Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 octombrie 2021

preot biserica  cruce_83371700

Dimensiune font:

| 16-10-2021 11:15

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 octombrie 2021. Pe data de 16 octombrie, este prăznuit Sfântul Mucenic Sutasul.


Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 octombrie 2021. Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul a făcut parte din armata condusă de Ponţiu Pilat. El a fost cel care a păzit Crucea la Răstignirea Domnului şi Sfântul Mormânt. Datorită minunilor petrecute la moartea Domnului, acesta a mărturisit: "Cu adevărat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu" (Matei 27: 54).

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 octombrie 2021. Când iudeii au mers să-i mituiască pe soldaţi, ca aceştia să spună că trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi, Longhin a aruncat centura militară şi s-a botezat. A mers în Capadocia și a convertit pe mulţi păgâni la creştinism.

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 16 octombrie 2021. Pilat a trimis soldaţii să-l prindă şi să-l ucidă. I-a întâmpinat şi i-a cazat fără să ca aceştia să ştie cine este. După ce au aflat, au vrut să nu-l omoare, dar Sfântul le-a cerut să împlinească porunca. Aceştia l-au decapitat, iar capul sau a fost adus la Ierusalim ca dovadă pentru Pilat, scrie crestinortodox.ro.

Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.

Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Lumina Sfântă a ajuns în România! Avionul care a decolat din Israel a aterizat la București, o tradiție inaugurată de Patriarhul Daniel în 2009
04/05/2024 19:19

Sfanta lumina a fost adusa de laIerusalim in aceasta seara de Superiorul Asezamintelor Partiarhiei Romane la Locurile Sfinte,parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie Ea a fost oferită delegaţilor eparhiilor ...

De ce se vopsesc ouăle de Paști în Joia Mare
04/05/2024 19:04

In Joia Mare sau Joia Neagră femeile obisnuiesc să vopsească ouăle pentru Pasti. Se spune in traditia populară că pentru cele care nu au terminat de tors, Joimărita veghează ca roata nu isi oprească da ...

Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
04/05/2024 18:42

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfantul Mormant este inspectat incă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuial ...

  Moartea şi învierea lui Iisus
04/05/2024 18:34

După opinia specialiştilor, din cauza referirilor mai puţin clare, ar putea fi vorba de prima zi de dinaintea Sabatului (vineri), exact de ziua respectivă sau de ziua de după Sabat. Sunt voci care spun, in ...

Delicii și Tradiții: Ce mănâncă un preot în Postul Paștelui
04/05/2024 17:28

In ajunul celei mai asteptate sărbători din crestinism, Pastele, pregătirile cuprind nu doar aspecte spirituale, ci si traditii culinare imbietoare. Pentru multi credinciosi, postul inseamnă mai mult decat ...

Sfatul părintelui Pimen Vlad! Ce trebuie să faceți după slujba de Înviere
04/05/2024 16:48

In fiecare an, in Noaptea de Inviere, crestinii se adună in fata Bisericii pentru a lua Lumina Sfantă. Părintele Pimen Vlad i-a indemnat pe crestini cum trebuie să se pregătească sufleteste pentru aceast ...

Focul haric va ajunge în această seară la Chișinău în jurul orei 20:00
04/05/2024 16:25

Focul haric de la Ierusalim va ajunge in această seară la Chisinău in jurul orei 20.00. Delegatia Mitropoliei Moldovei va merge in scuarul Catedralei Mitropolitane, unde va fi asteptată de preoti si enorias ...

Lumina Sfântă a fost aprinsă la Mormântul Domnului din Ierusalim. Reprezentantul Patriarhiei Române merge direct la Aeroportul din Tel Aviv
04/05/2024 16:04

Lumina Sfantă a fost aprinsă, sambătă, la Ierusalim, de unde va fi adusă şi la Bucureşti. Potrivit Basilica, Lumina Sfantă a fost primită la Mormantul Domnului din Ierusalim sambătă la ora 14:13. D ...

Atmosferă apăsătoare la Ierusalim, unde vineri a fost marcat Drumul Crucii. Pelerini mai puţini şi restricţii sunt de aşteptat şi sâmbătă, când va fi luată Lumina Sfântă pentru a fi dusă către comunităţile ortodoxe
04/05/2024 14:18

Tristeţea a umbrit ceremoniile din Vinerea Mare in Ierusalimul de Est, unde comunităţile creştine ortodoxe au marcat sărbătoarea pe fondul restricţiilor israeliene impuse pe fondul războiului din Gaza. ...

Ce este Lumina Sfântă de la Ierusalim? Când va fi adusă în România, anul acesta?
04/05/2024 11:00

 Ce este Lumina Sfantă de la Ierusalim? În fiecare an, crestinii ortodocsi asteaptă cu nerăbdare săvarsirea unui eveniment ce este considerat cea mai veche minune dumnezeiască din lumea crestin ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei