Căderea Schengen similară cu căderea regimului Iohannis: Guvernul Ciucă va pleca acasă

La 11 ani de la marele – ultimul cronologic – heirup național privind intrarea „categorică” a României în Schengen lucrurile se repetă identic în ceea ce privește entuziasmul politicienilor. Ca și în ceea ce privește lipsa de șanse. Paradoxal, însă, lecția lui 2011 ar fi trebuit să deschidă și un alt front de discuție, care lipsește deplin: demisia guvernului. După ratarea Schengen în 2011, guvernul Boc a căzut. Greu de crezut că guvernul Ciucă va rezista în condiții similare.

Puterea de atunci a încercat din primul moment să minimalizeze marele eșec al Schengen după ce, pe parcursul întregului an 2011, tot ea forțase inocularea ideii în mentalul colectiv a marelui succes.

Doar că lucrurile au evoluat altfel. Total diferit de planul guvernului Boc.

În chiar ziua eșecului, alianța care conduce azi România spre un eșec similar, PNL și PSD, a cerut oficial demisiile miniștrilor de Interne și Externe, Traian Igaș și Teodor Baconschi.

„PNL constată, din nou, că România nu dispune de sprijin la nivelul UE, amânarea unei decizii privind aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen fiind, în primul rând, un vot de blam pentru preşedinte şi diplomaţia românească. Ca urmare a amânării votului pe Schengen, se impune foarte clar asumarea responsabilităţii de către Guvern, dar mai ales de către Ministerul de Externe, pentru că eşecul Schengen nu ţine doar de o problemă tehnică, ci şi de o problemă politică, de relaţii internaţionale” se arăta într-un comunicat al PNL.

Eurodeputaţii PSD ceruseră la rîndul lor demisia ministrului de Interne, Traian Igaş, şi a ministrului de Externe, Teodor Baconschi, pentru eşecul aderării României la Schengen.

La nivelul opiniei publice lucrurile stăteau însă mult mai grav, pentru că eșecul Schengen venea după situația social-economică precară provocată de criza economică din 2009-2010, iar populația era cu nervii în piuneze. După eșecul Schengen se luaseră măsuri urgente de blocare a sondajelor de opinie, pentru că ele relevau o situație catastrofală pentru Traian Băsescu și PDL. Dar Băsescu știa că trebuie să ia măsuri dure de damage control, astfel că îi cere în particular demisia premierului Boc. Care, surpriză, refuză cererea Cotrocenilor.

Următoarele săptămîni aduc o bătălie surdă în culisele puterii, Băsescu presînd pe demisia guvernului, iar Boc încăpățînîndu-se să reziste. În noiembrie, premierul enervează și mai tare poporul spunînd că va demisiona doar dacă ţintele economice asumate pentru 2012 nu vor fi îndeplinite.

În primele zile din ianuarie, demiterea secretarului de stat Raed Arafat constituie pretextul perfect pentru declanșarea unor proteste de stradă antiguvernamentale. După cîteva zile, ministrul Baconschi e aruncat peste bord în urma unei gafe grosolane de exprimare la adresa manifestanților („mahalaua ineptă”), în speranța că se mai detensionează situația guvernului. „Premierul nu trebuie să-şi dea demisia, nu are niciun motiv în momentul acesta, când ţara are nevoie să fie guvernată. E nevoie de continuitatea actului de guvernare în momentul acesta”, spune secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase declară că „niciodată” nu s-a discutat în PDL despre demisia premierului Emil Boc. „Nu am avut o astfel de discuţie niciodată în partid. Eu nu am participat la nicio astfel de discuţie”, a susţinut și Vasile Blaga.

Doar că tensiunile iau amploare. Adriana Săftoiu declară public că președintele Băsescu i-a cerut în mai multe rînduri demisia premierului Boc.

PNL, PSD, UDMR, UNPR cer în cor demisia guvernului, iar Ion Iliescu merge mai departe, cerînd suspendarea lui Traian Băsescu.

La 5 februarie, Elena Udrea spune public că în partid există o aşteptare şi o nemulţumire, care s-au acumulat pe întreaga clasă politică. Ea mai spune că în PDL există o stare de agitaţie şi aşteptare, poate chiar nemulţumire vizavi de faptul că, după trei săptămâni de proteste, conducerea partidului nu a exprimat un punct de vedere clar legat de ce urmează să se întâlmple politic şi guvernamental. În aceeași zi, Năstase scrie pe blog o profeție: Băsescu va anunța la 6 februarie demisia guvernului.

La 6 februarie, Boc demisionează.

Băsescu și PDL speră să se reabiliteze în ochii electoratului după impactul măsurilor de austeritate și al eșecului Schengen, dar aducerea neinspirată la guvern a lui Mihai Răzvan Ungureanu prăbușește și mai tare partidul, care pierde catastrofal alegerile din acel an, luînd cca.16% față de cele 60% ale PSD și PNL. Încă puțin și PDL era bătut și de partidul otevistului Dan Diaconescu.

ACUM

Revenind în prezent, putem spune că situația românilor, după pandemie, cu un război în coastă, cu inflație tot mai mare, datorie publică în creștere dramatică, și cu facturi ucigătoare la energie, e mult mai gravă decît cea din 2011.

După eșecul Schengen, va trebui un decont cel puțin la fel de mare ca cel din 2012. Altfel, PNL și PSD riscă un dezastru electoral mai mare decît al PDL în 2012.

Din perspectiva trecutului, întrebarea momentului nu e dacă Nicolae Ciucă va preda șefia guvernului către PSD în primăvară ori nu, sau ce șanse are la prezidențialele din 2024.

Întrebarea momentului e dacă va fi suficientă dărîmarea actualului guvern și aruncarea ostentativă a lui Ciucă la gunoi, ori va fi nevoie de o reconfigurare încă și mai spectaculoasă a hărții puterii, poate chiar neîntrezărită în acest moment?