BioShock 2 Review

BioShock 2 Review

Pe cât de mult îmi plac jocurile cu adevărat reuşite, pe atât de mult mă îngrozesc ştiind că acestea vor avea parte inevitabil de o continuare. Dacă primul a avut un succes răsunător e imposibil ca al doilea să nu fie la fel de bine primit, nu? Să ne înţelegem, nu e vorba neapărat de concept în sine, ci de faptul că în cazul unei continuări, obiectivele sunt de obicei 1) îmbunătăţirea sau păstrarea elementelor apreciate din predecesor, 2) introducerea unor idei noi care să nu distrugă reţeta şi întotdeauna 3) să aducă mai mulţi bani… dar nu neapărat în ordinea asta.

Se poate spune că sunt mai cinic decât prevede legea, dar în cazul lui BioShock 2, faptul că echipa care l-a creat a fost înlocuită cu un amalgam de producători chiar nu a fost un semn bun pentru mine (nu-mi aduc aminte să mai fi văzut până acum un titlu produs în colaborare de patru studiouri – cinci dacă-i socotim şi pe cei de la Arkane).

There’s something in the Sea

Cine a terminat primul Bioshock ştie că modelul Bouncer de Big Daddy este personajul emblematic al jocului. Da, vorbesc de costumul ăla umblător de scafandru cu un burghiu imens, care atunci când îl împuşti din greşeală şi vezi că i se înroşesc „ochii” te face să strigi disperat „NU, n-am vrut! IARTĂ-MĂĂĂĂĂ!”.

E, dacă în BioShock ai fost un aparent Joe Average picat din cer (la propriu) direct într-o metropolă subacvatică aflată în ruină numită Rapture, de data asta eşti Delta, un Big Daddy prototip din seria Alpha care este înviat într-o Vita Chamber la 8 ani după evenimentele din predecesor. Şi pe lângă faptul că poţi folosi plasmide, un lux cu care „urmaşii” tăi nu se pot lăuda, un alt lucru care te face unic este faptul că ai fost primul Big Daddy „legat” cu succes de o Surioară (Eleanor) pe care s-o protejezi. Surioară care acum s-a făcut mare şi îţi cere ajutorul prin intermediul unor mesaje telepatice.

8 ani însă au fost suficienţi pentru ca lucrurile să se schimbe sensibil în paradisul pierdut al lui Andrew Ryan. Splicerii, foştii rezidenţi ai oraşului care şi-au modificat atât de mult ADN-ul încât au luat-o razna, sunt mai periculoş ca oricând, iar drept răspuns, „the powers that be” au creat un nou model de Big Daddy, numit Rumbler, care să poată face faţă hienelor care vânează ADAM-ul strâns de Surioare. Mai mult, Rapture se află acum sub controlul Sofiei Lamb, o doamnă cu convingeri niţel mai comuniste altruiste şi vizibil diferite faţă de individualismul promovat cu ardoare de Andrew Ryan, convingeri care până la urmă au trimis-o direct în închisoare. Lucru care în mod ironic a avantajat-o până la urmă.

Pentru o populaţie trecută printr-un război civil extrem de brutal, noţiunea de „Familie” susţinută de Sofia Lamb şi transformată într-o veritabilă religie de către „părintele” Wales a reprezentat o schimbare fundamentală comparativ cu legea junglei adoptată de Andrew Ryan. De aceea, splicerii din BioShock 2 nu vor să te omoare doar fiindcă dependenţa de ADAM i-a transformat în monştri, ci şi pentru că te percep ca o ameninţare la adresa unei comunităţi care îi primeşte cu braţele deschise.

O altă diferenţă notabilă e că splicerii sunt mult mai diformi din cauza anilor de modificări genetice, majoritatea renunţând la măştile pe care le purtau în primul BioShock şi abandonând în acest fel şi ultima rămăşiţă de umanitate pe care o mai aveau. De aceea, Rapture este un loc mult mai sălbatic decât era când l-ai explorat prima oară, iar pentru a supravieţui vei avea nevoie de toate uneltele care îţi sunt oferite.

John Woo is in da house!

După cum spuneam, cu toate că eşti un Big Daddy poţi folosi şi plasmide. Asta puteai să faci şi-n primul BioShock, dar acum poţi folosi o plasmidă şi o armă în acelaşi timp, lucru care îţi uşurează vizibil munca în timpul luptelor. Oferta de Plasmide este în mare cam aceeaşi din primul BioShock, cu câteva schimbări subtile, în timp ce îmbunătăţirile pasive – Gene Tonics – se găsesc în număr mai mare, o parte dintre noutăţi axându-se pe modificarea burghiului din dotare.

Dacă tot suntem aici, mini-game-ul de hacking a fost schimbat din potrivirea unor ţevi într-un „quick time event” care nu mai îngheaţă totul în jurul tău când faci pe electronistul. De asemenea, vei primi bonusuri sub formă de muniţie, truse medicale, bani, damage îmbunătăţit pentru turele şi minicoptere™ sau o durată mai lungă a alarmelor împotriva splicerilor dacă nimereşti anumite zone speciale în timpul tentativei de hacking.

Arsenalul a suferit şi el nişte modificări: cheia franceză a fost înlocuită de burghiu, spear gun-ul a luat locul arbaletei (semănând foarte mult cu Stake Gun-ul din Painkiller), chemical thrower-ul a dispărut din schemă, dar ai primit în schimb un Remote Hacking Tool şi Rivet Gun-ul folosit de modelul Rosie de Big Daddy.

Pistolul, shotgun-ul şi mitraliera sunt din nou prezente la apel, doar că Tommy Gun-ul a fost înlocuit cu un model mai supărat. Camera folosită pentru studierea inamicilor a evoluat şi ea un pic, întrucât acum o să filmezi splicerii în loc să le faci poze, dar utilitatea ei a rămas neschimbată, oferind bonusuri şi Gene Tonics pe măsură ce ajungi să cunoşti cât mai bine un inamic, fie că e vorba de spliceri, Big Daddies sau sistemele de securitate.