BREAKING Începe judecata medicului Mircea Beuran! Tribunalul București a decis că rechizitoriul DNA este legal

00000   48644-10259338-5437

Dimensiune font:

| 03-07-2020 12:48

 Un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a decis că rechizitoriul întocmit de DNA este legal şi a dispus începerea judecăţii pe fond în cazul medicului Mircea Beuran, acuzat că a primit o mită de 10.000 de euro.

 "Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Beuran Mircea. În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 82/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpatul Beuran Mircea, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beuran Mircea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă, conform agerpres.ro.

De asemenea, instanţa a decis ca medicul să rămână sub control judiciar.

Pe 29 aprilie, Mircea Beuran, care îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' Bucureşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

 

 


Procurorii susţineau că, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor în dosar) bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF "Carol Davila".

''Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF 'Carol Davila' Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior'', precizau procurorii.

Iniţial, Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, însă Curtea de Apel Bucureşti a revocat această măsură şi a dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar.

"Fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (...) în propria 'piaţă de desfacere', ca sursă personală de venituri ilicite", se arăta în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti din luna februarie, prin care Beuran era plasat în arest la domiciliu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 3093/89/2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Total Media Radio - TV” S.R.L. Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Unirii nr. 14, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV/BUN, Valoare -Lei- 1., Echipament tehnologic, aparate de măsură şi control, mijloc de transport, mobilier, aparatură birotica 174.679. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scose la vânzare este cel de mai sus şi reprezintă 100% din valoarea de inventar, iar vânzarea se va efectua conform hotărârilor Adunării creditorilor din data de 23.07.2021, respectiv la cel mai bun preţ oferit. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 12.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv până la data de 09.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefon: 0335/566.035, 0744/291.653, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Rapoartele CIA, ultimele clipe ale lui Nicolae Ceaușescu și când a fost menționat pentru prima dată Ion Iliescu
18/05/2021 08:49

La mai bine de 30 de ani de la momentul Revolutiei decembriste, in presa internatională si nu numai, au apărut documente desecretizate ale CIA, in care se vorbeste, pe larg, despre ceea ce se intampla in Roma ...

România rămâne cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană
18/05/2021 08:13

Romania rămane cel mai mare producător de floarea-soarelui din Uniunea Europeană, ocupand primul loc şi in 2020 atat in ceea ce priveşte producţia, cu un total de 2,07 milioane de tone, cat şi la supra ...

Românii, pesimiști din cauza pandemiei și a banilor
14/01/2021 07:45

Romanii au inceput noul an cu o stare de pesimism in legătură cu situatia generală din tară, arată un sondaj realizat de Institutul Roman de Evaluare si Strategie (IRES). Potrivit datelor, romanii, chiar ...

Trei sferturi dintre români sunt de acord să ajute persoanele nevoiașe, de sărbători
16/12/2020 13:15

  Peste trei sferturi (76%) dintre persoanele intervievate in cadrul unui studiu realizat de World Vision International (WVI) la nivel global au declarat că este important ca anul acesta, de Crăciun, s ...

 Aproape 1,4 milioane de copii din România rabdă de foame
02/11/2020 12:10

  Potrivit unui comunicat transmis luni de SOS Satele Copiilor din Romania a lansat o campanie de strangere de fonduri, „Ajută copiii cei mai afectaţi de pandemie”, pentru a atrage atenţia ...

 VIDEO - 5 ani de la tragedia Colectiv
29/10/2020 15:06

  30 octombrie 2015, Romania avea să trăiască cea mai mare tragedie din istoria postdecembristă- Incendiul din clubul Colectiv. Ora 22.30 pe scenă urcă trupa Goodbye to Gravity. În timpul conc ...

VIDEO - Hărţuirea sexuală la locul de muncă persistă în industria divertismentului
28/10/2020 17:49

Hărţuirea sexuală la locul de muncă este o problemă persistentă in industria divertismentului, după 3 ani de cand mişcarea #MeToo a obţinut atenţia globală, arată un studiu realizat de Hollywood Com ...

Foc de armă într-un centru comercial din Voluntari. Un bărbat, căutat de polițiști
15/09/2020 16:14

Poliţiştii din Ilfov caută un bărbat care, marti, 15 septembrie, a tras cu un pistol in incinta societătii comerciale unde lucra. După focul de armă, bărbatul a fugit cu un autoturism. Biroul de presă ...

Copil torturat de mamă, live pe Facebook. Poliția s-a autosesizat și femeia este anchetată
14/09/2020 12:34

 Sute de oameni indignati de modul in care mama isi tratează copilul au scris mesaje de revoltă pe Facebook, după ce imaginile au fost făcute publice. Imaginile au fost postate de o tanără care a ...

ULTIMA ORĂ: Doi deținuți găsiți morți în celulă
14/09/2020 11:16

Unul dintre deţinuţi este din judeţul Giurgiu, iar celălalt din Bucureşti. Autoritătile desfăşoară cercetări la faţa locului pentru a stabili cum s-a intamplat incidentul. 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei