Calendar ortodox, 10 ianuarie. Sfântul Antipa de la Calapodești

default

Dimensiune font:

| 10-01-2022 08:10

Biserica Ortodoxă Română prăznuiește luni, 10 ianuarie, un distins călugăr. Această zi este marcată în Calendarul Ortodox cu cruce neagră. Deși sfântul este mai puțin cunoscut în România, asta în ciuda faptului că pe teritoriul țării noastre s-a născut, rușii și grecii îi acordă extrem de multă importanță.

„Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodesti, din județul Bacău. A intrat în monahism la Mănăstirea Calapodesti, la vârstă de 20 de ani. După doi ani a plecat la Muntele Athos și s-a stabilit la schitul românesc Lacu. În rânduiala aspră de la Schitul Lacu și-a petrecut 15 ani, după care s-a mutat la Mănăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mănăstiri ale Sfântului Munte. Aici a stat patru ani, iar în această perioada a fost călugărit cu numele de Antipa și hirotonit diacon.

În anul 1860, s-a reîntors în Moldova și a viețuit prin mănăstirile din apropierea Iașului. Din anul 1865 se nevoiește în Mănăstirea Valaam, situată pe o insula din Lacul Ladoga. Iubind fericită liniște și înstrăinare, Cuviosul Antipa s-a așezat la această mănăstire în anul 1865, unde a trăit încă 17 ani în frică Domnului. Datorită sfaturilor duhovnicești, în această perioada a fost hirotonit preot.

Sfântul Antipa Athonitul trece la cele veșnice la 10 ianuarie 1882. A fost înmormântat în gropnita Mănăstirii Valaam.

Canonizarea și trecerea în rândul sfinților a fost făcută în Muntele Athos, în anul 1906. El este cinstit mai ales în mănăstirile din Sfântul Munte, fiind singurul călugăr athonit român trecut în rândul sfinților și numărat printre cei din urmă cuviosi părinți ai Athosului”, arată crestinortodox.ro.


Rugăciune către Sfântul Antipa de la Calapodești
O, preaslăvite mucenice Antipa, grabnic ajutător al creştinilor în durerile lor! Cred cu tot cugetul şi sufletul meu că ai primit de la Dumnezeu darul tămăduirii celor bolnavi şi al întăririi celor neputincioşi. Pentru aceasta, către tine, ca la un doctor tămăduitor, alerg acum eu, neputiinciosul şi sărutând cinstitul tău chip, mă rog ţie prin ale tale stăruinţe să ceri de la Cerescul Împărat tămăduire mie, celui slăbit de durerile dinţilor.

Deşi nu sunt vrednic de al tău ajutor părinte, învredniceşte-mă de a ta apărare, tu care te-ai asemănat Domnului în iubirea de oameni şi prin întoarcerea mea de la lucrurile de ruşine la viaţa curată vindecă-mă cu desăvârşire prin harul care l-ai câştigat, toate durerile şi rănile sufletului şi ale trupului meu. Dăruieşte-mi sănătate trupului şi mântuire sufletului meu, iar întru toate bună sporire ca trăind în pace, linişte şi bună cucernicie să mă învrednicesc a slăvi împreună cu toţi sfinţii numele cel prea Sfânt al Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt. Amin! 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Credincioșii ortodocși sărbătoresc prima zi de Paști
05/05/2024 09:33

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici şi neo-protestanţi sunt astăzi in prima zi de Paşti, cea mai mare sărbătoare a creştinismului. Credincioşii au primit la miezul nopţii, in faţa bisericilor, lu ...

Tradiții neștiute de Paște: Ce înseamnă Paștele Cailor și cu ce aliment se făceau vrăji în vremuri străvechi!
05/05/2024 09:07

Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar intotdeauna regulile se respectă de Pasti. Pe de altă parte, Iepuraşul de Paşte este un simbol păgan, emblemă a fertilităţi ...

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei
05/05/2024 06:33

Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfantă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfantul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Incepe sărbătoarea ...

La Paşte nu trebuie să ne urăm unii celorlalţi 'Sărbători fericite' - explicațiile bisericii
05/05/2024 06:19

Un episcop ortodox le-a explicat credinciosilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Invierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l ...

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii: ce trebuie să facem azi, conform tradițiilor străvechi
05/05/2024 06:11

Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi incep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot in lume unde trăiesc comunităţi creştine ...

Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
05/05/2024 05:12

Lucian Mandrută incinge spiritele pe Facebook, criticand jurnalistii care relatează despre aducerea „luminii sfinte” de la Ierusalim pentru faptul că nu verifică informatia. Pe langă cei care i-au dat ...

Patriarhul Daniel, cuvânt de învăţătură: 'Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa'
05/05/2024 04:36

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a afirmat, duminică, in cuvantul de invăţătură rostit la Slujba Invierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Inviat este totdeau ...

HOROSCOPUL ZILEI
05/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

 Lumina Sfântă a ajuns în România! Avionul care a decolat din Israel a aterizat la București, o tradiție inaugurată de Patriarhul Daniel în 2009
04/05/2024 19:19

Sfanta lumina a fost adusa de laIerusalim in aceasta seara de Superiorul Asezamintelor Partiarhiei Romane la Locurile Sfinte,parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie Ea a fost oferită delegaţilor eparhiilor ...

De ce se vopsesc ouăle de Paști în Joia Mare
04/05/2024 19:04

In Joia Mare sau Joia Neagră femeile obisnuiesc să vopsească ouăle pentru Pasti. Se spune in traditia populară că pentru cele care nu au terminat de tors, Joimărita veghează ca roata nu isi oprească da ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei