Bani cu nemiluita de la Primărie pentru proiectele organizaţiilor non-profit

2proiecte ong

Dimensiune font:

| 09-03-2022 08:00

Anul acesta, suma totală alocată de la bugetul local este de 2.485.000 lei, defalcată pe patru domenii: cultură, tineret, guvernare transparentă şi participativă, social-sănătate-educaţie-mediu şi cultură scrisă

În baza Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general și a Legii privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003, Primăria Iaşi  a lansat programului municipal de finanțare a proiectelor societății civile. Anul acesta, suma totală alocată programului, de la bugetul local, este de 2.485.000 lei, banii urmând a fi repartizaţi după o singură sesiune de selecție a proiectelor. Potrivit oficialilor Primăriei, sunt cinci domenii eligibile: domeniul cultural - 1.000.000 lei, domeniul tineret - 385.000 lei, domeniul guvernare transparentă şi participativă - 200.000 lei şi domeniul social-sănătate-educaţie-mediu - 800.000 lei (din care 600.000 lei pentru proiecte sociale, sănătate si mediu şi 200.000 lei pentru încurajarea activității sportive prin proiecte educaționale) şi domeniul culturii scrise - 100.000 lei.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească solicitanţii

Cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 10% din valoarea totală a bugetului proiectului (40% în cazul proiectelor din zona culturii scrise), iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanţării pe fiecare domeniu în parte. Sunt consideraţi beneficiari direcți organizaţii neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunităţii locale și care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul referitor la finanţarea proiectelor societăţii civile din Iaşi în baza Legii

350/2005. Propunerile de proiect se vor depune la sediul Primăriei Municipiului Iași, din B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, sau vor fi trimise prin poștă, la aceeași adresă.

Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este data de 20 aprilie 2022, ora 16.00. Perioada orientativă de selecţie şi de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 26 aprilie - 31 mai 2022. Durata de implementare a proiectelor anuale va fi până la data de 15 noiembrie 2022. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic
18/05/2024 00:13

Rusia a plasat Romania pe un fel de “listă neagră”, aceea a tărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicand precis si ce fel de arme a primit Ucraina din partea membrilor NATO, cu toate că n ...

Tot mai mulți traficanți de droguri au căzut în plasa procurorilor DIICOT
18/05/2024 00:10

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Neamt au dispus, ieri, retinerea a patru inculpati. Ei sunt cercetati pentru săvarsi ...

FC Botoșani - CS Mioveni 1-0. Aldair a dat lovitura în prelungiri! Moldovenii, avantaj minim pentru retur
17/05/2024 22:37

FC Botosani a invins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, intr-un meci care a putut fi văzut la Digi Sport 1, in turul barajului de mentinere/promovare in SuperLiga. FC Botosani - CS Mioveni 1-0. Aldair a făcut difere ...

Câte arme precum cea cu care a fost împușcat premierul slovac sunt într-un mare oraș din România
17/05/2024 22:07

 Atentatul recent din Slovacia, in care un bărbat l-ar fi impuscat pe premier cu o armă cu bile, a pus pe ganduri autoritătile din Romania. În judetul Iasi există in prezent la populatie, inregis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei