Calendar Ortodox, 4 august. Sfinții şapte tineri din Efes, ocrotitorii creștinilor

Sfintii-sapte-tineri-din-Efes-4-august-861x1024

Dimensiune font:

| 04-08-2022 07:30

 În fiecare an, pe 4 august, în Biserica Ortodoxă sunt prăznuiți Sfinții șapte tineri din Efes. Cei șapte tineri sunt Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan și Constantin. Ei au fost ostași pe vremea împăratului Deciu, între anii 249-251.

Sfinții Șapte tineri din Efes au refuzat să ia parte la un festival păgân și au ales să se roage la Dumnezeu pentru creștinii care erau torturați în urma credinței lor. Când s-a aflat despre ceea ce au făcut și cine sunt ei de fapt, aceștia au ales să se ascundă într-o peșteră.

Știind chinurile la care urmau să fie supuşi, tinerii s-au refugiat într-o peșteră. Aflând împăratul Deciu că aceștia au refuzat să participe, a poruncit ca intrarea în peșteră să fie zidită, astfel încât aceștia să moară de foame şi să se sufoce.

Dumnezeu a avut grijă de ei și le-a oferit acestora somn timp de 200 de ani
După trecerea timpului, niște păstori au luat piatra care bloca intrarea în peşteră pentru a face un zid de împrejmuire pentru staulul oilor. În acel moment, cei șapte tineri s-au trezit din somn.

Treziți din somn şi fără să realizeze cât timp a trecut, au vrut să-şi potolească foamea şi să cumpere pâine din oraş. Iamvlih a mers în cetate să cumpere pâine cu bani din timpul domniei lui Deciu, dar ajuns la intrarea în oraș, a fost uimit să vadă semnul Sfintei Cruci la toate porțile.

Când a vrut să cumpere pâine, vânzătorul, văzând banii, a crezut că acesta este posesorul unei comori, căci acei bani purtau chipul unui alt împărat. Iamvlih i-a mărturisit de unde are banii și, în urma acestei mărturisiri, mai mulţi creştini au vrut să vadă miracolul cu ochii lor.

 

Au ajuns împreună la peşteră unde i-au găsit şi pe ceilalţi şase tineri înviaţi din morţi şi toți au recunoscut veridicitatea miracolului și au slăvit pe Dumnezeu.

După o săptămâna de la minunată lor trezire, tinerii au adormit somnul morții celei firești
Doi creștini, pe nume Teodor și Rufin, au vrut ca faptele Sfinților din Efes să fie cunoscute de cei care vor veni din urmă. Teodor și Rufin au scris pe două table din plumb parcursul întreg din viața sfinților și le-au pus lângă pietrele de la intrarea din peșteră.

După o săptămâna de la trezirea lor, cei Sfinții șapte tineri din Efes au trecut pe lumea cealaltă. Cu toate că împăratul Teodosie a dorit să pună trupurile Sfinților din Efes în racle de aur, aceștia au cerut să fie lăsați în peștera unde au stat sute de ani, potrivit crestinortodox.ro.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Vrăji, descântece...
02/05/2024 16:08

În esenţă, noaptea de Înviere reprezintă momentul de triumf al forţelor binelui asupra stihiilor intunericului. Pentru aceasta, jertfa rituală este simbolizată de sacrificarea mielului de Paş ...

Răstignirea din Vinerea Mare. O lecție eternă de iubire și sacrificiu
02/05/2024 13:43

În lumina puternică a lumanărilor, in timp ce clopotele bat solemn, credinciosii se adună in biserici pentru a marca Vinerea Mare, un moment de solemnitate si introspectie in calendarul crestin. Î ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
02/05/2024 12:29

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Cina cea de taină. O lecție de iubire și comuniune în agitația vieții moderne
02/05/2024 06:58

Într-o lume in care agitatia cotidiană ne consumă, iar timpul petrecut alături de cei dragi pare din ce in ce mai rar si mai pretios, amintirea Cinei de taină, moment foarte important in Săptămana M ...

HOROSCOPUL ZILEI
02/05/2024 05:02

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Patriarhul Daniel – mesaj de Înviere: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei
01/05/2024 19:59

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, in care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce ...

Lumină și umbră în Miercurea Patimilor. Despre trădare, onestitate și reconciliere
01/05/2024 07:17

În ziua cand istoria se intoarce in sine si umanitatea priveste cu ingrijorare spre destine incrucisate, Miercurea din Săptămana Mare, ne aduce in fată o poveste veche de veacuri, dar cu semnificatii a ...

 HOROSCOPUL ZILEI
01/05/2024 05:00

 BERBEC Aveti un comportament radical, sunteti extrem de pretentios, dar si foarte optimist, mai ales in ceea ce priveste propriile forte. Pierdeti timp si bani din cauza pozitiilor dv.   TAUR Tre ...

  Focul şi apa în ritualuri pascale
30/04/2024 14:12

  Bucovina a conservat asemenea elemente inedite şi pitoreşti. La Vatra Moldoviţei flăcăii işi pregăteau din timp „săcăluşuri“, nişte dispozitive ce utilizau praful de puşcă, pent ...

Orgonii, călătoria către armonie și energie vitală
29/04/2024 15:05

În căutarea unor remedii si practici alternative pentru a imbunătăti sănătatea si bunăstarea noastră, oamenii au explorat o gamă largă de tehnologii si concepte. Printre acestea se numără si or ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei