Focul şi apa în ritualuri pascale

 Paştele îmbracă straie cu particularităţi distincte, de la o zonă la alta, în ce priveşte practicile extra-religioase

 

Bucovina a conservat asemenea elemente inedite şi pitoreşti. La Vatra Moldoviţei flăcăii îşi pregăteau din timp „săcăluşuri“, nişte dispozitive ce utilizau praful de puşcă, pentru a produce, prin detonare, zgomote puternice. Cu asemenea pocnete, însoţite de salvele din puştile vânătorilor, era întâmpinat momentul culminant din noaptea Învierii. Pe un deal vecin, la fel ca în Almaş, pe Valea Crişului Alb, ori în sate româneşti, ardeau ruguri mari, amintind - detaliu păstrător de profunde semnificaţii - de buşteanul care trebuie să ardă de-a lungul întregii nopţi de Crăciun, deci la naşterea Mântuitorului.

Dincolo de munţi, în Maramureş (Ieud), se aduc la biserică desagi cu hrană şi băutură, pentru a fi sfinţite în noaptea de Înviere. În prima zi de Paşte, după slujbă, capii de familie îşi recunosc şi îşi iau desagii, din care se vor consuma bucatele sfinţite la începutul fiecărei mese. Resturile, inclusiv cojile de ouă, se amestecă în hrana animalelor, ce vor fi astfel şi ele apărate de forţele necurate.

În zona Rădăuţiului, casele vechi aveau bătut un cui de lemn în grindar, de care se agăţa un blid de lemn. În acest blid se ducea pască la biserică, iar obiceiul din bătrâni era să se păstreze la grindar pasca de la Paşte, pentru a apăra casa de duhuri rele şi uneori pentru tămăduirea unor boli.

Bănăţenii cunoşteau un ritual de purificare prin spălarea feţei şi a trupului cu apă dintr-un râu, în prima zi a sărbătorii. „Scăldatul“ - cunoscut sub diferite forme pe teritoriul întregii ţări, era însoţit de o incantaţie cu valoare de descântec, care „spăla“ şi „curăţa“. „De toate făcăturile/De toate aruncăturile,/De minciuni/Şi de urâciuni“, pentru a rămâne... mândru şi curat,/Cum maica Domnului ne-a lăsat,/Ca firul de grâu,/Ca vinul, ca aurul/şi ca argintul,/Între tot norodul!“