Ce trebuie să ştii înainte de a aplica pentru un credit rapid!

Credius_ziarulevenimentul.ro

Dimensiune font:

| 31-01-2020 09:22

Oricine poate lua un credit, dar puţini sunt cei care o fac inteligent, fără stres şi cu riscuri minime.

Poate ai cheltuieli neprevăzute, poate ai nevoie de o vacanță deosebită, poate trebuie să faci față unei provocări sau poate că afacerea ta este în impas ori în fața unei oportunități. Oricare dintre aceste situații, la fel ca multe altele, presupune un buget consistent. Știi cu siguranță ce înseamnă să îți dorești ceva din tot sufletul, să ai nevoie de o anumită sumă de bani și să nu îi ai.

A obține un credit este extrem de simplu, atât pentru angajații care au acumulat vechimea in munca, cât și pentru tinerii aflați la primul job sau pentru seniorii la onorabila vârstă a pensiei. De exemplu, pentru un credit rapid răspunsul se primește în aproximativ 60 de minute lucrătoare, iar unele companii de creditare au program chiar și în weekend, se solicită doar cartea de identitate, există varianta de aplicare online sau offline, în birourile special create, la nivel național.

 

Cum să obții inteligent un credit

Dacă este atât de simplu, atunci de ce multe persoane au avut parte de experiențe neplăcute, după ce au obținut creditele mult dorite? Nu este un secret că în unele cazuri suma solicitată nu acoperea nevoia, iar în altele apărea din când în când dificultatea de restituire. Ceea ce au uitat cel mai probabil este că la fel ca pentru orice decizie importantă din viață, și când vine vorba de obținerea unui credit, trebuie bine analizat totul chiar înainte de a aplica pentru el.

Pentru a nu ajunge în astfel de situații, trebuie respectați doar câțiva pași simpli, dar esențiali.

În primul rând, pune pe o foaie de hârtie cheltuielile pe care vrei sau trebuie să le faci. De exemplu, dacă visezi la o excursie, scrie tot – de la bilete, cazare, mese, cadouri, până la gustările din timpul drumului spre destinație și înapoi. Dacă este posibil, acordă-ți două-trei zile pentru a avea siguranța că ai acoperit în mare parte cheltuielile.

Apoi, al doilea pas este să adaugi sumei de mai sus un anumit procent destinat cheltuielilor neprevăzute, care apar oricât de prevăzător ai fi. Sociologii au ajuns la concluzia că persoanele conservatoare trebuie să adauge între 5 și 10%, iar cele spontane între 10 și 15%.

Calculele nu s-au terminat aici, pentru că trebuie să știi și ce sumă poți suporta lunar pentru achitarea ratei de restituire a creditului. Din nou, ia o foaie de hârtie și vezi ce cheltuieli lunare obligatorii ai, de exemplu, utilități, alimente, transport; și care sunt cele la care poți renunța. Diferența intre veniturile tale lunare și cheltuielile obligatorii  reprezintă suma in care trebuie să se încadreze rata ta lunară. Nu te întrista daca aparent acesta suma este prea mica. Pentru cazul dat aplică pentru un credit pe termenul mai lung, atunci ratele lunare vor fi relativ mici și ușor de suportate.

Acum, după ce ai hotărât exact de câți bani ai nevoie și în ce termen îi poți returna, ce era greu a trecut. Mai trebuie doar să descoperi compania care să îți ofere un credit rapid și avantajos, pliat exact pe nevoile tale.

Fii sincer cu tine însuți când faci aceste calcule, fără a-ți supraestima sau subestima nevoile.

Nu uita că liniștea sufletească de după obținerea creditului este la fel de importantă ca nevoia care te-a determinat să aplici pentru el!

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:30

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Învierea, sărbătoarea luminii
03/05/2024 10:32

Se pare că denumirea de Paşte a fost folosită de primii creştini la inceputul comemorării anuale a Cinei celei de taină care avea loc in seara zilei de 13 Nissan sau in Joia de dinaintea Duminicii Î ...

Legumele și fructele din piețele ieșene, verificate la nitrați
03/05/2024 10:27

În paralel cu actiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, in această perioadă, in pietele agroalimentare ...

La Iași, șase din zece șomeri sunt bărbați
03/05/2024 10:15

Numărul şomerilor inregistraţi oficial in judetul Iasi a crescut in luna februarie 2024 comparativ cu aceeasi lună a anului trecut, arată datele făcute publice de conducerea Directiei Judetene de Statisit ...

Istoria și disciplinele Socio-umane aduc premii la Iași
03/05/2024 10:00

Elevii ieşeni au venit acasă cu premii binemeritate, atat de la Olimpiada Natională de Stiinte Socio-Umane, organizată la Baia Mare in judetul Maramures, cat si de la Olimpiada Natională de Istorie, organi ...

Barometrul crizei: de 1 mai, „privaţii” nu şi-au mai luat liber
03/05/2024 09:24

 Atat datele prezentate de către Guvern, cat şi statisticile puse la dispoziţie de către INS nu dau motive de ingrijorare romanilor. Nu suntem in criză, viitorul se prefigurează unul roz, se incearc ...

Primarul Iașului, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
03/05/2024 09:00

În preajma Sfintelor Sărbători ale Pastelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de incurajare maestrului Florin Piersic, aflat in aceste clipe pe patul de spital după interventia chirurgical ...

Un copil din Bacău, prins conducând autoturismul pe DN 12A
03/05/2024 08:45

Politistii Sectiei 7 Politie Rurală Brusturoasa au depistat, pe 1 mai, in flagrant delict, un tanăr de 15 ani, din localitate, in timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, fără a detine permis de conducere ...

  Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
03/05/2024 08:45

Circulatia mijloacelor de transport in comun din municipiul Iasi va fi prelungită pană la ora două in noaptea de Înviere, anuntă Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurati de S ...

Centru de recuperare de tip ambulatoriu destinat persoanelor cu afecțiuni neuromotorii
03/05/2024 08:30

Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) a depus spre finantare către Guvernul Romaniei un proiect in valoare de 3.376.214,68 lei fără TVA privind infiintarea unui centru de ...

Numărul salariaților din județul Iași, în creștere
03/05/2024 08:22

Efectivul de salariati din judetul Iasi la data de 1 martie 2024 a fost de 195.146 de persoane, in crestere cu 3.352 de persoane (+1,7%) fată de luna corespunzătoare din anul 2023 si in crestere cu 665 de per ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei