Chirica: „Spitalul Parhon ne arată că suntem pe drumul cel mai bun!”

1parhon 2

Dimensiune font:

| 15-09-2022 07:59

Compartimentul de Transplant Renal de la Parhon” a fost modernizat cu fonduri europene şi de la bugetul local * valoarea totală a investiției este de aproximativ 2.676.000 euro, sumă care a permis reabilitarea unei suprafețe de aproximativ 2.000 de metri pătrați

 

 

În prezenţa autorităţilor locale, ieri a fost marcată finalizarea lucrărilor de reabilitare a Secției de Anestezie și Terapie Intensivă, a Blocului Operator și a Compartimentul de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 2.676.000 euro, sumă care a permis reabilitarea unei suprafețe de aproximativ 2.000 de metri pătrați. „Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon a ajuns un model! Acest spital este o dovadă indubitabilă că actul medical poate avea loc în unități sanitare care arată foarte bine, cu aparatură modernă, cu medici pricepuți și devotați și cu pacienți mulțumiți! Am spus de nenumărate ori că investițiile în sistemul de sănătate reprezintă una dintre cele mai profitabile investiții, fiindcă aportul vieții sănătoase la economie este uriaș. Orice investiție în sănătate înseamnă, de fapt, o investiție într-o economie competitivă. De aceea, o comunitate sănătoasă înseamnă un oraș în care domnește bunăstarea! Aceste investiții au fost făcute atât cu fonduri de la bugetul local, cât și cu bani europeni, ceea ce demonstrează nu doar preocuparea, ci și viziunea pe termen mediu și lung a autorităților locale și a partenerilor din sistemul medical ieșean. Iașul are o școală excelentă de medicină și, dacă însoțim această școală cu o infrastructură medicală de calitate, atunci comunitatea ieșeană și orașul nostru nu vor avea decât de câștigat! Spitalul Parhon ne arată că suntem pe drumul cel mai bun!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Patru săli de operaţie

Lucrările s-au desfășurat în perioada pandemică, cu menținerea activității medicale. Blocul Operator și Compartimentul de Transplant Renal au fost date în funcțiune pe măsură ce au fost finalizate. În Blocul Operator funcționează patru săli de operație care permit efectuarea a patru intervenții în același timp. A fost făcută și recompartimentarea zonei de saloane din Compartimentul de Transplant Renal. Au fost realizate mai multe zone de tip rezervă cu unul sau două paturi, cu circuit de ventilație și de automatizare a ușilor.

Saloanele din ATI au fost adaptate stării post-pandemie, compartimentat cu un izolator, saloane cu două, trei sau patru locuri. Prin această distribuție a pacienților este permisă izolarea acestora și este împiedicată transmiterea infecțiilor, inclusiv a SARS-CoV-2. Trei paturi sunt gândite pentru tratamentul pacientului dializat critic, cu capacitate de a face dializă direct în salonul în care este internat bolnavul. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Caz de sclavie la Botoșani: Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi
17/06/2024 18:51

Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore in şir in genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, in perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de cateva ori pe s ...

Victimele exploziei de la Botoșani sunt în stare gravă
17/06/2024 16:30

Starea celor doi răniţi in explozia de la Botoşani şi care au fost aduşi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) rămane gravă, insă aceştia respiră spontan, fără necesar permanent de ...

  Cireșele, amenințate de ploaie și grindină
17/06/2024 13:50

În fiecare an, ciresele reprezintă unul dintre cele mai asteptate fructe ale sezonului cald. Dulci, zemoase si pline de savoare, sunt vedetele verii, bucurandu-se de o popularitate deosebită atat printr ...

Maraton muzical la Palatul Culturii din Iași
17/06/2024 13:05

 Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi continuă seria Concertelor la Palat, organizate in colaborare cu prestigioase institutii iesene: Opera Natională Romană Iasi, Filarmonica „Mol ...

Zilele Medicale „Vasile Dobrovici”, eveniment de referință pentru Iași
17/06/2024 12:58

În perioada 20-22 iunie, Iasul va fi gazda unui eveniment medical de mare importantă - Zilele Medicale „Vasile Dobrovici”. Manifestarea va reuni specialisti de renume din domeniul obstetricii ...

Excelența educațională la Iași. Au început înscrierile la CJEX
17/06/2024 12:37

La Iasi, Centrul Judetean de Excelentă (CJEX) continuă să inspire si să sustină tinerii cu potential exceptional. Înfiintat prin Ordinul Ministerului Educatiei si Cercetării in noiembrie 2020, CJEX ...

Accident grav laPodu Iloaie. Un autocar , în care se aflau 55 de persoane, s-a izbit de două mașini
17/06/2024 11:40

Autoritătile iesene au activa luni dimineată Plan rosu de interventie după ce un autocar, in care se aflau 55 de persoane, a fost implicat intr-un accident rutier in orasul Podu Iloaiei. În accident au ...

Culegătorii de cireșe, luați la ochi de ITM Vaslui
17/06/2024 09:00

Suntem in plin sezon al fructelor romaneşti, iar proprietarii de livezi angajează sute de lucrători zilieri pentru cules. Autorităţile atrag atenţia că aceştia trebuie să aibă contract de muncă, iar ...

 DGASPC va deveni independentă din punct de vedere energetic
17/06/2024 08:55

Sediul administrativ al Directiei Generale de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) va fi dotat cu panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică in vederea acoperirii necesarului de ...

Sute de vasluieni, în comă alcoolică la spital
17/06/2024 08:42

Cateva sute de persoane au ajuns anul trecut in comă alcoolică la unul din spitalele din judetul Vaslui. Pentru a preveni consumul de alcool, in special, in randul tinerilor, Directia de Sănătate Publică ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei