege a pensiilor, e ...

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe riscă să ajungă după gratii. Ce presupune legea intrată în vigoare
09/05/2024 00:58

În tara in care incă se petrec numeroase abuzuri in grădinite si scoli, apare in sfarsit o completare a legii pentru protectia copilului, care interzice pedepsele corporale si umilirea celor mici. Sunt ...

Arde o groapă de gunoi de la Galați
08/05/2024 13:27

Incendiul cu degajări de fum se manifestă in continuare la groapa de gunoi a municipiului Galati, in zona Tirighina. Pompierii gălăteni intervin incă de ieri, insă situatia din teren impune prezenta aces ...

Dezastru ecologic la Vama Veche după minivacanță: Plaja transformată în groapă de gunoi
06/05/2024 20:08

Imaginea idilică a statiunii Vama Veche s-a transformat rapid intr-un cosmar ecologic după minivacanta de primăvară. Petrecăretii care au invadat plaja au lăsat in urmă un peisaj dezolant, acoperind nisi ...

Nou record negativ: Consumul de energie electrică a scăzut la minime istorice de Paște
06/05/2024 16:14

Consumul national de energie electrică din retele a inregistrat o scădere spectaculoasă duminică după-amiază, in ziua de Paste, coborand sub pragul incredibil de 3.000 MW, conform datelor furnizate de Tra ...

România are 4.748.274 de pensionari
05/05/2024 13:38

Un număr de 4.748.274 de pensionari era inregistrat in aprilie 2024 in Romania, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.248 de lei, conform datelor centraliza ...

5 mai, Ziua Mamei
05/05/2024 10:00

La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, in Romania, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită in anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia in fiecare an, in prima dumin ...

Vama Veche s-a umplut de droguri
05/05/2024 09:45

Litoralul este locul preferat de tineri pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşti. Staţiunile Mamaia şi Vama Veche sunt de departe cele mai frecventate. Din păcate, tot in aceste zone, mai mulţi petrecăreţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei