Cele 10 amante care au schimbat lumea. Printre ele se află și o româncă

II-1508-a

Dimensiune font:

| 09-04-2021 14:09

Statutul de amantă nu este unul tocmai demn, corect, admirabil, dar se întâmplă ca multe femei să şi-l asume, din diverse motive.

Unele iubesc până la acest sacrificiu, altele se potrivesc pur şi simplu acestui stil de viaţă şi câteva au rămas în istorie pentru impactul pe care l-au avut, în primul rând prin intermediului unui astfel de statut.

Ele sunt amantele care au schimbat istoria:

1. În 400 î.Hr, o imigrantă din Milet, Aspasia a devenit amanta conducătorului Pericle – la ea acasă se strângeau cele mai luminate minţi şi se puneau la cale filosofii de viaţă sau viitorul lumii.

Înainte să devină cunoscuta amantă a lui Pericle, Aspasia era deja apreciată pentru inteligenţa sa, ea fiind cea care i-a predat filosofie şi retorică lui Socrate.

2. În 1519, Hernan Cortes cucerea Mexicul de azi; printre sclavele primite în dar, Malinchei-a devenit atât de apropiată încât oamenii îi percepeau ca pe un tot unitar. Se spune că datorită ei, Cortes a reuşit să cucerească imperiul aztec.

3. În 1835, în China, exista amanta Cixi, cea care prin prisma acestui statut s-a emancipat, a învăţat să citească, să fie conectată la realităţile din întreaga lume şi, astfel, a ajuns să îi influenţeze deciziile împăratului. Mai mult, ea a dat naştere moştenitorului tronului.

4. Jeanne-Antoinette de Pompadoura fost amanta regelui francez Ludovic al XV-lea şi cea care îl sfătuia pe rege în luarea tuturor deciziilor. Ea a căpătat o uriaşă putere politică în Franţa acelui secol.

5. Lola Montez, de origine spaniolă, dar născută în Irlanda, a întreţinut relaţii intime cu mai mulţi artişit, printre care Franz Liszt. Într-un final a devenit amanta regelui Ludwig al Bavariei, cel care a făcut-o ulterior contesă şi care i-a cedat mare parte din averea sa.

6. Elena Lupescu „Prin amestecul ei în politică, nu mai puţin de 12 guverne au picat şi patru alegeri au fost organizate consecutiv”, spunea un politician român în 1934. Carol al II-lea a trăit iubire nebună pentru care a optat să se sacrifice: iubirea faţă de Elena Lupescu; aceasta i-a fost amantă şi apoi soţie. În 1923, cei doi au fugit din România, regele Carol abdicând din dragoste pentru Elena care, la rândul ei, l-a urmat în exil.

7. Emilie du Chatelet– în 1733, Emilie du Chatelet, căsătorită, a devenit amanta lui Voltaire care era cu 12 ani mai în vârstă. Se zvoneşte că ea este cea care l-a învăţat fizica de bază, rămânând pentru istorie una dintre cele mai cunoscute fiziciene şi matematiciene din Europa.

 

8. George Eliot– scriitoare extrem de talentată a fost amanta lui George Lewes, cel care a ajutat-o de fapt să îşi descopere talentul scriitoricesc.

9. Virginia Hill– cea mai puternică şi de încredere femei din Mafie, şi-a câştigat această distincţie cu ajutorul relaţiei sale cu mafiotul Bugsy Siegel.

10. Celia Sanchez Amanta lui Fidel Castro a devenit expertă în arme şi o foarte bună organizatoare, revendicându-şi mai multe funcţii, deşi Fidel Castro a avut mai multe amante.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? Rețeta din 1920, de la „Caru' cu Bere”
01/05/2024 18:14

Cum se făceau micii acum peste 100 de ani? O retetă din 1920, scrisă intr-o epistolă chiar de bucătarul-sef de la renumitul restaurant „Caru' cu Bere” contine secretul preparării corecte a cel ...

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară în minivacanţa de 1 mai şi de Paşte
01/05/2024 14:16

Sute de aparate de radar vor fi folosite pe toate şoselele din ţară in minivacanţa de 1 mai şi de Paşte. Poliţiştii nu vor sta doar pe şosele, ci şi pe pasarele sau in diverse refugii, pentru a măsu ...

Atenție la vopseaua pentru ouă! Poate fi toxică!
01/05/2024 14:12

Vopseaua pentru ouăle de Paşte poate conţine peste 10 E-uri, susţine Asociaţia InfoCons. Organizaţia recomandă achiziţionarea acesteia din locuri autorizate şi atrage atenţia că pot apărea probleme ...

O femeie din Bihor a sunat la 112 ca să spună că fiul ei s-a sinucis. De fapt, ea l-a omorât
01/05/2024 13:12

O femeie din Bihor a ajuns in Arestul Poliţiei după ce, marti seara a sunat la 112 să sesizeze faptul că fiul ei s-a injunghiat cu cuţitul de bucătărie in piept şi a murit. Ajunşi la locul faptei, poli ...

Mâncare pentru bebeluși, plină de otrăvuri
30/04/2024 14:45

Autoritătile sanitare din Romania au emis o alertă alimentară după ce s-a descoperit o substantă toxică intr-un sortiment de mancare destinat bebelusilor. Produsul afectat, „Paste cu broccoli, morc ...

Un bucureștean urmărit internaţional din categoria Most Wanted a fost prins în Italia
30/04/2024 13:50

Un bărbat de 34 de ani din Bucureşti, urmărit internaţional din categoria Most Wanted, după ce Tribunalul Bucureşti a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru spălare a banilor, a fos ...

Gerard Depardieu, la un pas de a fi arestat pentru agresiune sexuală
29/04/2024 13:18

Actorul Gerard Depardieu a fost convocat luni pentru a fi plasat in arest preventiv la sediul Poliţiei Judiciare din Paris, unde urmează să fie interogat in legătură cu acuzaţiile de agresiune sexuală fo ...

Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă, atribuit unui romancier palestinian deţinut în închisorile israeliene
29/04/2024 11:22

Un romancier palestinian deţinut in inchisorile israeliene din 2004 a caştigat duminică Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă (IPAF), unul dintre cele mai prestigioase trofee din universul literatur ...

CTP și Piedone, pe aceeași ”lungime de undă”
29/04/2024 00:11

Cristian Tudor Popescu ii răspunde jurnalistului Cristian Tudor Popescu, după ce acesta l-a criticat intr-un mesaj pe Facebook si l-a numit ”candidatul usturoi” „Un vitelus de unde suge trebuie să fa ...

Lucian Mîndruță:
29/04/2024 00:08

Lucian Mindrută, persoană publică extrem de activă in mediul online, a făcut recent o confesiune surprinzătoare. Jurnalistul a spus că se implinesc 10 ani de cand nu a mai pus gura pe alcool. Decizia are ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei