Când pică Paștele ortodox și catolic în anul 2022?

paste

Dimensiune font:

| 25-08-2021 08:48

Sărbătoarea de Paște este celebrată în zi diferită în fiecare an. De-a lungul timpului, foarte rar s-a întâmplat ca atât ortodocșii cât și catolicii să sărbătorească Învierea Mântuitorului în aceeași zi. Evenimentul cade în zile diferite, fiindcă sunt folosite și două calendare pentru stabilirea datei.



Când pică Paștele în anul 2022?

Foarte mulți români doresc să știe din timp când este sărbătorit Paștele în anul următor. Pandemia de coronavirus a schimbat mult mersul societăților, astfel că oamenii doresc să știe din timp cum să își organizeze viața. Așadar, Paștele ortodox are loc, ca de obicei duminica, însă pe data de 24 aprilie, în anul 2022, iar cel catolic cu o săptămână mai devreme pe 17 aprilie.

În acea perioadă, românii vor putea să își organizeze o minivacanță, fiindcă vor avea parte de 4 zile libere. Autoritățile au decis ca de pe 22 aprilie până a doua zi de Paște, pe 25 aprilie, toată lumea să fie liberă.

 



Când pică Paştele ortodox în 2023, 2024, 2025?
Paște 2023 – 16 aprilie
Paște 2024 – 5 mai
Paște 2025 – 20 aprilie.


Când pică Paştele catolic în 2023, 2024, 2025?

Paște 2023 – 9 aprilie
Paște 2024 – 31 martie
Paște 2025 – 20 aprilie.


De ce catolicii și ortodocși sărbătoresc Paștele în zile diferite?
Creștinii din întreaga lume sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos în funcție de două fenomene naturale: echinocțiul de primăvară și Luna plină. În plus, catolicii și ortodocșii folosesc două calendare diferite la calcularea datei în care cade Paștele. La catolici, ziua se stabilește după o formulă de calcul a lunii pline de după echinocțiul de primăvară, în timp ce la ortodocși se hotărăște în funcție de luna plină astronomică.



Potrivit datelor istorice, încă din Antichitate, existau foarte multe diferențe în sărbătorirea Paștelui. Drept urmare, creștinii din Siria și Asia Mică, celebrau moartea Mântuitorului la data de 14 Nisan (nume de origine babiloniană, care semnifică cea de-a șaptea lună a anului ecleziastic). Învierea era sărbătorită apoi la data de 16 Nisan. În schimb, creștinii din Egipt, Grecia și Apus, celebrau Paștele în aceeași zi în care a murit și a înviat Hristos.

 
Pentru a nu mai exista confuzii Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n., a hotărât ca Paștele ortodox să fie sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă evenimentul se suprapune cu Paștele iudeilor (14 Nisan), acesta va fi mutat în duminica următoare.

Iniţial, Biserica Răsăriteană şi cea Apuseană sărbătoreau Paştele la aceeaşi dată. După Marea Schismă din 1054, Biserica Creştină a fost împărţită în două – cea Apuseană sub autoritatea papei şi cea Răsăriteană sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol. Mai târziu, în 1582, Papa Grigore al XIII-lea a reformat calendarul iulian (pe stil vechi) din cauza erorilor acestuia faţă de calendarul astronomic (o rămânere în urmă), făcând trecerea la calendarul modern, ce-i poartă numele, potrivit hotnews.ro.

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
 Lumina Sfântă a ajuns în România! Avionul care a decolat din Israel a aterizat la București, o tradiție inaugurată de Patriarhul Daniel în 2009
04/05/2024 19:19

Sfanta lumina a fost adusa de laIerusalim in aceasta seara de Superiorul Asezamintelor Partiarhiei Romane la Locurile Sfinte,parintele arhimandrit Teofil Anastasoaie Ea a fost oferită delegaţilor eparhiilor ...

De ce se vopsesc ouăle de Paști în Joia Mare
04/05/2024 19:04

In Joia Mare sau Joia Neagră femeile obisnuiesc să vopsească ouăle pentru Pasti. Se spune in traditia populară că pentru cele care nu au terminat de tors, Joimărita veghează ca roata nu isi oprească da ...

Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
04/05/2024 18:42

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului. Sfantul Mormant este inspectat incă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuial ...

  Moartea şi învierea lui Iisus
04/05/2024 18:34

După opinia specialiştilor, din cauza referirilor mai puţin clare, ar putea fi vorba de prima zi de dinaintea Sabatului (vineri), exact de ziua respectivă sau de ziua de după Sabat. Sunt voci care spun, in ...

Delicii și Tradiții: Ce mănâncă un preot în Postul Paștelui
04/05/2024 17:28

In ajunul celei mai asteptate sărbători din crestinism, Pastele, pregătirile cuprind nu doar aspecte spirituale, ci si traditii culinare imbietoare. Pentru multi credinciosi, postul inseamnă mai mult decat ...

Sfatul părintelui Pimen Vlad! Ce trebuie să faceți după slujba de Înviere
04/05/2024 16:48

In fiecare an, in Noaptea de Inviere, crestinii se adună in fata Bisericii pentru a lua Lumina Sfantă. Părintele Pimen Vlad i-a indemnat pe crestini cum trebuie să se pregătească sufleteste pentru aceast ...

Focul haric va ajunge în această seară la Chișinău în jurul orei 20:00
04/05/2024 16:25

Focul haric de la Ierusalim va ajunge in această seară la Chisinău in jurul orei 20.00. Delegatia Mitropoliei Moldovei va merge in scuarul Catedralei Mitropolitane, unde va fi asteptată de preoti si enorias ...

Lumina Sfântă a fost aprinsă la Mormântul Domnului din Ierusalim. Reprezentantul Patriarhiei Române merge direct la Aeroportul din Tel Aviv
04/05/2024 16:04

Lumina Sfantă a fost aprinsă, sambătă, la Ierusalim, de unde va fi adusă şi la Bucureşti. Potrivit Basilica, Lumina Sfantă a fost primită la Mormantul Domnului din Ierusalim sambătă la ora 14:13. D ...

Atmosferă apăsătoare la Ierusalim, unde vineri a fost marcat Drumul Crucii. Pelerini mai puţini şi restricţii sunt de aşteptat şi sâmbătă, când va fi luată Lumina Sfântă pentru a fi dusă către comunităţile ortodoxe
04/05/2024 14:18

Tristeţea a umbrit ceremoniile din Vinerea Mare in Ierusalimul de Est, unde comunităţile creştine ortodoxe au marcat sărbătoarea pe fondul restricţiilor israeliene impuse pe fondul războiului din Gaza. ...

Ce este Lumina Sfântă de la Ierusalim? Când va fi adusă în România, anul acesta?
04/05/2024 11:00

 Ce este Lumina Sfantă de la Ierusalim? În fiecare an, crestinii ortodocsi asteaptă cu nerăbdare săvarsirea unui eveniment ce este considerat cea mai veche minune dumnezeiască din lumea crestin ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei