Ce (nu) e Postul Crăciunului: explicația Bisericii Ortodoxe Române

25

Dimensiune font:

| 16-11-2023 08:43

Postul Crăciunului a început miercuri la 15 noiembrie. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a explicat ce trebuie să facem în această perioadă.

„Lucidă revenire în sine, adunare a minții din risipire, civilizare a inimii, domesticirea poftelor, potolirea patimilor. Atenție morală orientată intens spre celălalt. Iertare și împăcare. Efortul detoxifiant al abținerii de la comiterea răului de orice fel în relația cu sine și cu ceilalți. Privilegierea binelui concret pe care îl putem face altora, iertând, ajutând, dăruind”, a explicat Bănescu, pe pagina sa de Facebook.

Ce nu înseamnă postul

„A posti nu înseamnă a te înăcri. Postul în cunoștință de cauză nu-ți compune o morgă trist contemplativă, grijuliu afișată în public, nu-ți inspiră o orgolioasă comparare cu alții care nu postesc sau vreo mustrare aspru moralizatoare, inclusiv de la altar, ci sobrietate, reflexivitate și măsură în toate.

Postul nu e o seacă obligație impusă de la vlădică până la opincă, ci un necesar imperativ duhovnicesc, o îmbrăcare smerită a hainei sale despătimitoare după măsura neputințelor cu care ne luptăm fiecare.

Recuperare a libertății pierdute prin împătimire.

Un mic exercițiu ascetic de renunțare la ceea ce ne învârtoșează, o luptă cu sinele egolatru pentru ștergerea fie și temporară a acestuia, a indiferenței, zgârceniei, disprețului, silei și agresivității în relația cu celălalt.

Bunăvoință, blândețe și - prin abolirea iadului urii și al vrajbei - împăcare și bucurie.

Postul înseamnă nu doar lupta cu „nebunia stomacului” lacom (gastrimargia), domesticirea fiarei acestuia, ci și lupta cu pofta de vizibilitate, cu dorința acerbă de a fi primul, călcându-i în picioare pe alții.

Postul coincide și cu ieșirea din cușca rece a egoismului și întâmpinarea caldă a aproapelui, inclusiv a celui împovărat de patimile pe care încercăm să nu i le mai judecăm, măcar pentru faptul că ale noastre ar putea fi mai mari și chiar mai multe.

Postim nu doar abținându-ne temporar de la anumite alimente, un exercițiu volitiv plin de sens, întrucât ne înviorează gândirea și ne ușurează lupta cu alte patimi, ci mai ales de la devorarea celorlalți prin bârfă și critici demolatoare, de la uciderea relației cu ei prin trădări, calomnie, ignorare și crudă nepăsare.

Postul, inclusiv ca răstignire a timpului inutil risipit și pierdut, este și răstignire a voii (nevoință), a puzderiei de pulsiuni egoiste, a lăcomiei desfiguratoare.

O cumințire lăuntrică prin renunțare, o civilizare a barbarului care devenim mânați exclusiv de instincte. O adâncă raționalizare.

Există inclusiv un post al cuvintelor, al ochilor, al urechilor

Al simțurilor noastre sălbăticite, bulimice, dezordonate. Contează enorm ce și cum vorbim, ce privim, ce ascultăm, cu ce ne umplem gândurile, precum și lupta tăcută cu ele.

Există și un post „mediatic”, care include greaua încercare de ieșire din adicția față de contemplarea narcisică a propriei imagini răsfrânte în social-media, față de folosirea excesivă a tehnologiei care ne artificializează relațiile și ne ofilește firava viața spirituală, ținându-ne departe de oameni dragi, de cărți, de liniște, de necesara „adunare a minții” din risipirea ei cea de toate zilele.

Postul este, în esență, o formă de luptă spirituală cu „marele dezbinator” care nu ratează ocazia de a ne ispiti şi asedia mai intens chiar în perioada în care ne străduim să devenim puțin mai atenți și mai buni, încercând să ne determine neobosit deraierea și capitularea, să ne împingă pe „calea cea largă” a comodităților și inerţiilor deja bine consolidate.

Postul unit cu rugăciunea și milostivirea poate deveni scut și antidot împotriva răului cu multe chipuri, prezent abundent în lumea noastră din care discernământul, cumpătarea, cuviința, bunele maniere și esențialul bun-simț au fost progresiv și progresist evacuate.

Prin post le putem redobândi, fie și temporar.

Ridicându-ne și mergând mai departe pe Cale”, a mai spus Bănescu.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
HOROSCOPUL ZILEI
13/05/2024 05:34

BERBEC  Creativitatea ta este la cote maxime acum, deci profita de acest fapt. Este o zi ideala sa creezi orice cum ar fi sa scrii, sa pictezi, sa compui sau sa faci mici mestesuguri cu mainile tale dibac ...

Cele Zece Porunci, piloni ai eticii și moralei umane
12/05/2024 16:08

  Într-o lume plină de diversitate si schimbare rapidă, uneori pare că valorile si principiile fundamentale sunt pierdute in valtoarea vietii moderne. Cu toate acestea, există un cod moral atemp ...

Calendar ortodox, 12 mai. Duminica Tomei
12/05/2024 12:12

Este singura duminică din anul bisericesc dedicată şi inchinată unui Sfant Apostol al Mantuitorului Iisus Hristos. Sfantul Apostol Toma a fost cel despre care se spune că a atins rănile Domnului, dand as ...

Horoscopul zilei
12/05/2024 04:05

  Berbec Buna organizare si rezolvarea chestiunilor care implica o anume rutina te pot mentine astazi intr-o zona de confort, detasandu-te putin de tensiunile pe care probabil le resimti in legatu ...

Horoscopul zilei
11/05/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Ziua în care aflăm cât vom mai trăi
10/05/2024 09:00

Numele de Izvorul Tămăduirii vine de la mai multe minuni care s-ar fi intamplat langă un izvor din apropierea Constantinopolului. Se spune că Leon, inainte să devina impărat, se plimba printr-o pădure de ...

HOROSCOPUL ZILEI
09/05/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Arhiepiscopul Teodosie a fost trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență după investigația Recorder despre fondurile de la buget
08/05/2024 16:17

Directia Natională Anticoruptie (DNA) l-a trimis miercuri in judecată pe Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru săvarsirea infractiunii de cumpărare de influentă. Dosarul a fost deschis anul ...

Dansul subtil al Lunii Noi în Taur. Echilibrul și renovarea înțelepciunii cosmice
08/05/2024 09:00

În timp ce se apropie clipele in care cerul se invăluie in misterul unei Lunii Noi in Taur, este ca si cum universul isi aduce o suflare plină de promisiune si intelepciune asupra pămantului nostru. Es ...

HOROSCOPUL ZILEI
08/05/2024 05:32

Berbec Se pare că astăzi pleci intr-o mică excursie la rude sau prieteni apropiati. Atentie că relatiile cu acestia sunt tensionate. Taur Fii prudent, diplomat si detasează-te de problemele altora. Ment ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei