Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”

chirica   a

Dimensiune font:

| 20-04-2024 13:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa în judecată de către procurorii DIICOT în dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte mare", însă nu credea că se va întâmpla la momentul anunţării şi depunerii candidaturilor, el acuzând "prietenii în justiţie" ale unor partide şi contracandidaţi ai săi.

"Nu este un dosar nou. Era de fapt de aşteptat acest lucru, dar nu mă gândeam că se va întâmpla chiar în momentul în care s-au anunţat candidaturile. Se pare că raportul CSAT, cel pe care l-a prezentat presa zilele trecute, este unul corect. Se simte faptul că justiţia din România, părţi ale ei, să nu generalizăm, a intrat în joaca unor partide politice. Nu este normal ca din 14 decembrie 2022 să spui că ai finalizat o cercetare penală exact în pre-zilele în care se intră în campanie electorală. Bănui că nu mai sunt alte soluţii ale unor partide sau candidaţi pentru a convinge electoratul şi apelează la prieteniile din justiţie", a declarat primarul Mihai Chirica, a cărui candidatură pentru un nou mandat a fost validată de conducerea naţională a PNL pe 22 martie.

Edilul a susţinut că trimiterea sa în judecată în acest dosar a fost făcută pentru a favoriza alţi candidaţi la funcţia de primar al Iaşiului.  "Eu vreau să-i avertizez pe toţi cei care sunt oameni cerebrali că lucrurile nu vor avea o influenţă dramatică asupra mea, în calitate de candidat, în condiţiile în care, aşa cum am spus şi cu altă ocazie, nu există nicio faptă care să poată fi adusă ca incriminare. Mi-am făcut treaba şi mi-o fac în continuare. Nu pot să interzic emiterea unor acte administrative. Iar cine le utilizează, să plătească. Dar este un lucru mizerabil pentru că ieri, după ce Forţa Dreptei şi o parte din aceasta, respectiv USR, îşi anunţă candidatul, a doua zi apare această această depunere de dosar. Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel. Poate reuşeşte o parte dintre colegii mei din viaţa politică să încerce să elimine toată influenţa politică din justiţie. Mergem mai departe, asta e situaţia, nu e o surpriză foarte mare, pentru că nu mai exista niciun argument care să mă coboare în sondaje şi-l folosesc pe acesta", a afirmat primarul Chirica.

Primarul Iaşiului spune că această decizie a procurorilor DIICOT vine după ce Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a propus clasarea dosarului său după şase ani de verificări. 

Edilul şef a afirmat, totodată, că "sunt foarte mulţi bani în joc" în proiectele de dezvoltare ale oraşului, mai ales cei din fonduri europene, iar "aceste tentaţii determină unii jucători politici să apeleze la toate soluţiile". "Alegerile din 9 iunie vor trece, rezultatele nu vor fi schimbate în mod simţitor. Dar mai sunt şi alte instituţii ale statului care vor trebui să se ocupe de aceste practici (...) Un singur lucru aş spune tuturor celor care n-au înţeles că separarea puterilor în stat at este principala condiţie a democraţiei, să le fie ruşine. Va veni timpul când vor plăti pentru toate mizeriile astea pe care le fac aducând atâta neîncredere în instituţiile statului", a adăugat Chirica.

Acesta a răspuns AGERPRES că trimiterea sa în judecată în dosarul Veranda alături de alte 25 de persoane, printre care şi funcţionari din serviciile Primăriei, nu va duce la vreun impas în administraţia locală.

"La Primărie nu există niciun impas din perspectiva asta. M-am uitat şi eu un pic pe lista de acolo. Nu-mi era toată familiară. Sunt persoane care nu le-am văzut în viaţa mea, nu ştiu despre ce şi cu ce se ocupă. La alte instituţii înţeleg că trebuie să-şi închidă uşile. Şi Direcţia de Cultură din judeţul Iaşi, şi Oficiu de Cadastru ar trebui să-şi închidă activitatea. Şi multe alte instituţii care au fost introduse într-un dosar care n-are de-a face ca şi competenţă cu actul de corupţie", a răspuns primarul Mihai Chirica. 

Edilul a ţinut şi să precizeze că dosarul "Veranda" încă nu a ajuns la faza de judecată, fiind la nivel de cameră preliminară şi că este posibil să rămână în această fază "ani de zile".

Mihai Chirica a spus şi că acest lucru îl face şi mai motivat să câştige un nou mandat de primar. "Nu îmi fac probleme din punct de vedere electoral. Mă motivează şi mai mult să înving, să le arăt cât de mici sunt, dar până la urmă adevărul va trebui să iasă la lumină (...) Deci, ei lucrează la butoanele astea fine pe care şi le-au creat prin diverse pârghii şi bănui că Preşedinţia, CSM-ul, Inspecţia Judiciară şi alte instituţii care se ocupă cu adevărat de justiţie îşi vor spune cuvântul", a susţinut el.

Edilul a mai reiterat, totodată, că nu a făcut decât să îşi respecte fişa postului şi că nu există un prejudiciu în acest dosar.

Primarul Chirica a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în dosarul "Veranda", în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de construire, beneficiar fiind omul de afaceri Cristin Zămoşteanu. 

Printre cei 26 de inculpaţi trimişi în judecată se află funcţionari din Primăria Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi, dar şi oameni de afaceri şi membri ai familiei Zămoşteanu.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei arhitectul şef, Alexandru Mustiaţă, şeful Direcţiei Juridice, Cristina Oţeleanu, şi Raluca Mocanu - fost arhitect şef al municipiului Iaşi.

DIICOT nu a emis un comunicat de presă privind trimiterea lui Chirica în judecată, însă dosarul a fost înregistrat vineri la Curtea de Apel Iaşi, conform portalului instanţelor.

În comunicatele emise anterior de DIICOT, acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Ancheta vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari care s-au folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Încrederea joacă un rol important în orice afacere te implici”
19/05/2024 16:44

 În era contemporană, caracterizată de o competitivitate accentuată si de o piată globalizată, afacerile de servicii pentru clienti (customer services) au devenit un pilon esential pentru succes ...

„Fiți egoiste cu voi. Puneți-vă pe primul loc”
19/05/2024 16:18

„Împreună ne este mai bine” a fost unul din mesajele primei conferinte a Clubului Inner Wheel Iasi si care a reunit aproximativ 200 de doamne in spatiul generos al Hotelului Traian. Înt ...

Ciolacu, la Iași: „Ştiţi că eu am mai vândut şi Ardealul!”
19/05/2024 09:14

Marcel Ciolacu a venit la Iaşi cu răspunsul pregătit pentru eventualitatea in care va fi intrebat de ziarişti despre gafa făcută cu Buzăul şi Moldova. Mai mult dec\t atat, şi-a cerut incă o dată scuz ...

Operaţie inedită de reconstrucţie mamară, realizată la Iași de medici români şi americani
19/05/2024 08:06

Specialistii de peste Ocean au intrat in sala de operatie impreună cu medicii din Iasi. Interventia de reconstructie a sanilor a durat mai bine de zece ore si a fost un real succes, transmit reprezentantii Ins ...

S-a finalizat ancheta privind drona din Ucraina prăbușită în Botoşani
18/05/2024 14:23

Ministerului Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, joi, că un aparat de zbor fără pilot a fost găsit, in februarie, in judeţul Botoşani. Acesta era de provenienţă civilă şi nu avea armament şi nic ...

Primar din Suceava, internat în spital cu arsuri grave, în urma exploziei unui cazan de țuică
18/05/2024 13:50

Primarul din orasul sucevean Frasin, Marinel Bălan, si incă o persoană au ajuns la spital cu arsuri după explozia unei instalatii artizanale de tuică. Incidentul s-a petrecut miercuri, 15 mai 2024, in gosp ...

Mafia detergenților. Polițiștii au confiscat o cantitate uriașă de produse contrafăcute la Suceava
18/05/2024 13:43

Poliţiştii suceveni au ridicat, in urma unor controale, peste o tonă de detergent de vase şi detergent de rufe care poartă denumirile unor branduri premium şi despre care există suspiciunea că ar fi con ...

Casnica din România care și-a depus actele de pensionare, deși nu a lucrat o zi în viața ei. Cum s-a tranșat situația
18/05/2024 13:36

O femeie din Suceava a incercat să obtină pensionarea pentru limită de varstă cu o adeverintă falsă, din care reiesea că a muncit 13 ani ca muncitor necalificat. Functionarii casei de pensii au făcut ve ...

A fost semnat contractul pentru noul Spital Județean de Urgență. Finanțarea este asigurată prin PNRR
18/05/2024 13:11

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei, au semnat, vineri, in prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, contractul pentru construirea noului Spit ...

Spitalul de Urgență Suceava. Purtătorul de cuvânt al instituției se angajează la SAJ
18/05/2024 00:24

Demisii in lant ale medicilor de la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă ”Sf. Ioan cel Nou” din Suceava. Un alt medic urgentist a părăsit unitatea medicală. Este vorba despre Dan Teodorovici, cel care a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei